Preşedintele Asociaţiei Europene de Comunicaţii prin Cablu, Manuel Kohnstamm, vine la conferinţa „Mediafax Talks about the Value of Broadband”

Bucureşti - 02 iunie 2014 -

Preşedintele Asociaţiei Europene de Comunicaţii prin Cablu, Manuel Kohnstamm, vine la conferinţa „Mediafax Talks about the Value of Broadband”, organizată de Agenţia de presă Mediafax marţi, 10 iunie, începând cu ora 13.30, în Bucureşti, la hotelul Radisson Blu, sala Atlas.


Întrucât trăim într-o eră digitală în continuă dezvoltare, unde noi tehnologii sunt descoperite şi implementate continuu, este foarte important să ţinem pasul cu toate acestea atât în plan personal, pentru a ne uşura viaţa, cât şi în business, prin dezvoltarea afacerilor şi obţinerea de avantaje în faţa competitorilor.


În 2013 broadband-ul fix era disponibil pentru 95.5% dintre europeni, iar dintre aceştia doar 54% au broadband peste 30 Mbps. România are acces la broadband peste 30 Mbps, iar această oportunitate trebuie fructificată. România ocupă ultimul loc în UE în privinţa adopţiei de broadband, însă, în acelaşi timp, canalele online au devenit un mediu important în interacţiunea dintre companii şi clienţi: aproximativ 29% dintre utilizatorii de internet fac lunar cumparaturi online, iar peste 50% dintre companii au website.

Agenţia de presă Mediafax îşi propune nu numai să intermedieze relaţia dintre autoritǎţi şi cei implicaţi în activitatea de business, ci şi să ofere informaţii relevante participanţilor, dar şi să aducă în atenţia publică situaţia noutăţile în broadband şi importanţa acestuia pentru economia românească şi viaţa de zi cu zi.


Manuel Kohnstamm este Preşedinte al Asociaţiei Europene de Comunicaţii prin Cablu (Cable Europe) şi vicepreşedinte şi Chief Policy Officer la Liberty Global din martie 2012. El a absolvit Stiinţele Politice şi deţine un doctorat în drept internaţional şi european la Universitatea din Amsterdam  şi este licenţiat şi în Relaţii Internationale la Clingendael Diplomat School in Haga şi absolvent al programului de management al cablului la Harvard Business School in Boston (USA).


Manuel Kohnstamm îşi desfăşoară activitatea în Amsterdam şi Bruxelles şi este responsabil de dezvoltarea şi implementarea strategiei de reglementare, politici publice şi relaţii guvernamentale la Liberty Global. De asemenea, el este şi membru al Consiliului de Supervizare al Unitymedia Kabel BW GmbH, compania din Germania afiliată Liberty Global şi membru în Consiliul de Administraţie al Telenet Group Holding NV, filiala belgiană a Liberty Global.


Manuel Kohnstamm s-a alăturat companiei United Pan-Europe Communications NV (UPC), care ulterior a fuzionat cu Liberty Media, devenind Liberty Global Europe Holding NV în septembrie 1999 şi a deţinut diverse poziţii, în domenii precum relaţii guvernamentale, politici publice şi comunicare.


A venit la UPC de la Time Warner Inc. unde a lucrat din 1992, ultima poziţie deţinută fiind aceea de Vicepreşedinte Afaceri Publice la Bruxelles pentru afiliatele Time Inc., Warner Bros. şi Turner Broadcasting. Înainte de Time Warner, Manuel a colaborat cu Grupul de consultanţă European Research Associates din Bruxelles, unde a desfăşurat studii macroeconomice şi politice pentru industriile de telecomunicaţii şi apărare.


Conferinţa va reuni circa 150 de invitaţi, având structura următoare: reprezentanţi ai Guvernului României – Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, reprezentanţi ANCOM, Consiliului Concurenţei şi ANPC, reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene şi ai primăriilor, reprezentanţi ai companiilor telecom şi IT din România, membrii Camerei de Comerţ Româno-Germane, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Franceze, precum şi ai altor camere de comerţ, reprezentanţi ai ambasadelor, conducerea şi membri ai asociaţiilor profesionale şi de business din România, reprezentanţi ai managementului companiilor din diverse sectoare economice, precum şi reprezentanţi ai mass-media din presă scrisă, radio si TV.


Temele de discuţie ale conferinţei vor viza măsurile pe care statul le poate lua pentru a îmbunătăţi infrastructura de telecomunicaţii şi pentru a facilita accesul la broadband pentru toată populaţia României, informaţiile necesare preşedinţilor Consiliilor Judeţene şi primarilor astfel încât să le ofere cetăţenilor posibilitatea să folosească într-un procent cât mai mare broadbandul, stimularea adopţiei de broadband în România, ce au făcut companiile de telecom şi ce trebuie să facă statul pentru a mări procentul de utilizare a broadbandului, dar şi investiţiile deja făcute de companiile care furnizează broadband şi cele pe care le au în vedere pentru perioada următoare.


De asemenea, vor fi supuse dezbaterii şi alte teme precum: modalitatea prin care statul poate determina companiile de telecom să continue investiţiile în acest sector, impactul broadbandului asupra PIB-ului României, contribuţia statului, dar şi a companiilor în vederea atingerii obiectivelor setate de Agenda Digitală Europeană şi de Agenda Digitală a României, dar şi rolul ANPC şi al Consiliului Concurenţei şi punerea consumatorului pe primul plan şi sfaturile companiilor de consultanţă privind nevoile, obiceiurile şi percepţiile utilizatorilor de broadband.


Conferinţa va fi moderată de Cristian DIMITRIU, director editorial Mediafax Group şi are ca partener compania UPC.


Mai multe detalii, agenda evenimentului Mediafax Talks about the Value of Broadband şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul:  http://www.mediafaxtalks.ro/category/value-of-broadband


Despre Mediafax


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.


Despre Mediafax Talks  


Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR & Events Manager Mediafax Talks
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417
0754 095 971

http://www.mediafaxtalks.ro/

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferinţă  BROADBAND 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.