Dezvoltatorii îşi ajustează oferta pentru a se califica la programul Prima Casă

06 iulie 2009, 11.16 - Construcţii   Social   Imobiliare  

Bucureşti - 06 iulie 2009 - Numărul dezvoltatorilor imobiliari care îşi ajustează oferta pentru a se califica în programul Prima Casă este în creştere, conform www.imobiliare.ro, cel mai mare portal imobiliar naţional. După Bucureşti, Timişoara este oraşul cu cele mai multe ansambluri rezidenţiale noi care se încadrează în programul guvernamental, publicate pe www.imobiliare.ro.

Capitala, inclusiv localităţile din aria metropolitană, se detaşează la nivel naţional cu o ofertă bogată de apartamente noi: Vivando (Parcul Carol), Brilliant Condominium (în apropiere de Piaţa Victoriei şi Bulevardul Magheru), Dona Block (Parcul Cişmigiu), Lotus Residence (Popeşti-Leordeni), Stil Residence (Piaţa Romană), Delea Veche (centrul istoric, strada Delea Veche), Confort City (Splaiul Unirii) sau Titan Atlantic (Liviu Rebreanu, lângă hypermarketul Auchan) sunt câteva dintre ansamblurile eligibile.

În ţară, Timişoara conduce topul oraşelor cu cele mai multe anambluri rezdenţiale listate calificate pentru programul Prima Casă, portalul numărând patru astfel de proiecte: East Residence, My Family Residence, Blocul Iris şi Brio Residence. Oraşul de pe Bega este urmat de Braşov şi Constanţa cu câte două ansambluri: Subcetate şi Pine Garden, în cazul oraşului din Ardeal, respectiv Tomis Plus şi Mamaia Sat pe litoral. Oraşele din vestul ţării, Oradea, cu ansamblul rezidenţial Luceafărul, respectiv Aradul, cu UTA Ared, încheie acest clasament.

“În perioada următoare este posibil să asistăm la noi ajustări de preţuri şi în cazul celorlalţi dezvoltatori activi pe piaţă. Prima Casă poate reprezenta o bună şansă de relansare a tranzacţiilor pentru unii dezvoltatori, astfel încât ne aşteptăm să apară o serie de oferte speciale la apartamentele noi”, declară Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro.

Despre www.imobiliare.ro:
Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 13 000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:
Daniel Crainic – Marketing Manager ; tel 0748.882.811, daniel.crainic@imobiliare.ro

Cuvinte cheie:  imobiliare  Prima Casă  ofertă 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.