Bolnavul cu epilepsie - de la integrarea socială la accesul la tehnici terapeutice noi, în dezbatere la “Mediafax Talks – Health Conferences”

Bucuresti - 14 aprilie 2014 -


Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi preşedintele CNAS, Gheorghe Radu Ţibichi, vor discuta, împreună cu specialişti de top în neurologie din România şi decidenţi din administraţia publică şi domeniul medical, despre situaţia şi problemele cu care se confruntă bolnavul cu epilepsie, la conferinţa "Mediafax Talks – Health Conferences", care va avea loc marţi, 15 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Sala Amfiteatru, începând cu ora 9.30.


Alături de ministrul Bănicioiu şi preşedintele CNAS, Gheorghe Radu Ţibichi, la conferinţă vor fi prezenţi următorii lectori: Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru - Preşedintele Societăţii de Neurologie din România, Dr. Ioana Mîndruţă - Coordonator  în cadrul Programului Naţional de Epilepsie Farmacorezistentă şi Boli Rare, Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Neurofiziologie Clinică, Vasile Cepoi - Consilier pe probleme de sănătate în cadrul Guvernului, Prof. Dr. Mircea Gorgan - Preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie şi Şef Program Implantare stimulatoare vagale, Ileana Ştefan - Asociaţia Pacienţilor cu Epilepsie din România (ASPERO), Adela Chirică, Preşedintele Asociaţiei pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare, Marius Savu - Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Gheorghe Iana - Preşedinte Director - General CASMB, Codrin Scutaru - Secretar de Stat Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Prof. Dr. Eugenia Naghi - Preşedinte Societatea Română de Medicina Muncii.


Şase milioane de europeni şi peste 70 de milioane de oameni la nivel mondial suferă de epilepsie, aceasta fiind cea mai frecventă tulburare neurologică gravă. Epilepsia poate să apară la orice vârstă, însă cel mai frecvent este diagnosticată fie la vârste foarte mici, fie după 65 de ani. Există şi un prag intermediar, în care epilepsia apare la oameni tineri complicându-le astfel nu doar sănătatea, ci şi viaţa socio-profesională.


În România sunt luaţi în evidenţele medicilor aproximativ 200.000 de pacienţi cu epilepsie, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Specialiştii din ţara noastră estimează însă că numărul acestora ar fi mult mai mare, între 300.000 şi 500.000 de români suferind în realitate de epilepsie. Teama de a nu fi angajaţi sau de a rămâne fără serviciu şi teama de a fi marginalizaţi de către societate îi determină pe cei mai mulţi dintre cei bolnavi să-şi ascundă ăe cât posibil prezenţa afecţiunii. Pe lângă acestea, pacienţii cu epilepsie se confruntă şi cu problema accesului la tehnici terapeutice adecvate: 3 din 10 pacienţi nu îşi pot controla afecţiunea, întrucât unele forme ale bolii sunt rezistente şi necesită altfel de intervenţii sau tratamente adecvate.


LaMediafax Talks – Health Conferences" vor fi abordate mai multe subiecte care privesc problematica bolnavului cu epilepsie din România cum ar fi: strategia Ministerului Sănătăţii privind accesul pacienţilor cu epilepsie la tratamente de ultimă generaţie şi la informaţii noi despre progresul cercetării în acest domeniu, medicina muncii – posibilităţi de modificare pentru incluziunea şi monitorizarea angajatului cu epilepsie; stabilirea diagnosticului, urmărirea pacientului şi implicarea medicului de familie în monitorizarea bolnavului cu epilepsie.


Toate aceste teme de discuţie vizează soluţionarea problemelor privind: numărul de centre specializate pentru explorarea şi tratarea epilepsiei, asigurarea unui acces mai larg al pacienţilor la investigaţii specifice şi la soluţii de tratament de ultimă generaţie, educarea membrilor societăţii în vederea integrării bolnavilor în societate şi reducerea sentimentului de stigmatizare şi nu în ultimul rând, educarea bolnavilor pentru a accepta diagnosticul şi tratamentul.


Conferinţa este organizată de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România.


Evenimentul  va reuni circa 100 de participanţi din domeniul Sǎnǎtǎţii, dar şi din domenii conexe: reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, CNAS, Colegiului Medicilor din România, reprezentanţi din domeniul asigurărilor medicale, directori de spitale, medici neurologi, medici de familie, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, precum şi presă generalistă şi de specialitate.


Evenimentul beneficiază de sprijinul GSK Romania http://gsk.ro/home.aspx


Mai multe detalii despre agenda evenimentului "Mediafax Talks – Health Conferences" şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/epilepsie   


Despre Mediafax


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.


Despre Mediafax Talks 


Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Anca Ionescu, PR & Events Manager Mediafax Talks – anca.ionescu@m.ro | 031.82.56.417/ 0754.929.146

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferinta  epilepsie 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.