Mihai Marcu: “În 2015 ne propunem o creștere accelerată, vom fi prima companie din sistemul medical privat românesc care va depăși cifra de afaceri de 100 milioane euro”

25 noiembrie 2014, 12.25 - Afaceri   Sănătate   Social  

Bucuresti - 25 noiembrie 2014 - MedLife țintește pentru anul viitor o cotă de piață de 20%, având în plan dezvoltări și noi achiziții

MedLife, cel mai mare operator medical privat din România, estimează pentru anul 2015 un avans de 25%, respectiv o cifră de afaceri de peste 100 milioane euro. Pentru a susține această creștere, compania planifică o serie de noi investiții atât în proiecte de tip green field cât și în achiziții.

“2015 va reprezenta unul din cei mai importanți ani în dezvoltarea MedLife prin prisma investițiilor pe care vrem să le derulăm. Intenționăm să ne consolidăm poziția de lider pe toate segmentele de business și să investim în rețelele proprii de clinici, spitale, laboratoare și farmacii. În plus, vrem să derulăm 2-3 achiziții la nivel regional. Nu excludem nici achiziția unor pachete majoritare de acțiuni ale unor jucători din top 10 de pe piața serviciilor medicale, indiferent de dimensiunea acestora, în măsura în care vor exista astfel de oferte. Valoarea totală a investițiilor va depăși 10 milioane de euro” a spus Mihai Marcu, Președinte CA MedLife.

Pe partea de spitale, compania vrea să dezvolte în următoarele 3 luni o nouă secţie de cardiologie intervențională, dar și un spital multidisciplinar ce va oferi asistență medicală în regim de spitalizare de zi. Ambele unități medicale se vor regăsi în București urmând să fie dotate cu bloc operator și echipamente la cele mai înalte standarde.

La capitolul clinici, MedLife dorește să continue programul de extindere la nivel național și planifică deschiderea a 4 hyperclinici noi în alte 4 orașe strategice din țară: Craiova, Cluj, Pitești și Ploiești. Adițional compania se va extinde și în București unde își propune să deschidă o nouă hyperclinică în cartierul Berceni. După finalizarea acestor proiecte, MedLife va totaliza 18 hyperclinici (clinici de mari dimensiuni), fiind singura companie medicală privată cu acoperire națională.

“Dezvoltarea accelerată din această perioadă ne va permite să creștem și mai mult capacitatea de deservire a clienților. Astfel, dacă în acest moment ne trec anual pragul în jur de 2,5 milioane de clienți, exceptând clienții corporate, cel mai probabil, în 2-3 ani vom ajunge să deservim mai bine de un sfert din populația României”, a mai spus Mihai Marcu.

În ceea ce privește cifra de afaceri aferentă acestui an, reprezentanții companiei confirmă estimările anunțate la începutul anului, respectiv 80 de milioane euro.

MedLife a lansat anul acesta trei hyperclinici noi în Iași, Galați și Constanța, a achiziționat două laboroatoare noi în Constanța și Iași, și a derulat o serie de investiții în retehnologizarea unităților existente. Valoarea totală a investițiilor din acest an s-a ridicat la șase milioane euro, cele mai mari derulate de un operator local.

“La ora actuală, suntem compania care derulează cele mai multe investiții, fiind totodată și cel mai mare angajator în sistemul medical privat. Dacă anul acesta încheiem cu 3150 de angajați, anul viitor vom depăși cifra de 3500 de angajați” a afirmat Mihai Marcu.

În ceea ce privește piața serviciilor medicale, reprezentanții companiei sunt de opinie că vor inteveni schimbări majore care vor influența evoluția acestei industrii.

“Piața serviciilor medicale va cunoaște, probabil, schimbări majore în următoarele 12-24 de luni, prin prisma tranzacțiilor de M&A care vor avea loc. De asemenea, va avea loc o repoziționare a jucatorilor locali, aceștia urmând fie să își consolideze poziția la nivel regional prin demararea unor investiții de mari dimensiuni și să intre în competiție directă cu jucătorii de impact la nivel național, fie să se concentreze pe domenii medicale de nișă, specializate” a mai spus Mihai Marcu.

“O importanță majoră în evoluția pieței de profil o vor avea si politicile implementate de Ministerul Sănătății și CNAS. Sperăm totuși ca mesajele mediului privat să fie ascultate și că autoritățile vor da dovadă de predictibilitate și nu se vor mai modifica, în ultimul moment, normele metodologice privind alocarea de fonduri din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Așa cum am menționat de fiecare dată, pentru atragerea de investiții în sănătate este nevoie de predictibilitate pe termen mediu și lung, orice modificare pe termen scurt a legislației secundare ducând inevitabil la dezechilibre majore pe piață, respectiv la comprimarea investițiilor de anvergură”, a conchis Marcu.

Despre MedLife:
MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 13 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Galați, Iași și Constanța, 10 laboratoare proprii de analize, 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 30 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 12 centre de excelenţă cu specializare unică, 7 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.

MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.

Conform studiului internațional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al cincilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii cinci ani, studiile de piață derulate la nivel național plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat în ultimii doi ani premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

.

Cuvinte cheie:  MedLife  dezvoltare  achizitii 

Imagini

Mihai Marcu: “În 2015 ne propunem o creștere accelerată, vom fi prima companie din sistemul medical privat românesc care va depăși cifra de afaceri de 100 milioane euro”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.