Administratorul Special al societății Asigurare Reasigurare ASTRA SA a publicat situațiile financiare individuale la 31 decembrie 2013

12 august 2014, 05.36 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucureşti - 12 august 2014 - „După un proces lung, dar important de analiză a poziției financiare a societății, facem publice situațiile financiare individuale ale societății Asigurare Reasigurare ASTRA SA la 31 decembrie 2013, însoțite de raportul auditorului independent. Analiza diagnostic a Administratorului Special asupra poziției financiare a societății a stat la baza planului de redresare pe care l-am prezentat Autorității de Supraveghere Financiară, iar evidențele contabile care au stat la baza întocmirii situațiilor financiare au fost corectate pentru a reflecta rezultatele acestei analize, a procesului de inventariere a dosarelor de daună și a creanțelor din asigurare dispus prin decizia ASF, precum și a auditului desfășurat de auditorul independent Deloitte Audit SRL. Situațiile financiare anuale urmează să fie supuse aprobării Adunării Generale a Acționarilor, conform prevederilor legale în vigoare”, au declarat reprezentanții KPMG Advisory SRL, Administratorul Special al ASTRA SA.

„Situațiile financiare au fost întocmite în baza principiului continuității activității, în linie cu planul de redresare aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar bilanțul contabil la 31 decembrie 2013 obținut în urma întregului proces de pregătire prezintă poziția financiară a Societății conformă cu cerințele reglementărilor contabile aplicabile societăților de asigurare din România în condițiile continuității activității.

Raportul de audit nu include rezerve cu privire la valorile prezentate în cadrul bilanțului contabil al societății la data de 31 decembrie 2013, iar faptul că auditorul nu a avut obiecții cu privire la rezervele de daune, activele și poziția financiară netă a societății la această dată, așa cum sunt prezentate acestea în cadrul situațiilor financiare individuale, creează premisele continuării implementării planului de măsuri de redresare aprobat de ASF, în special în ceea ce privește majorarea capitalului social cu suma de 490 milioane de lei prevăzută a se efectua în două etape, conform hotărârii AGEA din 12 mai 2014.

În prezent, se află în derulare prima operațiune de majorare a capitalului social cu 70 milioane de lei, în cadrul unei proceduri de subscriere care se adresează exclusiv acționarilor existenți ai societății, și ne bazăm pe suportul acestora pentru finalizarea cu succes a acestei operațiuni. În perioada imediat următoare, vom publica prospectul de emisiune proporționat al acestei emisiuni, în conformitate cu prevederile legislației pieței de capital, urmând ca după publicarea prospectului să înceapă să curgă termenul de 30 zile în care acționarii pot subscrie în cadrul acestei majorări, așteptarea fiind ca acest proces să se finalizeze înainte de sfârșitul lunii septembrie.”

Conform informațiilor comunicate atât de Administratorul Special cât și de Autoritatea de Supraveghere Financiară, planul de măsuri de redresare are ca element principal atragerea unui investitor strategic, cu reputația și puterea financiară necesare pentru a susține redresarea completă a societății și repunerea activității acesteia pe baze solide și stabile.

„Suntem în discuții cu un număr de potențiali investitori strategici și preconizăm că eforturile noastre de atragere a unui partener solid pentru ASTRA se vor concretiza după luna septembrie, când vom lansa a doua operațiune de majorare a capitalului social pentru o sumă ce va completa aportul acționarilor existenți din prima etapă până la plafonul de 490 milioane lei. Această operațiune de majorare a capitalului social va fi adresată atât acționarilor existenți cât și noilor acționari.”

Planul de redresare al ASTRA SA aprobat de ASF prevede, pe lângă majorarea capitalului social, o serie de măsuri ce includ, printre altele, soluționarea amiabilă a unui număr restrâns de litigii derivând din raporturi de asigurare, recuperarea în condițiile legii a unor împrumuturi acordate de societate, creșterea capacității tratatelor de reasigurare încheiate de societate pentru transferul riscurilor de natură catastrofală și fuziunea cu un alt asigurător din piață.

„În sublinierea complexității excepționale a procesului de redresare și a inerenței incertitudinilor în implementarea acestuia, în raportul său ce însoțește situațiile financiare auditorul independent a descris elementele de incertitudine și impactul posibil al acestora asupra activității viitoare, concluzionând în urma analizei acestora, alături de elementele de suport în implementarea planului de redresare financiară a societății, că nu poate emite o opinie în sensul infirmării continuității activității prin emiterea unei opinii contrare sau în sensul confirmării acestui principiu contabil, ce a stat la baza întocmirii situațiilor financiare ca expresie a angajamentului societății în finalizarea cu succes a planului de redresare aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Administratorul Special, în urma tuturor demersurilor efectuate împreună cu personalul societății și cu acționarii existenți și în continuă comunicare și consultare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, își menține preocuparea pentru implementarea măsurilor de redresare în conformitate cu mandatul cu care a fost investit, având ca obiectiv final restabilirea indicatorilor prudențiali ai societății și relansarea activității acesteia.

În perioada de la intrarea în administrare specială, ASTRA și-a continuat activitatea obișnuită de subscriere a unei game largi de produse de asigurare, aflându-se în același timp într-un proces permanent de revizuire a fluxurilor interne în scopul eficientizării activității, precum și de redefinire a politicilor de preț și de gestionare a riscurilor direct legate de activitatea de subscriere.

Dorim să mulțumim pe această cale clienților și partenerilor de afaceri pentru încrederea acordată societății și pentru că sunt alături de ASTRA în această perioadă care nu este ușoară pentru societate, precum și angajaților pentru angajamentul și dedicația cu care susțin eforturile de redresare. De asemenea, mulțumim Autorității de Supraveghere Financiară pentru colaborarea permanentă cu societatea în scopul identificării celor mai bune soluții menite să asigure implementarea planului de redresare aprobat. În continuare, ne bazăm pe suportul angajaților, acționarilor, clienților, partenerilor de afaceri și Autorității de Supraveghere pentru implementarea cu succes a planului.”

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare specială a societății ASTRA SA în februarie 2014, numind firma de consultanță KPMG Advisory SRL în calitate de administrator special. Echipa KPMG, prin acțiunile întreprinse în baza mandatului acordat de ASF și în conformitate cu prevederile legale, contribuie la re-echilibrarea parametrilor financiari ai societății, astfel încât toate drepturile asiguraților să fie protejate corespunzător.

Despre KPMG

KPMG este rețeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanță fiscală și în domeniul afacerilor. Ne desfășurăm activitatea în 155 de țări și avem 155.000 de specialisti în firmele membre din întreaga lume. Societățile independente membre ale rețelei KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative ('KPMG International'), o entitate elvețiană. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separată și distinctă și se descrie ca atare.

În România și Republica Moldova, KPMG își desfășoară activitatea în cadrul celor șase birouri din București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și Chișinau.

.

Cuvinte cheie:  KPMG  ASTRA SA  situaţie financiară 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.