FINANTAREA AGRICULTURII IN ROMANIA

30 mai 2014, 12.13 - Afaceri   Agricultură  

Bucuresti - 30 mai 2014 - Camera de Comerț Italiană pentru România și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză organizează în data de 4 iunie conferința “RISCURI ȘI OPORTUNITĂȚI ALE FINANȚĂRII ÎN AGRICULTURĂ” la sala Paris a Hotelului Novotel București.

Organizat cu sprijinul Serviciului Economic al Ambasadei Franței în România, evenimentul reprezintă rezultatul unei strânse colaborări între cele două Camere Bilaterale în virtutea intereselor complementare față de filiera agricolă din România: pe de o parte capitalul italian prezent prin investițiile în culturi vegetale și zootehnie, precum și în vânzarea de utilaje, pe de altă parte firmele franceze care își confirmă poziția de lider pe piața input-urilor în agricultură din categoria semințelor, fertilizanților și a altor produse.

Conferința va avea drept scop identificarea unor posibile modalități pentru creșterea finanțării firmelor agricole din România, mulțumită contribuției tuturor protagoniștilor filierei agricole: firme agricole, furnizori de input-uri și utilaje, instituții de credit, agenții de stat (APIA, APDRP, FGCR).

O parte a evenimentului va fi dedicată unei mese rotunde care va permite o discuție interactivă cu privire la problematicile și soluțiile posibile în vederea dezvoltării agriculturii României pe termen mediu și lung.

CCIpR și CCIFER colaborează în mod activ pe teme legate de sectorul agricol inclusiv în cadrul Grupului de Lucru Agricultură al Coaliției pentru Dezvoltarea României în calitate de reprezentante ale intereselor firmelor din respectivele țări în România.

Pentru mai multe informații: www.cameradicommercio.ro/ro/evenimente-agricultura.html

http://www.ccifer.ro/news/agenda/vue-detail/d/risques-et-opporturnites-de-financement-dans-lagriculture/

Date de contact:
email: comunicazione@ccipr.ro , irina.tobosaru@ccifer.ro


Cuvinte cheie:  finantare  agricultura  conferinta 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.