RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE Lider în lupta pentru un viitor curat a energiilor regenerabile și eficienței energetice!

07 noiembrie 2014, 02.08 - Afaceri   Energie   Evenimente   Mediu  

Bucuresti - 07 noiembrie 2014 - RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE - cel mai mare târg și conferințe pe energie regenerabilă și eficiență energetică din România, revine pentru a VII-a oară la Sala Palatului din București, între 19-21 noiembrie 2014. Participanții la târg și la conferințe vor afla informaţii recente cu privire la Feed in tariff şi problemele legislative din România, vor intra în contact direct cu experţi şi lideri din domeniul hidroenergiei, vor găsi la un loc întreaga linie de proces a unei centrale de biogaz și vor învăța cum să își facă casele şi oraşele independente energetic.

Din 2008, RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE a devenit cunoscut ca fiind una din cele mai mari platforme de energie din regiunea de Sud-Est a Europei și un punct de întâlnire în capitala României pentru persoane cheie și experți. Târgul oferă numeroase oportunități și soluții energetice pe o scară largă, atât pentru prezent cât și pentru viitor.

Evenimentul va găzdui anul acesta peste 90 de expozanți din 12 țări europene din domenii precum: energie solară, hidroenergie, biogaz, cogenerare, iluminat cu LED, eficiență energetică, energie din deșeuri, biomasă, case pasive, energie eoliană și altele. RENEXPO® va găzdui și în acest an Standul Comun German, pe o suprafață de 50m², cu 5 expozanți organizat de Camera de Comerț Româno-Germană. Expozanții vor prezenta vizitatorilor noi proiecte, concepte și servicii în domeniu.

Expozant la RENEXPO® va fi compania austriacă Global Hydro Energy, cel mai de succes dezvoltator de proiecte la nivel internațional, cu o experiență solidă în producerea și exportul de turbine și diverse componente ale acestora. Ca firmă independentă, aceasta oferă clienților prin intermediul echipei sale de ingineri servicii flexibile și de calitate, combinate cu abilități inovative remarcabile. Activitatea acestora se bazează pe microhidrocentrale de maxim 15MW, iar capacitatea internă de producție este de aproximativ 50 de turbine/an.

Reuniwatt, expert în prognozarea energiei solare își va prezenta în cadrul târgului instrumentul unic și patentat Soleka. Instrumentul Soleka poate ajuta producătorii români să obțină cât mai multe certificate verzi, datorită unor previziuni exacte în următoarele minute, ore și zile. Acesta poate fi utilizat de către furnizorii de energie electrică, comercianții de energie și alți actori implicați în sectorul fotovoltaic. Compania oferă de asemenea, soluții de monitorizare a parcurilor fotovoltaice, așa cum este noul sistem de monitorizare S3G.

De asemenea, va fi prezentă la târg compania Armand Energy, membră a Armand Group, unicul reprezentant în România al ONYX SOLAR, fiind astfel singurii furnizori de soluții tehnice de integrare arhitecturală a sistemelor fotovoltaice în clădiri moderne proiectate pentru eficiența energetică în sustenabilitate.

Compania Fronius va prezenta vizitatorilor pachetul 24H Sun, o nouă viziune asupra modului de furnizare a energiei în viitor. Invertorul transformator 24H Sun va permite ca excesul de energie produs prin sistemele fotovoltaice, să fie stocat într-o baterie. Rezultatul utilizării acestui pachet este un auto-consum maxim al energiei disponibile și independență energetică maximă. Datorită funcției de alimentare de urgență a acestuia, locuințele se vor putea bucura de o aprovizionare optimă cu energie electrică chiar și în timpul unei pane de curent.

În paralel cu târgul vor avea loc 4 conferințe internaționale de specialitate, 4 forumuri, un workshop și alte evenimente conexe în domeniu. Peste 100 de referenți, reprezentanți ai unor instituții și companii importante din România și din străinătate, vor susține prezentări pe diverse tematici din sfera energiilor regenerabile și eficienței energetice. În cele 3 zile de eveniment sunt așteptați peste 400 de participanți la conferințe.

RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE acordă pentru a treia oară "RENERGY AWARD", prezentat în două categorii: unei Personalități Remarcabile și unei Tehnologii Inovatoare. Premiul se va acorda pe 20 noiembrie 2014 de la ora 13, la etajul 1 al Sălii Palatului, în Forum. De asemenea, vizitatorii târgului vor putea câștiga un pachet, oferit de IPA CIFATT, Ro4europe.

Târgul și evenimentele conexe sunt susținute de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile și este sponsorizat de compania RomNed-Vermeer din România.

Mai multe informații despre cel mai mare și important eveniment din domeniul energiei regenerabile în România și despre conferințele de specialitate care vor avea loc în paralel găsiți pe www.renexpo-bucharest.com.

Despre RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE (București):

Din 2008, RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE creează în București la Sala Palatului, punctul de întâlnire Nr.1 pentru experți și persoane cheie pentru transfer de cunoștințe în domeniu. Este cel mai mare și important eveniment care revine în fiecare an cu expoziție, conferințe specializare, workshop-uri și evenimente conexe în sectorul energiilor regenerabile și eficienței energetice din România. RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE vă ajută să deveniți independenți energetic, vă aduce în contact direct cu experți care știu să construiască o centrală de biogaz, este târgul pe hidroenergie al României și ajută țara să genereze energie curată pentru o tranziție către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, prin sprijinirea dezvoltării acestui sector.

Despre REECO RO Expozitii S.R.L. și REECO Grup:

REECO RO Expozitii S.R.L. este organizatorul târgurilor și conferințelor internaționale RENEXPO® South-East Europe (București) și ENREG ENERGIA REGENERABILA® (Arad). REECO face parte din grupul REECO, Compania, cu sediul în Reutlingen-Germania este unul din cei mai mari organizatori de târguri și conferințe din Europa în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice în construcții și renovare. Din 1997 și până în prezent, REECO a organizat peste 1000 de expoziții și conferințe, care au fost vizitate de aproximativ 50.000 de experți și la care au participat anual peste 2000 de expozanți. Portofoliul companiei cuprinde 8 târguri și 60 de conferințe organizate anual în Germania și Europa. REECO are aproximativ 50 de angajați în 5 locații: Germania, Austria, Polonia, România, Serbia, Boznia și Herzegovina, iar în 2015 în Muntenegru și Albania, cu potențial de extindere în Macedonia și Croatia în 2016.



Contact presă:
Anca Oprea
PR&Communication Manager
REECO RO EXPOZIȚII SRL
B-dul. Revoluţiei, Nr. 96, Ap. 4,
310025 Arad
Tel: +40 (0) 257-230919
Fax: +40 (0) 257-230998
oprea@reeco.ro


http://www.reeco.eu/startseite.html

Cuvinte cheie:  conferinta  energie  regenerabila 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.