Lansare de carte: Descâlcitorul, Romanul generaţiei Y

Bucureşti - 18 iunie 2014 -

Vineri, 20 iunie, la Librăria Bastilia din Bucureşti, începând cu ora 18.00, va avea loc lansarea romanului Descâlcitorul, cartea de debut a tânărului scriitor Mircea Moroianu, apărută la Editura Tracus Arte. Romanul este o poveste halucinantă şi originală, care îşi poartă cititorul într-o călătorie iniţiatică prin trei lumi complet diferite, la sfârşitul căreia se află iubirea.


Descâlcitorul este un roman autobiografic îmbinat cu elemente de proză fantastică, care descrie senzorial şi lucid delirul naratorului, în oscilaţia sa febrilă între cele două femei care-i compun viaţa. Povestea este spusă din trei perspective diferite: din lumea de neon a publicităţii bucureştene şi universul cool al rock-ului underground prezentate în primele două capitole, Firma” şi Muzica”, suntem purtaţi în interiorul febril şi amoral al personajului-narator, odată cu cel de-al treilea capitol, intitulat „Jurnalul”.


Miza romanului este conflictul dintre dorinţa personajului de a trăi viaţa în esenţa ei pură, ancestrală, şi tentaţia de a-şi găsi un loc într-o lume superficială, dar sclipitoare şi râvnită de oricine. Lupta este cu atât mai aprigă şi mai lipsită de reguli cu cât personajul principal devine conştient că dorinţa sa de viaţă ideală intră în opoziţie cu valorile unei societăţi din care nu se poate abţine să facă parte.


Descâlcitorul e romanul celor ce au 30 de ani şi trăiesc în România. Nu l-am scris eu, pentru că nu sunt scriitor. S-a scris de la sine din nevoia de a da „save as” unei etape din viaţă. Fete, rock, nopţi în Centrul Vechi, oscilaţie între iubite, întrebări care se afundă la nesfârşit şi multe deliruri încâlcite se regăsesc în acest roman. Eu l-am scris pe nerăsuflate, sper ca tot aşa să-l citească şi cei care îl descoperă pe raftul librăriilor.”, spune Mircea Moroianu în descrierea romanului său.


 Lansarea va avea loc la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti. Accesul este liber.


Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi editura Tracus Arte la tel. 021 223 41 11 sau la e-mail mircea.moroianu@yahoo.com.


 Despre Mircea Moroianu


Născut pe 31 mai 1981, în Bucureşti, Mircea a absolvit Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, ramura Germană, în cadrul Universităţii Politehnica, şi un master în Comunicare la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Capitală. Lucrează în industria de publicitate pe postul de copywriter şi a contribuit cu idei de scenarii, slogane şi concepte de eveniment în cadrul a mai multor campanii publicitare. Este chitarist al trupei Oliver, alături de care a lansat două albume rock, „Poetry Pop” (2008) şi „Eros” (2012).


Volumul său de debut, Descâlcitorul, poate fi achiziţionat din reţeaua librăriilor Cărturești, Librarium (Bastilia, BookCorner, Cartea de Nisip, Avantgarde), Okian, Rețeaua CLB (Sadoveanu, Eminescu), Librăria Șt. O. Iosif, Librăria Sophia, Librăria MNLR, Librăria Sedcom Libris şi online din: Librăria Tracus Arte Online şi  Librărie.net.


Romanul a fost scris în paralel cu volumul de poezii şi desene cu acelaşi nume, disponibil online pe www.descalcitorul.ro.


 Despre Editura Tracus Arte


Editura Tracus Arte este o apariţie nouă pe piaţa editorială românească, fiind fondată la sfârşitul anului 2008. În primul an şi jumătate de existenţă, a reuşit să editeze peste 70 de titluri de carte din zona literaturii româneşti contemporane: poezie, proză, teatru. Tracus Arte îşi propune promovarea literaturii româneşti contemporane de calitate, a literaturii de specialitate despre muzica clasică şi contemporană, teatru şi artele spectacolului. Tracus Arte este astăzi o un nume sinonim cu piaţa de carte românească relevantă, cărţi esenţiale ce au toate premisele de a trece testul timpului.

.

Cuvinte cheie:  lansare  roman  Descâlcitorul  Mircea Moroianu 

Imagini

Lansare de carte: Descâlcitorul, Romanul generaţiei Y

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.