EROII RECICLĂRII AU FOST PREMIAȚI

29 iulie 2014, 06.36 - Afaceri   Social   Mediu  

Bucuresti - 29 iulie 2014 - Campania „FII EROUL nostru! Reciclează! ECOTIC ȘI RECOLAMP te premiază!”, desfășurată în perioada 14 – 27 iulie 2014 împreună cu magazinul Media Galaxy din incinta complexului comercial Auchan Militari și-a premiat „eroii reciclării”. Campania a venit în sprijinul publicului larg oferind o soluție pietenoasă și la îndemâna tuturor pentru colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), bateriilor și acumulatorilor portabili uzați (DBA) și/sau neoanelor sau becurilor, mai puțin cele cu incandescență. Au fost colectate peste 350 DEEE, însemnând aproape 1.000 kg de astfel de deșeuri, peste 3.700 DBA, cântărind peste 200 kg și peste 170 becuri și neoane, cântărind 20 kg.

ECOTIC și Recolamp, împreună cu magazinul Media Galaxy și-au unit forțele în cadrul campaniei „FII EROUL nostru! Reciclează! ECOTIC ȘI RECOLAMP te premiază!” pentru a impulsiona „eroii reciclării” să acționeze într-un mod prietenos cu mediul. Organizatorii acestui proiect au oferit astfel posibilitatea ca în perioada 14 – 27 iulie orice persoană care a predat la standul special destinat campaniei deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), baterii și acumulatori portabili uzați (DBA) și/sau neoane sau becuri, mai puțin cele cu incandescență să aibă șanse în a câștiga premiile puse în joc. Participanții au primit vouchere aferente fiecărei categorii de deșeuri predate, prin care aveau șansa de a participa la tombola organizată în data de 29 iulie 2014, orele 12.00, în cadrul magazinului Media Galaxy din incinta complexului Militari. În prezența organizatorilor și a unui public numeros au fost extrași câștigătorii celor trei secțiuni de premii.
La categoria DEEE, premiile fiind trei televizoare LED Samsung 80 cm, câștigători sunt:

Iorga Cătălin, Popescu Laurențiu Cornel și Scarlat Nicolae.

La categoria DBA, premiile fiind trei tablete Allview AX Nano 7”, câștigători sunt:

Georgescu Tiberiu, Rădulescu Dumitru și Bavinschi Niculae.

La categoria becuri si neoane arse, premiile fiind trei tablete Allview AX Nano 7”, câștigători sunt:

Marta Cristina, Stanca Alexandru și Călin Robert.

Prin acest demers, ECOTIC și Recolamp, împreună cu Media Galaxy au transmis un mesaj de sprijin și implicare privind importanța colectării selective și a reciclării tipurilor de deșeuri menționate.

Aceste acțiuni se concretizează printr-o responsabilizare a populației față de problemele de mediu și un pas important spre o mai bună calitate a vieții pentru cetățeni. Totodată, pentru România, fiecare acțiune de colectare selectivă înseamnă apropierea de țintele stabilite prin lege pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor asumate la nivelul UE.

Despre Media Galaxy:

Media Galaxy este o reţea de 15 magazine de mare suprafaţă, care reflectă pasiunea pentru tehnologie şi pentru dispozitivele care fac accesibilă informaţia şi conexiunea cu ceilalti. Prin generozitatea spaţiului de expunere, peste 2.500 mp pe magazin, cât şi prin selecţia gamei de produse şi branduri, Media Galaxy reprezintă un standard în retailul electro-IT din România. Brandul oferă consumatorului libertatea de a alege dintr-o selecţie de peste 10.000 de produse disponibile într-un singur magazin. Media Galaxy face parte din grupul ALTEX România.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 400 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 51.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 8 ani de activitate. Consultanța promptă și specializată oferită producătorilor de echipamente electrice, baterii și acumulatori, este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii găsiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizației ECOTIC.

Despre Recolamp:

Recolamp este o organizaţie non-profit înfiinţată în septembrie 2007, autorizată de Ministerul Mediului, ce are ca membri fondatori companiile: General Electric, Osram şi Philips. Misiunea organizaţiei constă în preluarea de la producători a responsabilităţii privind gestionarea deşeurilor de echipamente de iluminat, colectarea şi reciclarea becurilor economice şi a tuburilor fluorescente arse, în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei. Mai multe detalii găsiţi pe www.recolamp.ro

.

Cuvinte cheie:  premii  campanie  reciclare  

Imagini

EROII RECICLĂRII AU FOST PREMIAȚI

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.