„Însemnările unui nebun“se joacă la Moscova în cadrul Festivalului Internațional de Teatru SOLO

26 septembrie 2014, 04.44 - Educaţie / Cultură   Social   Evenimente  

Bucureşti - 26 septembrie 2014 -

După ce luni la rând s-a jucat cu casa închisă, spectacolul „Însemnările unui nebun“ de N.V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, producţie ARCUB, ce-i are ca protagonişti pe Marius Manole şi Alexander Balanescu, a fost invitat să participe la câteva festivaluri de renume din țară, dar și din străinătate, unde s-a bucurat de un succes remarcabil. 

Marți, 30 septembrie, Marius Manole și Alexander Balanescu vor urca din nou pe scena unui festival prestigios al lumii. Este vorba despre Festivalul Internațional de Teatru SOLO (Festival of Monodrama Performances SOLO) din Moscova, care se află anul acesta la cea de-a VII-a ediție.

Organizat de Uniunea Teatrală a Federației Ruse, împreună cu Centrul „Na Strastnom“ din Moscova, SOLO este un proiect unic, care aduce în fața publicului nu doar unele dintre cele mai bune spectacole de monodramă, ci și nume foarte mari ale lumii teatrale internaționale. De-a lungul celor șase ediții desfășurate până în prezent, la eveniment au participat artiști de renume precum: Robert Wilson, Wajdi Mouawad, Konstantin Raikin, Daniele Finzi Pasca și Theodoros Terzopoulos.

Pentru ediția din acest an, dintr-un număr de aproximativ 250 de companii, câte și-au depus candidatura, au fost selectate 13 spectacole, provenind din țări precum Rusia, Italia, Franța, Germania, Polonia, Belgia și România, care este reprezentată numai prin montarea regizorului Felix Alexa.

SOLO - 2014 se înscrie sub semnul unui număr important de artiști de înaltă clasă, care excelează în diferite genuri dramatice contemporane, între care Romeo Castellucci, Jan Fabre, Cédric Charron și Antonio Latella.

Imediat după participarea la festivalul SOLO, spectacolul „Însemnările unui nebun“ va ajunge la Alba Iulia, unde, în perioada 1-5 octombrie 2014, se desfășoară cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „POVEȘTI. În plus, în ziua de 2 decembrie, montarea va fi prezentă și pe scena Festivalului Internațional de Teatru „Interferenţe”, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

De asemenea, bucureștenii care nu au reușit să vadă spectacolul sau care doresc să îl revadă, vor putea veni la Sala ARCUB marți, 7 octombrie, de la ora 20.00, când va avea loc o nouă reprezentație.

Biletele pentru spectacolul din data de 7 octombrie pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.

Preţ: 35 lei (Categoria I) şi de 25 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15 lei.

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.

În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Parteneri media: TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, media TRUST.

Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro.

Persoană de contact (presă):

Mirela Cara – Specialist PR

mirela.cara@arcub.ro

0725.347.287

.
http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ARCUB  festival  Teatru SOLO 

Imagini

„Însemnările unui nebun“se joacă la Moscova  în cadrul Festivalului Internațional de Teatru SOLO
„Însemnările unui nebun“se joacă la Moscova  în cadrul Festivalului Internațional de Teatru SOLO
„Însemnările unui nebun“se joacă la Moscova  în cadrul Festivalului Internațional de Teatru SOLO

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.