Între 1-7 mai, Carrefour vă invită să (re)descoperiți România de altădată!

30 aprilie 2014, 01.53 - Afaceri   Social   Agricultură  

Bucuresti - 30 aprilie 2014 - Carrefour România le propune clienților săi, timp de o săptămână, în perioada 1 - 7 mai, o călătorie în timp spre România de altădată. Vedete precum bicicletele Pegas, mașinile de spălat Indesit, săpunul Cheia sau biscuitul Eugenia vor readuce la viață atmosfera anilor '80 în hipemarketurile Carrefour din toată țara.

Cântecele lui Aurelian Temișan, ale Angelei Similea sau ale Aurei Urziceanu, decorul special, ținutele în stilul Disco ale angajaților Carrefour, toate acestea vor aminti de distracția de odinioară și vor stârni nostalgia vizitatorilor.

Pentru că amintirile frumoase trebuie păstrate cu drag, dar și împărtășite cu cei mai tineri, Carrefour a amenajat în aer liber spații în care copiii pot juca șotron sau castel, pot desena pe asfalt și se pot întrece cu biciclete. În magazine, părinții și bunicii îi pot învăța jocuri precum ”Nu te supăra, frate!”, ”Piticot”, ”Marocco” sau ”Șah”.

”Pentru români, ziua de 1 mai este specială, fie pentru că ne duce cu gândul la o simplă mini vacanță la mare, fie pentru că ne îndeamnă la contemplarea vremurilor de altădată. Pentru cei care vor să redescopere distracția de odinioară, precum și cele mai îndrăgite branduri ale anilor '80, Carrefour a pregătit o săptămână de distracție într-un decor specific de alimentară.” a declarat Andreea Mihai, Director Marketing al Carrefour România.

Despre Carrefour

Cu peste 9.900 de magazine în 33 de țări, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul 1 în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour se afirmă ca un partener zilnic pentru peste 25 de milioane de clienți din Europa, Asia și America Latină. Cu peste 3 miliarde de operațiuni la casă, prin intermediul tuturor activitaților sale, Grupul își asumă responsabilități economice, sociale și de mediu și garantează pentru calitatea produselor sale și securitatea clienților săi.

În România, Grupul Carrefour numără 171 magazine dintre care 25 hipermarket-uri „Carrefour”, 80 supermarket-uri „Market”, 65 magazine de proximitate „Express” și un website de comerț online: www.carrefour-online.ro.

.

Cuvinte cheie:  Carrefour  campanie  clienti 

Imagini

Între 1-7 mai, Carrefour vă invită să (re)descoperiți România de altădată!
Între 1-7 mai, Carrefour vă invită să (re)descoperiți România de altădată!
Între 1-7 mai, Carrefour vă invită să (re)descoperiți România de altădată!
Între 1-7 mai, Carrefour vă invită să (re)descoperiți România de altădată!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.