Universitatea Spiru Haret aniversează 24 de ani de învăţământ superior

Bucureşti - 19 ianuarie 2015 - Luni, 19.01.2015, Universitatea Spiru Haret – instituţie de învăţământ superior, parte a sistemului naţional de educaţie, marchează împlinirea a 24 de ani de la înfiinţare.

Evenimentul oferă prilejul de a reconsemna iniţiativa prof. univ. dr. Aurelian Gh. Bondrea de a crea un sistem de învăţământ amplu şi coerent, funcţional şi eficient, în baza experienţei proprii din domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi culturii şi în conformitate cu convingerile şi concepţiile marelui om de ştiinţă Spiru Haret, reformator al învăţământului modern în Romania.

La data aniversării, programul managerial este adaptat realităţilor din Universitate, axat pe dezvoltarea instituţională, asumându-şi, în continuare, vocaţia de instituţie academică, de învăţământ şi cercetare, încorporând valorile esenţiale ale demnităţii umane, libertăţii de gândire şi acţiune, responsabilităţii individuale şi integrităţii academice.

„Dezvoltarea instituţională este un proces care nu presupune renunţarea la trecut şi realizarea unui nou început de la punctul 0. Este, în primul rând, o preluare, evaluare şi dezvoltare a tot ce a fost mai valoros în trecutul imediat sau mai îndepărtat. De aceea, susţinem respectarea în continuare a viziunii, valorilor, misiunii şi obiectivelor Universităţii, formulate anterior, cărora le aducem unele completări, determinate de cursul evenimentelor interne şi internaţionale din ultimii ani. În acest sens, acţiunile manageriale, potrivit viziunii noastre, sunt destinate perfecţionării proceselor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, creşterii calităţii întregii activităţi a instituţiei, dezvoltării procesului de internaţionalizare şi îmbunătăţirii vizibilităţii şi imaginii Universităţii Spiru Haret în ţară şi în străinătate”, a declarat rectorul Universităţii Spiru Haret, conf. univ. dr. Aurelian A. Bondrea.

Pentru detalii privind oferta educaţională a Universităţii Spiru Haret accesaţi:
http://www.spiruharet.ro/

Cuvinte cheie:  Universitate  Spiru Haret  aniversare 

Imagini

Universitatea Spiru Haret aniversează 24 de ani de învăţământ superior

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.