BRISE CAPITAL GROUP IFN a acordat astăzi primul credit

Constanţa - 29 octombrie 2014 -

Brise, cel mai mare trader și integrator de agrobusiness cu capital 100% românesc, a obținut de la BNR autorizația de funcționare pentru societatea financiară non-bancară BRISE CAPITAL GROUP IFN S.A, adresată sectorului agricol romanesc. Astăzi 29 octombrie 2014, compania a semnat primul contract de creditare.

BRISE CAPITAL GROUP IFN S.A. este cel mai nou segment de afaceri al Grupului Brise ce vine să completeze cu soluții de creditare, portofoliul diversificat de produse și servicii pe care compania îl oferă  fermierilor la acest moment.

Produsele de finanțare oferite de BRISE CAPITAL GROUP IFN S.A. sunt gândite ținând-se cont de specificitățile pieței agricole și de nevoile fermierilor, bazându-se pe experiența de peste 13 ani a Grupului BRISE în agricultură.

Analizele financiare ce stau la baza creditării pentru BRISE CAPITAL GROUP IFN S.A beneficiază de o valoroasă expertiză în domeniu și iau în considerare următorii factorii calitativi: structura culturilor, echipamente de lucru, tehnologia aplicată și mai ales experiența pe care o are fermierul în agricultură, încercând astfel cu minim de documente să ofere susținerea financiară de care fermierul are nevoie la momentul potrivit.

“Pentru început, suntem prezenți pe piață cu produse destinate capitalului de lucru, în special produse necesare finanțării achiziției  de îngrășăminte, semințe, pesticide și motorină. Urmărim să oferim soluții de finanțare rapide ce pot fi acordate în cel mai scurt timp. Creditele vor fi adresate tuturor fermierilor, pe o perioadǎ corelată cu structura culturilor, dar și cu termenele de platǎ ale contractelor de desfacere a recoltei. În viitor ne propunem să diversificăm portofoliul de soluţii de creditare prin lansarea de produse destinate achiziției de terenuri, de echipamente agricole sau construcției de depozite, pentru a susţine dezvoltarea agriculturii româneşti", a declarat Ștefan Nicoară, Directorul General al BRISE CAPITAL GROUP IFN.

Informații despre companie:

Înființată în anul 2001, Brise are peste 650 angajați și este cel mai mare trader și integrator de agrobusiness cu capital 100% autohton din piața agricolă românească. Grupul deține silozuri și baze proprii amplasate strategic la nivel național, cu o capacitate de stocare de peste 350.000 tone, tranzacționând în anul agricol curent 1.250.000 tone de cereale și oleaginoase, iar valoarea totala a input-urilor finantate insumeaza 270 mil. lei.

Compania este prezentă la nivel național în toate zonele agricole de interes, iar la nivel internațional, prin punctele de lucru deschise în Bulgaria, Serbia și Italia.

Brise completează oferta adresată micilor fermieri prin magazinele sale agricole Ogorul, deschise la Topraisar, Târgoviște și Alexandria, ce oferă o gamă variată de produse agricole, de la semințe, pesticide, îngrășăminte la articole de grădinărit și casă, utilaje, însoțite de consultanță și suport tehnic specializat.

Perspectivele de viitor ale companieie sunt, consolidarea prezenței la nivel național și internațional prin deschiderea de noi puncte de lucru, investiții în infrastructură, noi tehnologii, dezvoltarea portofoliului de clienți, extinderea  echipei de vânzări și creșterea cifrei de afaceri.

.
http://www.brisegroup.ro

Cuvinte cheie:  Brise  autorizaţie  BNR  societatea financiară  non-bancară  sector agricol  primul contract  creditare  

Imagini

BRISE CAPITAL GROUP IFN a acordat astăzi primul credit

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.