Richard III - Festivalul Internațional Shakespeare Ediția a IX-a

23 aprilie 2014, 10.29 - Artă & Entertainment   Social  

Bucuresti - 23 aprilie 2014 - În calitatea sa de coorganizator al celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă publicului bucureştean o abordare inedită a piesei Richard III, în spectacolul montat de renumitul regizor Wang Xiaoying, cu actori ai Teatrului Naţional din China.

În serile de 29 şi 30 aprilie, de la ora 19.00, scena Majestic a Teatrului Odeon va deveni o sursă de emoţii controversate pentru spectatorii care vor oscila între admiraţia pentru o personalitate puternică și scandalizare în faţa unui geniu malefic.

Richard III este unul dintre cele mai întunecate personaje din opera lui Shakespeare, fiind adesea comparat cu Macbeth în privința cruzimii cu care își urmeză destinul. Descris în piesă ca diform, de parcă dramaturgul și-ar fi propus să-l pedepsească în acest fel, Richard III își revarsă pornirile atavice pentru a-și atinge scopurile, urzind planuri machiavelice, menite să-i confere puterea politică absolută. Diabolismul său este perfect încadrat de scenă, iar spectatorul se cutremură în faţa succesiunii de replici presărate cu râsete sardonice, când Richard îşi gratulează propria perfidie. Scenele conturează fiecare personaj din spectacol, la liniile shakespeariene regizorul adăugând o remarcabilă tuşă orientală. Richard III este altfel construit de Wang Xiaoying; este lipsit de stigmatul fizic, este zvelt şi uneori comic și încearcă să o cucerească pe proaspăt văduvita Lady Ann. „De fapt, adevăratul Richard din istorie nu avea un handicap. Nu-mi doresc să fac din acest defect al lui un motiv al setei lui de putere. Cu alte cuvinte, nu-mi doresc să-l fac diferit de oamenii obişnuiţi.” Dincolo de scenă, noul Richard se doreşte întruchiparea politicianului actual, iar protagonistul îşi domină publicul prin veridicitate. „Piesa şi-a propus să portretizeze latura întunecată şi potenţialul malefic existent în fiecare persoană”, mărturiseşte într-un interviu regizorul chinez.Wang Xiaoying, vicepreşedinte şi director artistic al Teatrului Naţional din China.

Biletele la acest spectacol pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Teatrului Odeon.

Preţ: 55 lei (Categoria I) şi 45 lei (Categoria II).

Urmăriţi-ne pe:

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest International Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.

În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt principalii finanţatori ai Centrului Cultural ARCUB.

Parteneri media: TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Cațavencii, Forbes.

Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro.

Persoană de contact (presă):
Mirela CARA – Specialist PR
0725.347.287


Cuvinte cheie:  ARCUB  Richard III  Festival  Shakespeare 

Imagini

Richard III - Festivalul Internațional Shakespeare Ediția a IX-a

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.