Un număr impresionant de iubitori de jazz au urmărit concertele Bucharest Jazz Festival 2014

07 iulie 2014, 05.17 - Social   Evenimente  

Bucureşti - 07 iulie 2014 -

Ieri seară, în ropote de aplauze și într-o atmosferă deosebită, a luat sfârșit cea de-a treia ediție a Bucharest Jazz Festival. Ca în fiecare din cele cinci seri ale festivalului, iubitorii de jazz s-au adunat în număr impresionant în Piața George Enescu, făcând-o să pară neîncăpătoare.

Programul din ultima seară a fost deschis de Alex Simu Quartet. Celebrul clarinetist și saxofonist român, împreună cu pianistul Franz von Chossy, contrabasistul Cord Heineking și toboșarul Kristijan Krajnčan, a încântat publicul cu un concert inovator, plin de ritm și improvizații.

Trupa John Scofield Uberjam a cântat la închiderea festivalului. Muzicienii americani au interpretat repertoriul special ales cu o energie molipsitoare, trecând publicul prin post-bop și jazz cu tușe de funk și R&B.

În cele cinci zile cât a durat evenimentul, jazzul a fost celebrat printr-o varietate de forme. De la jazz clasic, la improvizații cuceritoare sau la ritmuri moderne ale genului, toate au făcut pe rând deliciul publicului meloman. Nume mari ale jazzului contemporan au adus anul acesta la București mirajul unuia dintre cele mai rafinate genuri muzicale. Mihai Iordache, Sebastian Burneci, Emil Bîzgă, Julia Hülsmann Ana-Cristina Leonte, Mike Krstić, Johnny Bota, Ioan Minda, Carmen Lundy, Dave Douglas, Cătălin Milea și Sorin Romanescu sunt doar câțiva dintre muzicienii prezenți anul acesta pe scena festivalului.

Bucharest Jazz Festival s-a relansat în 2014 nu doar cu o nouă denumire, ci și cu un concept nou. O premieră absolută au fost evenimentele conexe ce au avut loc în fiecare zi a festivalului, în incinta Hanului Gabroveni, viitorul sediu ARCUB. Lansări de carte și de discuri de jazz, proiecții de film documentar despre personalități marcante ale genului, colocvii și dezbateri, precum și o expoziție de afiș polonez de jazz au fost momente desfășurate în paralel cu concertele din cadrul festivalului, cu scopul de a contextualiza jazzul românesc atât în peisajul local, internațional, cât și în raport cu celelalte sfere ale artei. În plus, în Piața George Enescu, organizatorii au pus la dispoziția publicului standul Jazz Made in Romania, unde au fost prezentate materiale interesante ale caselor de discuri și editurilor ce publică titluri de jazz autohton.

Cei care nu au reușit să ajungă la toate concertele susținute în cadrul Bucharest Music Film Festival au avut posibilitatea de a  le urmări în transmisiune directă, pe YouTube. De asemenea, cei care doresc să vadă sau să revadă posterele expuse în cadrul Expoziției de Afiș Polonez de Jazz vor avea acest prilej, în perioada 8 iulie - 31 august, dacă vor veni la ARCUB, Str. Batişte 14, zilnic între orele 12:00-16:00.

Urmând Festivalul de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! și Bucharest Music Film Festival, Bucharest Jazz Festival încheie seria evenimentelor în aer liber, organizate anual de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, pe perioada verii.

Le mulțumim tuturor participanților la eveniment și le dăm întâlnire la ediția din 2015.

Pentru mai multe informații, accesați:

Pagina oficială a festivalului:   http://www.bucharestjazzfestival.ro/

Pagina de Facebook a festivalului:  http://www.facebook.com/bucharestjazzfestival/

Pagina evenimentului: http://www.facebook.com/events/1443901979191664/

Accesul la toate evenimentele este gratuit.

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.

În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Parteneri strategici: British Council România și Institutul Polonez București.

Sponsori: Opel România, SHARP, Cramele Recaș, Aqua Carpatica.

Cu sprijinul: Teen Telecom

Parteneri media: Radio România București FM, Radio România Cultural, RFI, TV City, Senso TV, mediaTRUST, Jazz Compas.

Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, nicecream.fm, infomusic.ro, getlokal.ro, ileanaandrei.ro.

Persoane de contact (presă):
Mirela CARA — Specialist PR
0725 347 287 | mirela.cara@arcub.ro
Iris OPRIȘ — Specialist PR
0740 839 888 | iris.opris@arcub.ro

http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ArCuB  festival  jazz  concerte 

Imagini

Un număr impresionant de iubitori de jazz au urmărit concertele Bucharest Jazz Festival 2014
Un număr impresionant de iubitori de jazz au urmărit concertele Bucharest Jazz Festival 2014
Un număr impresionant de iubitori de jazz au urmărit concertele Bucharest Jazz Festival 2014
Un număr impresionant de iubitori de jazz au urmărit concertele Bucharest Jazz Festival 2014

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.