Spectacole de teatru la Sala ARCUB

Bucureşti - 10 octombrie 2014 -

Programul lunii octombrie

-     NOAPTE BUNĂ, MAMĂ de Marsha Norman

Regia: Mircea Cornișteanu; Scenografia: Viorel Penișoară-Stegaru

Cu: Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu

Sâmbătă, 11 octombrie, şi duminică, 26 octombrie, ora 19.00

Un dialog aparent banal, între o mamă şi fiica ei, îi oferă spectatorului posibilitatea de a reflecta asupra eternei dileme a existenţei umane – avem obligaţia de a trăi oricum sau putem alege să renunţăm la viaţă?


La cei aproape 40 de ani ai săi, Jessie simte că niciodată viaţa ei nu i-a aparţinut. Părăsită de soţ şi cu un băiat care a luat-o pe căi greşite, Jessie trăieşte în casa mamei  ei, Thelma. Bolnavă grav, copleşită  de un destin potrivnic şi fără nicio perspectivă,  Jessie decide să se sinucidă. Hotărâtă să meargă până la capăt, ea încearcă să pună ordine în viaţa viitoare a mamei, de după momentul „plecării“ ei, asemenea unui om care  se aventurează într-o călătorie fără întoarcere.

“Marsha Norman, scriitoare activă
și ca scenarist și prozator, concepe o tragicomedie cu iz melodramatic, în două personaje, axată pe conflictul dintre Thelma și fiica sa Jessie. Regizorul Mircea Cornișteanu menține linia scrierii și o dezvoltă iscusit, cu suspans emoțional prin sprijinul unor actrițe prețuite, Florina Cercel (Thelma) și Cerasela Iosifescu (Jessie).”

(http://ileanalucaciu.blogspot.ro/)

-     CINĂ CU PRIETENI de Donald Margulies

Regia: Claudiu Goga; Scenografia: Lia Dogaru

Cu: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş.

Mar
ți, 14 octombrie, ora 19.00

Două cupluri de prieteni îşi dezvăluie secretele în faţa publicului spectator. După ani petrecuţi împreună, zeci de vise comune şi iluzia unei prietenii pe viaţă, se produce un eveniment neaşteptat, care spulberă pe loc liniştea personajelor. Tot ce urmează în spectacol îndeamnă publicul la reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre evoluţia unui cuplu în general. Sub o aparenţă amuzantă, replicile dintre personaje sunt foarte tăioase. Regizorul este delicat şi precis în lucrul cu actorii, iar creaţiile celor patru protagonişti sunt la înălţimea acestei propuneri, extrem de ofertante.

“Nu doar povestea în sine e cuceritoare, cât mai ales interpretarea ei de către cei patru actori. Replicile curg atât de natural, iar gesturile vin să completeze vorbele care lovesc necru
țător în toate părțile – pentru că toate cuvintele dor, fiecare personaj atinge ceva în interlocutorul său fie că își dă seama, fie că nu. Nu e ușor să dai pe față lucruri neplăcute, să rănești, să dezamăgești și totuși așa se întâmplă.”

(Cristina Mitrea - http://www.4arte.ro/author/admin/)

-     PRIZONIERUL DIN MANHATTAN, după Neil Simon

Regia: Iarina Demian; Scenografia: Adriana Grand

Cu: Tiberiu Păun, Afrodita Androne, Sorin Cociş, Jeanine Stavarache,

Magda Catone, Mariana Dănescu.

Sâmbătă, 18 octombrie, ora 19.00

New York, metropola de vis în care oamenii par să trăiască o viaţă lipsită de griji şi probleme, ascunde dincolo de aparenţe acelaşi tumult existenţial, pe care îl trăim toţi. Nesiguranţa zilei de mâine, facturi restante, vecini zgomotoşi, certuri în cuplu, rude băgăcioase şi tot soiul de neplăceri se adună în casa soţilor Mel şi Edna. Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, cei doi se confruntă şi cu alte momente dificile.

“Remarc încă o dată autenticitatea felului de a spune regizoral povestea. Rezultatul este un spectacol născut, nu făcut, o savuroasă şi profundă istorie de viaţă în care amarul şi situaţiile comice coexistă şi se completează bogat şi variat.”

(Răzvana Niţă -  http://www.port.ro)

-     VIŢELUL DE AUR de Ilf şi Petrov

Regia: Eugen Gyemant; Scenografia: Vladimir Turturica şi Tudor Prodan

Cu: Tudor Aaron Istodor, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu, Lucian Iftime, Smaranda  

Caragea, Radu Iacoban.

Duminică, 19 octombrie, ora 19.00

Alexander Koreiko duce o viaţă mizeră de slujbaş care se mulţumeşte cu o leafă infimă, ridicând semne de întrebare în rândul semenilor care nu înţeleg cum reuşeşte să-şi ducă zilele cu atât de puţini bani. Dar aceasta nu este decât o aparenţă creată pentru a-I induce în eroare pe ceilalţi. În realitate, decentul funcţionar este un escroc plin de bani. Un motiv perfect pentru Ostap Bender şi camarazii săi să-l vâneze pas cu pas cu scopul evident de a beneficia de pe urma averilor lui ilegale.

“Lumea ficţională se croieşte în şase actori interpreţi, pe rând, ai personajelor care populează fabula ca un bildungsroman tragicomic: mărunţi funcţionari sovietici, cooperatişti simpatici şi uşor de dus de nas, vânzători la ghişeu. (…) O echipă formată din tineri artişti (regizor, scenografi şi actori) îşi dedică toate resursele creative pentru a deschide porţi către o lume a întâmplărilor care te fac să meditezi, printre zâmbete.”

(Ana-Maria Nistor – Revista Luceafărul)

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str.
Batişte nr. 14) şi online pe http://bilete.arcub.ro 

Preţ: 35 lei (Categoria I) şi de 25 lei (Categoria II).
Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15 lei.

Parteneri media: TV City, RFI Romania, Radio Romania Cultural, Radio Bucuresti FM, mediaTRUST.

Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro.

Persoană de contact (presă):
Mirela CARA – PR
0725.347.287

http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ARCUB  program  spectacole  octombrie 

Imagini

Spectacole de teatru la Sala ARCUB
Spectacole de teatru la Sala ARCUB
Spectacole de teatru la Sala ARCUB
Spectacole de teatru la Sala ARCUB

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.