Rompetrol susţine Ora Pământului

28 martie 2014, 11.56 - Afaceri   Social   Petrol   Evenimente  

Bucureşti - 28 martie 2014 - Rompetrol va întrerupe în cursul zilei de 29 martie luminile din staţiile proprii, rafinărie şi sediile de birouri din ţară timp de o oră, între 20:30 şi 21:30, în semn de solidaritate cu evenimentul internaţional Ora Pământului.

„Sprijinim încă din 2009 această iniţiativă internaţională de conştientizare a problemelor climaterice cu care se confruntă în prezent Pământul, și suntem conștienți de impactul individual sau organizaţional pe care cu toții îl avem asupra acestuia. Din acest motiv, recomandăm colegilor şi partenerilor noştri, dar şi comunităţii naţionale să susţină acest demers şi să identifice eventualele măsuri care, însumate, pot contribui la îmbunătăţirea şi conservarea mediului înconjurător. De-a lungul timpului ne-am angajat în programe extinse de investiţii care să susţină strategia de dezvoltare a companiei şi să creștem gradul de protecţie al mediului, și în același timp, dezvoltăm proiecte de CSR cu componentă de mediu, care să răspundă nevoilor comunităților locale", declară Alexey Golovin, director Dezvoltare Corporativă şi Comunicare KazMunayGas International / Rompetrol.

Această decizie nu va afecta securitatea sau funcţionarea reţelei de distribuţie sau a altor activităţi desfăşurate în punctele de lucru ale companiilor membre ale KazMunayGas International/ Rompetrol care vor susţine iniţiativa.

Valoarea totală a investiţiilor Rompetrol în mediu, din 2009 până în prezent, este de 120 milioane USD. Pe fondul creşterii capacității rafinăriei de procesare a țițeiului la 5 milioane tone/an, corelate cu programul de investiţii, consumul de energie electrică a scăzut cu 10.5%, pentru intervalul 2014 – 2012 (0.071 MWh/tonă de materie prima procesată în 2012, comparativ cu 0.068 MWh/tonă țiței procesat în 2014). Pentru toate entităţile companiei se monitorizează şi se acţionează în vederea îmbunătăţirii factorilor de mediu, în conformitate atât cu obligaţiile legale, cât şi cu standardele de calitate şi mediu ale Grupului, modernizarea rafinăriilor Petromidia şi Vega fiind parte din priorităţile actuale ale Rompetrol.

La nivelul platformei Petromidia, activul principal al Grupului, prioritatea o constituie creşterea gradului de protejare a Mării Negre şi a Lacului Siutghiol, a biosferei Deltei Dunării şi a ecosistemului aferent Canalului Midia, precum şi a localităţilor Năvodari, Corbu şi Constanţa.

Angajamentul companiei pentru protejarea mediului se regăseşte şi la nivelul platformei de CSR, din 2009 până în prezent au fost implementate 32 de proiecte de protecția mediului, cu o valuare de peste 400.000 USD, pentru beneficiul comunităților locale.

Departamenul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG Rompetrol

.

Cuvinte cheie:  Rompetrol  Ora Pământului  

Imagini

Rompetrol susţine Ora Pământului
Rompetrol susţine Ora Pământului

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.