Securitas și Necessitas oferă zâmbete de Paște

29 aprilie 2014, 10.34 - Afaceri   Religie   Social  

Bucuresti - 29 aprilie 2014 - Securitas România împreună cu Asociația Necessitas au inițiat o campanie de caritate cu ocazia Sărbătorilor Pascale, dedicată unor oameni cu situații deosebite.

Spiritul de solidaritate a fost concretizat de acțiunile angajaților Securitas România care s-au mobilizat în vederea îndeplinirii unui vis pentru familiile defavorizate din mai multe zone ale țării. Astfel că sediul Securitas de la București a reprezentat centrul de colectare a pachetelor care au plecat în casele a 16 familii. Asociația Necessitas a contribuit în cea mai mare parte la cumpărarea produselor alimentare pentru nevoiași, urmând cu ajutorul companiei Securitas să se implice în acțiuni caritabile pentru copiii cu probleme, odată cu strângerea de fonduri din donarea celor 2%.

În sprijinul Asociației Necessitas, colegii din cadrul Securitas România au participat la cumpărarea produselor, implicându-se activ la împachetarea acestora și la distribuirea către cele 16 familii în care zâmbetele au fost readuse pe chipurile a 34 de copii. O zi întreagă s-au străduit pentru a face fericite acele câteva familii care aveau nevoie de o rază de speranță, în special în zilele de sărbătoare.

Din dorința de a fi aproape de angajați și de familiile acestora, dar și de a construi o lume mai bună, din respect pentru oameni și pentru munca lor, în luna septembrie 2012 s-a înființat Asociația Necessitas.

Denumirea Asociației vine din mitologia romană, unde Necessitas era zeița supremă a necesității.

Securitas este lider în domeniul securității private. Avem mai mult de 300.000 de angajați în 51 de țări din Europa, America de Nord, America Latină, Orientul Mijlociu, Asia și Africa. Ne concentrăm în crearea soluțiilor care se potrivesc cel mai bine nevoilor fiecărui client.

Acest comunicat de presă poate fi regăsit pe www.securitas.com.ro

Adelina Bunea
Specialist Marketing și Relații Publice

.

Cuvinte cheie:  Securitas România  pachete  Paste 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.