Bucureşti - 27 noiembrie 2014
-
EximBank a urcat trei poziții, până pe locul 58, în ediția din acest an a catalogului ”Top 100 cele mai valoroase companii din România”, realizat de Ziarul Financiar, liderul informației de business din România, în colaborare cu casa de investiții Capital Partners.
În ediția din acest an a Topului au intrat numai nouă bănci, EximBank fiind pe locul 7 în ierarhia lor.
Realizatorii notează că EximBank, al cărei rol special de garantare și finanțare a fost scos în evidență în perioada de criză, a avut anul trecut un profit net de patru ori mai mare decât nivelul din anul precedent. ”Activele totale ale băncii cumulau 4,2 ml.d lei la jumătatea acestui an, fiind cu echivalentul a 244 mil. lei peste nivelul din decembrie 2013”, se arată în anuar.
Potrivit aceleiași surse, EximBank se afla pe locul 19 în sistemul bancar la finalul lunii mai a acestui an, cu o cotă de piață după active de 1%. Banca operează o rețea de 17 unități și ”are în plan ca până la finalul acestui an să opereze circa 20 de unități, față de 12 la sfârșitul lui 2012, în paralel fiind urmarită și optimizarea costurilor pentru rețea, odată cu reducerea cheltuielilor administrative prin relocarea unor unități”.
EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei.
Pe parcursul ultimilor doi ani, banca a parcurs un amplu proces de modernizare, concentrat pe crearea celei mai bune echipe și pe flexibilizarea fluxurilor pentru a crește viteza de reacție la solicitările clienților. Astfel, EximBank și-a modernizat oferta și poate oferi produse competitive şi pe segmentul serviciilor complementare cum ar fi cele de trezorerie, cash management sau trade finance.
Concentrarea pe oferirea de soluţii financiare integrate pentru mediul de afaceri a determinat o dinamizare accelerată a activității, portofoliul de credite nete al EximBank fiind după primele nouă luni ale acestui an cu 33% peste cel de la sfârșitul lui 2013.
Oficialii băncii estimează că finalul acestui an va consemna finanțări noi de aproximativ un miliard de lei. Banca înregistra la finele lunii septembrie o rată a creditelor neperformante de 1,1%, față de 16% media sistemului bancar autohton.
.
http://www.eximbank.ro
Cuvinte cheie:
EximBank Top 100