Banca Comercială Feroviara S.A. a trecut pe profit

Bucureşti - 19 mai 2014 - Banca Comercială Feroviara S.A. a trecut pe profit în luna martie 2014. Rezultatul financiar favorabil a fost obţinut ca urmare a creşterii permanente a veniturilor şi a aplicării unei politici prudente de optimizare a costurilor operaţionale. În aprilie 2014, profitul cumulat a fost de 293 mii lei, iar principalul factor care a contribuit la realizarea acestuia este rezultatul financiar net favorabil, obţinut din activitatea de bază.

Strategia de afaceri a băncii vizează IMM şi micro întreprinderile. În structură, banca finanţează preponderent activitatea operaţională, acest segment având în prezent o pondere de aproximativ 80% în volumul de activitate. Orientarea băncii către segmentul reprezentat de IMM şi micro întreprinderi a avut în vedere: i) dinamica mai rapidă de creştere a acestui sector; ii) corelarea mai strânsă cu structura patrimonială şi operaţională a băncii şi iii) cererea în creştere de capital circulant pentru segmentul IMM şi micro întreprinderi.

Principala sursă de finanţare a creditelor este asigurată de atragerea de surse în lei, care a înregistrat o creştere constantă, depăşind 400 milioane lei la 30 aprilie 2014. Portofoliul de credite a înregistrat o creştere cu 70% în 2013 faţă de 2012, atingând un sold de 316 milioane lei la 30 aprilie 2014. Totalul activelor la finele lui 2013 a fost de 441 milioane lei, în creştere cu 33% faţă de 2012. Numărul de clienţi a ajuns la 7.853 (30 aprilie 2014), din care 6.198 clienţi persoane fizice şi 1.655 persoane juridice. De asemenea, numărul mediu anual al tranzacţiilor a crescut de până la 7 ori faţă de momentul operaţionalizării băncii, iar valoarea medie anuală s-a dublat în 2013 faţă de 2012, până la 199 milioane lei în decembrie 2013.

Indicatorii de performanţă s-au îmbunătăţit constant; banca a înregistrat un nivel corespunzător al adecvării capitalului de 13,08% (decembrie 2013), faţă de 8%, nivel minim reglementat; creditele neperformante se situează la nivelul de 1,32% la decembrie 2013; raportul credite/depozite este de 85% la decembrie 2013; banca are o structură bilanţieră echilibrată, ce asigură un grad ridicat de autonomie financiară şi un nivel bun de lichiditate.

Banca Comercială Feroviara S.A îşi propune să rămână o instituţie de credit specializată pe finanţarea pe termen scurt a IMM-urilor şi a micro întreprinderilor. Strategia de dezvoltare include accesarea unor linii de finanţare externe/cooptarea unor parteneri strategici, extinderea parteneriatelor cu instituţii specializate, în vederea participării la programe de finanţare a IMM şi îmbunătăţirea prezenţei la nivel naţional (dezvoltarea reţelei teritoriale începând cu 2015).

Despre Banca Comercială Feroviara S.A.

Banca Comercială Feroviara S.A. este o bancă universală cu capital privat, integral românesc, având următorii acţionari: domnul Valer Blidar (38,445%), S.C. Astra Vagoane Călători S.A. (28,389%), S.C. Tristar SRL (23,666%) şi S.C. Atelierele Griviţa Bucureşti S.A. (9,5%).

Banca Comercială Feroviara S.A. a primit avizul de funcţionare de la Banca Naţională a României în luna august a anului 2009 şi a devenit operaţională în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Reţeaua de distribuţie a bancii are 15 unităţi (12 sucursale şi 3 agenţii) în 11 oraşe importante ale ţării (Arad, Baia Mare, Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara).

Ţinta pe termen lung a acţionarilor şi a întregii echipe a Băncii Comerciale Feroviara S.A. este ca această instituţie de credit cu capital integral românesc să devină o bancă de încredere pentru clienţii săi,care să furnizeze servicii de calitate şi să ofere transparenţă şi flexibilitate.

Banca Comercială Feroviara S.A.

.
http://www.bfer.ro/

Cuvinte cheie:  Banca Comercială Feroviară  cifră afaceri  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.