Provident Financial România anunță rezultatele financiare pentru 2014

26 februarie 2015, 09.41 - Afaceri  

Bucureşti - 26 februarie 2015 -

Filialele din România și Bulgaria ale grupului britanic International Personal Finance (IPF), care operează sub brandul Provident, au depășit pragul de 320.000 de clienți activi în 2014, în creștere cu 5% comparativ cu nivelul raportat în decembrie 2013. IPF a lansat operațiunile pe piața din Bulgaria la finalul anului 2013 folosind infrastructura și resursele de management din România și, de atunci, rezultatele celor două țări sunt raportate cumulat.

Valoarea totală a împrumuturilor emise în 2014 în ambele țări a crescut cu 8% până la 132,7 milioane de euro (107 milioane de lire sterline), în timp ce veniturile au atins 93,4 milioane de euro (75,3 milioane de lire sterline), cu 19,3% mai mult comparativ cu 2013. Profitul operaţional brut consolidat al Provident în România și Bulgaria, conform standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS, a fost de 6,1 milioane de euro (4,9 milioane de lire sterline). Până în prezent, compania a investit peste 257 de milioane de euro în România și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 45 de milioane de euro.

“2014 a fost fără îndoială anul inovării pentru Provident Financial România. Am continuat să ne diversificăm oferta de produse pentru a răspunde așteptărilor clienților noștri, păstrând în același timp elementul personal și flexibil care ne deosebește de orice alt creditor. În același timp, 2014 a însemnat o abordare diferită în strategia noastră de comunicare, prin lansarea campaniei Providentiștii, și o extindere a strategiei noastre de investiție în comunitate, prin introducerea Burselor stART, programul de responsabilitate socială adresat copiilor talentați”, a declarat Graham O’Mahoney, directorul financiar al Provident Financial România.

Provident a introdus în 2014 în portofoliul său de produse împrumuturi cu costuri reduse pentru clienții existenți și mai multă flexibilitate în ce privește sumele și perioadele disponibile. Compania le oferă clienților bun platnici care doresc un nou împrumut și care au apelat de cel puțin două ori la produsele sale în trecut reduceri graduale de până la 30% din costul total al creditului, în funcție de istoricul și de comportamentul lor de plată. Totodată, Provident le oferă clienților posibilitatea să împrumute sume mai mari, pe perioade mai lungi, de până la 78 de săptămâni, păstrând nemodificată valoarea ratelor săptămânale.

La sfârșitul anului trecut, Provident a anunțat că a început testele tehnice în vederea colaborării cu Biroul de Credit și că va realiza primele interogări la începutul acestui an. Astfel, compania se așteaptă să răspundă mai bine nevoilor clienților care au deja o experiență cu alți creditori și să evite situațiile de supra-îndatorare care ar putea afecta istoricul de plată al clienților, completând principiile responsabile pe baza cărora ia deciziile de creditare.

Provident este prima instituţie financiară din România care oferă serviciul opțional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor.

Grupul IPF a anunţat pentru 2014 o creștere cu 2,4% a numărului de clienți, depășind 2,6 milioane în cele 8 țări unde este prezent. La începutul acestui an, ca parte a strategiei sale de diversificare a produselor de creditare și a canalelor de distribuție, IPF a achiziționat compania de credite online MCB, care are peste 120.000 de clienți în Letonia, Lituania, Estonia și Australia. Totodată, în 2014 IPF a lansat în Polonia hapiloans, o companie de credite online care va fi integrată în MCB.

Valoarea împrumuturilor emise la nivel de grup a depășit anul trecut pragul de 1 miliard de lire sterline (peste 1,2 miliarde de euro), în creștere cu 5% față de anul precedent, în timp ce veniturile IPF au fost de peste 783 de milioane de lire sterline (circa 971,2 milioane de euro), cu 12,7% mai mult decât în 2013. În ultimul an, IPF a investit 6,9 milioane de euro (5,6 milioane de lire sterline) în extinderea operațiunilor din Bulgaria, unde are în prezent 9 puncte de lucru în cele mai importante orașe din țară și aproximativ 12.000 de clienți. Pentru 2015, investițiile planificate pentru Bulgaria se ridică la 4,5 milioane de euro (3,5 milioane de lire sterline).

Despre Provident Financial România

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

În cei nouă ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 257 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 45 de milioane de euro. De asemenea, compania dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială - programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate - în care a investit până acum peste 700.000 de euro. Provident are peste 850 de angajați în România și colaborează cu peste 3.700 de agenți independenți în 80 de orașe din întreaga țară (https://www.provident.ro/).

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:
Alexandra Crivăț, McCann PR
Tel: 0723.563.100
e-mail: alexandra_crivat@mccannpr.ro

https://www.provident.ro/

Cuvinte cheie:  Provident  rezultate financiare 

Imagini

Provident Financial România anunță rezultatele financiare pentru 2014

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.