Principalele decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor a companiei Antibiotice, desfăşurată astăzi, 25 aprilie 2014

Bucuresti - 25 aprilie 2014 -



  În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) desfăşurate vineri, 25 aprilie 2014, au fost aprobate situaţiile financiare auditate ale anului 2013 În cadrul aceleaşi şedinţe s-a stabilit modul de repartizare a profitului net aferent anului 2013 şi au fost aprobate ţintele economico – financiare propuse pentru anul 2014.


 


1. Rezultate economico financiare auditate ale anului 2013: majorare cu 4% a veniturilor totale şi cu 7% a profitului brut


 


Conform rezultatelor economico -financiare auditate, (întocmite potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, IFRS), Antibiotice a încheiat anul 2013 cu venituri totale în valoare de 317,4 milioane lei. Valoarea acestor venituri este cu 4% mai mare decât cele înregistrate în anul 2012 când au fost de 304,1 milioane lei.


 


Totodată, exerciţiul financiar al anului 2013 s-a încheiat cu un profit brut în valoare de 34,7 milioane lei, în creştere cu 7% faţă de cel obţinut în anul 2012 când a fost de 32,5 milioane lei.


 


„Anul 2013 face parte din perioada implementării planul strategic de dezvoltare al companiei definit pentru anii 2012-2016. Din perspectiva acestui plan strategic, indicatorii economico-financiari pentru anul 2013 arată că ne situăm în punctul pe care l-am estimat anterior şi suntem pe drumul pe care l-am proiectat pentru viitor. Orientarea spre internaţionalizarea afacerii, care ne-a sporit lichiditatea şi a ajuns să reprezinte 28% din venituri, a fost de asemenea o direcţie strategică corectă, care necesită adaptarea permanentă la nevoile pieţei şi dezvoltarea de parteneriate strategice”, a declarat Ioan Nani, Director General al Antibiotice.


 


 


 


 


 


 


 


 


 


                       Evoluţia cifrei de afaceri şi a profitului brut 2008 – 2013


 


         


 


 


·        Vânzări pe piaţa externă în creştere cu 34% faţă de anul precedent


 


Creşterea veniturilor companiei în anul 2013 a fost susţinută de afacerile dezvoltate pe piaţa internă (aprox. 72%), precum şi de exporturile de medicamente realizate pe pieţele internaţionale (aprox. 28% din venituri).


Astfel, pe piaţa internaţională, Antibiotice a realizat în anul 2013 vânzări de 26,9 milioane USD, în creştere cu 34% faţă de anul precedent când vânzările au atins valoarea de 20.08 milioane USD.


Această creştere a vânzărilor a fost obţinută din exportul de medicamente finite din diverse clase terapeutice (cardiovascular, antiinfecţioase, tract digestiv şi metabolism), precum şi a substanţei active Nistatină (un antifungic utilizat în preparate farmaceutice şi cosmetice) pe pieţele a circa 72 de ţări, din diferite zone ale lumii (Germania, Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, China, SUA, Rusia, Brazilia etc.).


Pentru produsul Nistatină, Antibiotice ocupă locul 1 în topul mondial al producătorilor de Nistatină, deţinând, alături de 6 produse sterile injectabile, autorizaţia FDA (Food and Drug Administration - organismul de reglementare în domeniul medicamentelor şi alimentelor din Statele Unite ale Americii).


 


Dublarea exportului în ultimii 5 ani


 



 


Având în vedere proiectele în derulare pe diferite pieţe externe, estimările pe termen mediu vizează realizarea unei cifre de afaceri pe pieţele externe de aproximativ 34 milioane USD până în anul 2016. Creşterea va fi generată în principal de dezvoltarea exporturilor de forme finite şi de autorizarea produsului Nistatină, substanţă activă, de către cei mai importanţi utilizatori finali din S.U.A.


 


 


2. Stabilirea repartizării profitului aferent anului 2013


În urma supunerii votului, în şedinţa AGA, acţionarii companiei au hotărât repartizarea profitului net pentru anul 2013 în valoare de 31.380.855 lei, fixarea dividendului brut pe acţiune de 0,02302729 lei şi plata dividendelor începând cu data de 15.10.2014.



























                       Destinaţia



Suma(lei)



Profit de repartizat:



31.380.855



- rezerva legală



1.828.865



- surse proprii de finanţare şi alte repartizări din profit prevăzute de lege



14.092.896



- dividende din care:


- dividende cuvenite Acţionarului majoritar


        - dividende cuvenite altor persoane juridice şi persoane fizice



15.459.094


8.195.990


7.263.104




 


















 



 



 



 



 



 



 



 



3.  Obiectivele de afaceri pentru anul 2014, în termeni de venituri şi profit


 


În urma şedinţei AGA din 25 aprilie, a fost aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aferent anului 2014 şi ţintele de afaceri pentru acest an. Astfel, în cadrul BVC pentru anul  2014, se prevede obţinerea unor venituri totale de 356 milioane lei şi a unui profit brut de 36,9 milioane lei.


 


Fundamentarea bugetului pe acest an a ţinut cont, deopotrivă, de factorii nefavorabili existenţi în piaţa farmaceutică (taxa clawback, încetinirea ritmului de creştere a pieţei farmaceutice interne), precum şi de oportunităţile pe care Antibiotice le va valorifica în acest an pe piaţa externă (export de medicamente finite pe piaţa SUA, extinderea pe noi pieţe) şi piaţa internă (creşterea vânzărilor pentru medicamentele valoroase terapeutic).


 


 

.

Cuvinte cheie:  Antibiotice  AGA  decizii 

Imagini

Principalele decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor a companiei Antibiotice, desfăşurată astăzi, 25 aprilie 2014
Principalele decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor a companiei Antibiotice, desfăşurată astăzi, 25 aprilie 2014
Principalele decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor a companiei Antibiotice, desfăşurată astăzi, 25 aprilie 2014

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.