Akram Khan Company la Întâlnirile JTI Kaash- “spectacolul care a zguduit lumea”

Bucuresti - 02 martie 2015 - JTI România vă invită la cea de-a șaisprezecea ediție a Întâlnirilor JTI. Akram Khan Company va susține pe 8 și 9 mai, începând cu orele 20:00, spectacolul Kaash, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București. Este vorba despre noua versiune, care a avut premiera internaționala anul trecut. Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”) a fascinat deopotrivă publicul și criticii. Un spectacol care „a zguduit lumea”, titra "The Daily Star", în timp ce "Times of London" sublinia „expresivitatea superb sincronizată", iar Daily Telegraph nota inspirat: "Kaash te face să tremuri de emoție". "The Guardian" a văzut Kaash ca pe o explorare a Universului în 55 de minute, caracterizându-l pe Akram Khan drept o „stea întunecată a dansului”.

”(…)Kaash ocupă un loc foarte special în inimile noastre. Noua trupă, formată din cinci artiști internaționali, va revărsa o altă lumină și energie asupra piesei, focalizată pe forma fizică și precizie, ceea ce, cred, încă are o mare relevanță în 2014”, declară Akram Khan despre noua versiune a spectacolului.

După cum explică artistul, “zei hinduși, găuri negre, cicluri temporale indiene, creație și distrugere” au reprezentat punctele de plecare pentru Kaash, continuând încercarea de a clădi punți între dansul contemporan și forma dansului clasic indian Kathak.

În doar paisprezece ani, Akram Khan Company a ajuns una dintre cele mai inovatoare companii de dans din lume. Compania are o prezență internațională majoră și se bucură de turnee care se adresează multor culturi de pe întregul glob. Akram Khan a obținut numeroase premii internaționale de dans, ca de exemplu Premiul Olivier, în anul 2012. Artistul este în prezent profesor la Universitatea de Arte din Londra, colaborează cu Teatrul Sadler’s Wells din Londra, Grenoble din Franța și, de asemenea, cu festivaluri importante din întreaga lume.

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet "Bejart Ballet Lausanne", Întâlnirile JTI au găzduit dansatori, coregrafi și companii de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui.

Evenimentul Întâlnirile JTI este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
Vă așteptăm la Întâlnirile JTI!

Biletele se găsesc în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

JTI este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producatori mondiali de produse din tutun. JTI comercializează mărci renumite pe plan international, precum Winston, Mevius și Camel. Portofoliul companiei include și mărcile internaționale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie London, Glamour și LD. Având sediul central la Geneva, Elveția, JTI are circa 27.000 de angajați și operațiuni în peste 120 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.

.

Cuvinte cheie:  JTI  spectacol  Kaash 

Imagini

Akram Khan Company la Întâlnirile JTI Kaash- “spectacolul care a zguduit lumea”
Akram Khan Company la Întâlnirile JTI Kaash- “spectacolul care a zguduit lumea”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.