Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei - 1,4 milioane de oameni mor anual la nivel mondial din cauza virusurilor hepatice

Bucureşti - 24 iulie 2014 -

Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), organizează o conferinţă de presă dedicată „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei”, marcată în toată lumea în data de 28 iulie.


Conferinţa de presă va reuni reprezentanţi ai autorităţilor, specialişti şi asociaţii ale pacienţilor. Evenimentul va avea loc luni, 28 iulie, la hotel Howard Johnson, sala Platinum, începând cu ora 9.30.


La ora 13.00, de pe terasa Hotelului Howard Johnson vor fi lansate în aer baloane colorate, purtătoare de mesaje ale pacienţilor.


Virusurile hepatice sunt responsabile pentru decesul a 1,4 milioane de persoane din întreaga lume în fiecare an, potrivit raportului emis la încheierea celei de-a 67-a întâlniri a Adunării Mondiale a Sănătăţii, organul decizional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acelaşi raport relevă faptul că, aproximativ 500 de milioane de persoane trăiesc deja cu virusul hepatic şi că aproape 2.000 de milioane de oameni au fost infectați  cu virusul hepatic B. Totodată, o situaţie gravă este generată de persoanele deja infectate cu virusul hepatitelor B şi C care nu cunosc faptul ca au contractată boala şi care prezintă risc crescut de ciroză sau cancer hepatic. În ţările mai puţin dezvoltate din Asia şi Africa, infecţiile acute cu virusurile hepatitelor A şi E generează şi ele, anual, zeci de mii de decese.


În clasa cu risc de contractare a hepatitelor B şi C se află persoanele care îşi administrează droguri intravenos. La nivel mondial, sunt estimate aproximativ 16 milioane de persoane care îşi injectează droguri, 10 milioane dintre acestea având deja contractat virusul hepatitei C iar 1,2 milioane pe cel al hepatitei B.


În România, sunt estimate a fi 10% din cele 12 milioane de persoane din Europa, care se presupune că ar fi infectate cu virus hepatic C. Alarmant este faptul că specialiştii prognozează un vârf al incidenţei hepatitei în 2020, în urma cumulului obţinut între pacienţii infectaţi înainte de anul 1989 cu persoanele nou-infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje.


Potrivit celui mai recent raport lansat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA), România se situează pe ultimul loc din 30 de state europene în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate.


Conferinţa din 28 iulie, din seria „Mediafax Health Conferences” va fi susţinută de:


Dorel Săndesc, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii


Vasile Ciurchea, Preşedinte CNAS


Marius Savu, Preşedinte, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM)


Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel –  Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș


Radu Zamfir, Medic specialist chirurg, Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni


Camelia Achim, Şef de Sectie, Institulul Clinic Fundeni / Membru în comitetul de conducere al Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului (ASRF)  


Galia Eremia, Presedinte Filiala Iași a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO)


Mioara Băiceanu, Reprezentant Filiala Piatra Neamţ a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO)


Gheorghe Ionescu – Preşedinte Asociaţia SANO-HEP România


Lutmila Casian – Preşedinte Asociaţia Sanovit din Republica Moldova


Despre Mediafax


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.


Despre Mediafax Talks 


Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Seria de conferinţe Mediafax Talks Health Conferences (www.mediafaxtalks.ro) mijlocesc relaţia dintre medici, pacienţi, companiile farmaceutice şi organele publice de decizie implicate. Prin intermediul acestor evenimente se doreşte o analiză în profunzime a problemelor medicale ce framântă întreaga ţară, astfel contribuind la reformarea sistemului sanitar, la accesibilitatea pentru pacienţi şi la creşterea calităţi serviciilor medicale din România.


Despre APAH-RO


Cu motto-ul „Pentru drepturile tale!”, APAH-RO (membru în APCR – Alianţa Pacienţilor Cronici din România, ELPA – Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de ficat şi WHA – Alianţa Mondială a Hepatitei) este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în anul 2009, la iniţiativa unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Activitatea organizaţiei se bazează pe lobby pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. Mai multe detalii despre activitatea APAH-RO se pot găsi pe site-ul www.hepato.ro.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Anca Ionescu
PR & Events Manager Mediafax Talks
anca.ionescu@m.ro
031.82.56.417
0754.929.146

http://www.mediafaxtalks.ro/

Cuvinte cheie:  MEDIAFAX  APAH-RO  conferinţă  Zi Mondială  hepatită 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.