Şase trofee pentru Muşat & Asociaţii la Gala “Avocaţi de Top”

01 iulie 2009, 11.22 - Avocatură  

Bucureşti - 01 iulie 2009 - MUŞAT & ASOCIAŢII, una dintre cele mai puternice case de avocatură din România, a fost recompensată cu premii de excelenţă la toate categoriile de expertiză avocaţială în cadrul Galei “Avocaţi de Top”, pentru performanţele deosebite înregistrate în domeniile Fuziuni & Achiziţii, Litigii & Arbitraj, Financiar-bancar & Pieţe de capital, Real estate & Infrastructură, Energie & Resurse naturale, IT, Comunicaţii & Media.

“Distincţiile primite ne onorează în mod deosebit întrucât adaugă aprecierilor publicaţiilor internaţionale de specialitate o perspectivă locală - una extrem de bine documentată, în opinia mea. Salutăm iniţiativa organizatorilor şi demersul curajos de a realiza o analiză obiectivă asupra capabilităţilor, cunoştinţelor şi experienţei firmelor de avocaţi. Multitudinea de domenii în care am fost premiaţi vine ca o consecinţă firească a implicării MUŞAT & ASOCIAŢII, una dintre puţinele case de avocatură cu adevărat “full service” din România, în numeroase proiecte de anvergură în toate ariile majore de expertiză şi reprezintă o noua apreciere a standardelor înalte de calitate pe care le impunem în realizarea actului avocaţial. Ne bucură că eforturile noastre sunt recunoscute şi de către publicaţiile româneşti, nu numai de către ghidurile internaţionale cu tradiţie în analiza expertizelor avocaţiale”, a declarat cu această ocazie Cătălin Băiculescu, Co-Managing Partner MUŞAT & ASOCIAŢII.

MUŞAT & ASOCIAŢII ocupă o poziţie fruntaşă şi în topul rezultatelor financiare din cea de-a treia ediţie “Avocaţi de Top”: în 2008 casa de avocatură MUŞAT & ASOCIAŢII a înregistrat o cifră de afaceri de peste 18,5 milioane euro şi un profit de 10 milioane euro, în creştere cu 30% fata de anul precedent. De asemenea, firma a primit un premiu special pentru excelenta in IT, Comunicaţii & Media.

„Acest trofeu ne onorează în egală măsură, întrucât este o recunoaştere a meritelor dobandite într-un domeniu extrem de specializat: nu ajungi uşor să câştigi încrederea celor mai răsunătoare nume din IT&C-ul internaţional şi să te poţi mândri cu un portofoliu de clienţi care include simultan Apple, Google, Yahoo! Amazon Technologies, Oracle, Orange, British Telecom sau AT&T”, spune Cătălin Băiculescu.

În 2009 expertiza MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată şi în plan internaţional, cu premiul „Business law firm of the year: Eastern Europe” acordat de publicaţia britanică ACQ Finance Magazine, pentru performanţe deosebite în fuziuni & achiziţii.

De asemenea, expertiza avocaţiala a firmei este apreciată şi de către toate publicaţiile internaţionale de specialitate. MUŞAT & ASOCIAŢII ocupă astfel locul 1 în topul firmelor de avocatură din România în cele mai recente ediţii ale PLC Which lawyer?, International Financial Law Review – IFLR 1000, Legal 500 şi Chambers and Partners în domeniile: fuziuni & achiziţii (IFLR 1000, PLC - Which lawyer?, Legal 500), litigii & arbitraj (PLC - Which lawyer?), banking (IFLR 1000), pieţe de capital (IFLR 1000, PLC – Which Lawyer?), energie (Legal 500), mediu (PLC – Which Lawyer?), privatizare şi PPP (Legal 500, Chambers Europe), fiscalitate (PLC – Which Lawyer?), proiecte imobiliare (Legal 500), construcţii (PLC – Which Lawyer?), private equity (PLC – Which Lawyer?), IT, telecom & media (Legal 500 Europe), outsourcing & IT (PLC – Which Lawyer?).

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII
MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele firme de avocaţi înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 12 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului precum şi litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca unii din pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile străine de specialitate recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale. Portofoliul firmei cuprinde peste 2500 de clienţi, mari corporaţii locale sau internaţionale printre care: Enel SpA, Orange, PPF Investments, European Investment Bank, BERD, RBS (Royal Bank of Scotland), Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, ING Real Estate, General Electric, General Motors, Intel Corp, Oracle, AON, AT&T, Thyssen Krupp, Generali, Immoeast, Petrom, AFI Europe, Electrolux, SBS Broadcasting Corporation.

Andreea Melinte, Marketing & PR Manager Muşat & Asociaţii
Tel: 0722 522 881
E-mail: andreeam@musat.ro

http://www.musat.ro/

Cuvinte cheie:  Muşat & Asociaţii  avocatură  premii 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.