Banca Comercială Feroviara S.A. îşi consolidează echipa de management cu un nou Director General Adjunct

04 aprilie 2014, 02.35 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucureşti - 04 aprilie 2014 -

Domnul Cornel Benchea este noul membru al echipei de management a Băncii Comerciale Feroviara S.A., după ce a obţinut aprobarea Bancii Naţionale a României de a ocupa poziţia de Conducător, respectiv funcţia de Director General Adjunct.


Domnul Cornel Benchea are o experienţă de peste 15 ani în domeniul bancar, având realizări relevante în dezvoltarea reţelelor de unităţi bancare, în domeniul pieţelor de capital şi în creditare. Înainte de a se alătura echipei Băncii Comerciale Feroviara S.A. (decembrie 2011), domnul Benchea şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Băncii Naţionale a României (Sucursala Sibiu), în Banca Română de Dezvoltare - Groupe Société Générale (Director de Grup - Grupul Sibiu) şi în Banca Comercială Carpatica S.A. (Director Direcţia Credite, Direcţia Internaţională, Direcţia de Investiţii şi Direcţia Operaţiuni de Capital), făcând parte din echipa care a înfiinţat şi dezvoltat această bancă din Sibiu.


În prezent, atribuţiile de conducere în Banca Comercială Feroviara S.A. sunt exercitate de către domnul Petre Tulin, care îndeplineşte funcţiile de Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie, de către domnul Vladimir Şelaru, Director General Adjunct şi de către domnul Cornel Benchea, Director General Adjunct.


Despre Banca Comercială Feroviara S.A.


Banca Comercială Feroviara S.A.  a fost infiinţată în luna august a anului 2009, cu capital 100% privat românesc, şi a devenit operaţională în luna noiembrie a aceluiaşi an.


Banca Comercială Feroviara S.A. doreşte să stabilească o relaţie de lungă durată cu clienţii săi, politica băncii fiind aceea de a atrage şi de a fideliza clienţii cu o bonitate ridicata.


Banca Comercială Feroviara S.A. are 15 unitaţi în 11 oraşe importante ale ţării şi oferă clienţilor săi, persoane juridice şi persoane fizice, o gamă  completă de servicii financiar-bancare, în lei şi valută.


Ţinta pe termen lung a acţionarilor şi a întregii echipe a Băncii Comerciale Feroviara S.A.  este ca această instituţie de credit cu capital integral romanesc sa devină o bancă de referinţă şi de încredere pentru clienţii săi, care să furnizeze servicii de calitate şi să ofere transparenţă şi flexibilitate.

Banca Comercială Feroviara S.A.
Str. Popa Tatu nr. 62A, Tronson A, Sector 1, Bucureşti, România

http://www.bfer.ro/

Cuvinte cheie:  Banca Comercială Feroviarã  Cornel Benchea   director  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.