Carrefour România şi Ambasada Italiei inaugurează Săptămâna Italiană la Carrefour!

Bucuresti - 30 mai 2014 - În perioada 29 mai-4 iunie, Carrefour România găzduieşte Săptămâna Italiană, parte a Festivalului Italian, organizat de ICE- Agenţia Italiană pentru Comerț Exterior, sub patronajul Ambasadei Italiei în România. Astfel, timp de şapte zile, clienții hipermarketurilor Carrefour din întreaga țară sunt invitați să descopere patrimoniul gastronomic și cultural al Italiei, într-un decor cu specific italienesc.

”Ne dorim ca magazinele nostre să ofere, pe lângă cele mai mici prețuri, o atmosferă în care clienții noștri să se simtă bine, în care să găsească permanent ceva nou, ceva suprinzător! Vrem să îi molipsim cu voie bună și, cu siguranță, prin Săptămâna Italiană vom reuși acest lucru!

Atunci când vine vorba de gastronomia internaţională, preparatele din bucătăria italiană sunt printre preferatele românilor. Cu ocazia zilei Italiei, celebrată pe 2 iunie, am dorit să le oferim clienților noștri oportunitatea de a intra în contact cu această cultură frumoasă a canzonette-lor și a gastronomiei de renume mondial. În această perioadă, îi aşteptăm cu drag în magazinele Carrefour pentru a se bucura de momente speciale, inspirate de tradiţia italiană”, a declarat Andreea Mihai, Director Marketing Carrefour România.

"Sunt deosebit de încântat să inaugurez Săptămâna Italiană la Carrefour, un eveniment important din cadrul Festivalului Italian", a spus Excelenta Sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei în România. "Sunt sigur că manifestarea va reuși să onoreze excelentele produse agroalimentare "Made in Italy" și va ști să aducă în atenția publicului calitatea deosebită a acestora".

"În acest an, Festivalul Italian pe care Agenția Italiană pentru Comerț Exterior ICE îl organizează anual împreună cu Ambasada, este mult mai bogat în evenimente și datorita optimei colaborari cu Carrefour, una dintre cele mai importante realități din domeniul Marii Distribuții din România", a afirmat Directorul Agenției, Luca Gentile.

Ca parte a acestei acţiuni, în intervalul 30 mai – 1 iunie, Carrefour România pregăteşte copiilor o serie de surprize cu specific italian, precum:

“Micul Pizzer” sau “Micul Cofetar”, activare prin care aceştia vor învăţa să prepare pizza sau tiramisu;
Teatru de păpuși, unde vor asculta Povestea lui Pinocchio;
Atelier de creație, unde îşi vor exersa creativitatea pentru a pregăti bijuterii din diverse materiale, printre care şi pastele.
Cei mai norocoși clienți vor avea șansa de a gusta din savoarea Italiei participând la tombole cu premii constând în excursii în Italia sau coșuri cu produse italieneşti:

Tombola SMS organizată de către Galbani, valabilă în perioada 29 mai – 11 iunie 2014, unde marele premiu este o excursie în Italia pentru 2 persoane;
Tombola organizată de către Parmafood, valabilă în perioada 29 mai – 04 iunie 2014, unde se poate câștiga unul din cele 125 coșuri cu produse savuroase;
Tombola LeveranoFiori valabilă în perioada 29 mai – 04 iunie 2014, unde marele premiu este un week-end la mare, în Italia.
Despre Carrefour:

Cu peste 9.900 de magazine în 33 de țări, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul 1 în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour se afirmă ca un partener zilnic pentru peste 25 de milioane de clienți din Europa, Asia și America Latină.

În România, Grupul Carrefour numără 149 de magazine dintre care: 25 de hipermarket-uri „Carrefour”, 79 de supermarket-uri „Market”, 44 de magazine de proximitate „Express” și 1 website de comerț online: www.carrefour-online.ro.

.

Cuvinte cheie:  Carrefour  saptamana  italiana 

Imagini

Carrefour România şi Ambasada Italiei inaugurează Săptămâna Italiană la Carrefour!
Carrefour România şi Ambasada Italiei inaugurează Săptămâna Italiană la Carrefour!
Carrefour România şi Ambasada Italiei inaugurează Săptămâna Italiană la Carrefour!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.