Rompetrol – 1000 de km pentru pacienții Hospice Casa Speranței

Bucureşti - 24 septembrie 2014 -

KMG International (denumit anterior Grupul Rompetrol) a organizat prima ediție a evenimentului intern Rompetrol Run for Hospice, un semimaraton caritabil ce vizează implicarea angajaților în susținerea unor cauze sociale tip CSR. Astfel, 79 de angajați din diferite companii ale Grupului au parcurs peste 1000 de km și au strâns aproximativ 10.000 $, sumă ce va fi folosită în îngrijirea paliativă a pacienților Hospice Casa Speranței.


Prin acest eveniment promovăm nu doar alergarea şi valorile sportului în rândul angajaţilor Rompetrol într-o inedită experienţă de socializare,  ci oferim colegilor posibilitatea de a fi parte activă a inițiativelor noastre de CSR, de a susține cauze în care cred, și de a întoarce în comunitate contribuția consolidată a companiei și oamenilor săi”, declară Azamat Zhangulov, vicepreședinte senior al KMG International.


Cei 79 de angajați au parcurs alături de familie distanțe de 5, 10, 15 sau 21 de km, iar pentru fiecare km, Rompetrol a donat 5 euro. Suplimentar, participanții au avut posibilitatea de a crea un cont de fundraiser pe www.galantom.ro și de a strânge bani pentru beneficiul Hospice și a pacienților cu boli amenințătoare de viață ce au nevoie de îngrijire paliativă, peste 14.600 de beneficiari (din care 2672 doar în 2013).


"În numele echipei și pacienților Fundației Hospice Casa Speranței aș vrea să mulțumesc echipei Rompetrol pentru că ne-au ales ca fiind beneficiari ai acțiunii din data de 20 septembrie. Am simțit de la începutul colaborării noastre, sunt deja câțiva ani de atunci, că Rompetrol a înțeles nevoia pentru paliație din România și am mai simțit că avem un adevarat partener, nu doar un donator. Acest lucru ni s-a confirmat sâmbătă când am simțit entuziasmul cu care membrii echipei Rompetrol au ales să alerge pentru pacienții hospice, au ales să alerge mai mult pentru a putea ajuta mai mult, și-au donat timpul liber și energia și au făcut-o cu entuziasm și bucurie. Împreună cu colegii prezenți ne-am simțit imediat adoptați.


Consider această acțiune ca fiind un semn de bun augur, cu o zi inainte inauguram noua unitate hospice din București și anunțam că am deschis toate serviciile, mai puțin unitatea cu paturi pentru care mai trebuie să strângem 390.000 euro. Datorita echipei Rompetrol această suma nu a rezistat mai mult de câteva ore, banii strânși de alergatori prin www.galantom.ro împreună cu fondurile oferite de Rompetrol pentru kilometrii alergați au redus targetul și cu siguranță au apropiat momentul cand vom putea începe internările” - Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranței București.


Rompetrol este alături de Hospice și în alte proiecte de fundraising sau donații. În 2014, cu sprijinul KMG International, Hospice Casa Speranței va derula un proiect de dezvoltare a unor sisteme complexe de protecţia mediului: colectare și reutilizare ape pluviale, epurare ape menajere, colectare selectivă, producere compost şi de captare și utilizare a energiei solare în cadrul complexul de servicii multidisciplinare pentru copii şi tineri vulnerabili din Adunații Copăceni, jud. Giurgiu. De asemenea în 2013 – a fost reabilitat cu sprijinul Rompetrol un centru secundar de îngrijire paliativă din București, iar în 2012 peste 50 de angajați ai companiei au participat la maratonul caritabil „1000 Balkan Charity Challenge” pentru a strânge fonduri și a susține cauza fundației. Din 2010, în stațiile Rompetrol din București și Brașov au fost amplasate cutii unde clienții pot contribui cu bani și sprijini activitatea Hospice.


Despre platforma de CSR a Rompetrol Energia vine din suflet


Platforma de responsabilitate socială a fost lansată în 2009 și cuprinde programul național Împreună pentru fiecare, destinat dezvoltării şi implicării comunităţilor locale și alte parteneriate strategice sau inițiative punctuale din domeniile cultură, mediu, sănătate. De la debutul “Împreună pentru fiecare”, în perioada 2009 – 2014, compania a alocat pentru dezvoltarea a 101 de proiecte peste 1.250.000 USD, în toate regiunile ţării, pentru beneficiul direct al 300.000 de persoane.


HOSPICE Casa Speranţei (www.hospice.ro) este cea mai mare organizaţie medicală non-profit din România care asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile în Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti.


Îngrijirea paliativă este îngrijirea menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, atunci cand se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi al altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală. (după Definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 2002)


HOSPICE asigură gratuit, de 20 ani, servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile şi a fost desemnată ca fiind centru de excelenţă pentru Europa de Sud-Est.


Departamenul de Comunicare şi Relaţii Publice

.

Cuvinte cheie:  Rompetrol  semimaraton caritabil  Casa Speranței  

Imagini

Rompetrol – 1000 de km pentru pacienții Hospice Casa Speranței
Rompetrol – 1000 de km pentru pacienții Hospice Casa Speranței
Rompetrol – 1000 de km pentru pacienții Hospice Casa Speranței

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.