Mediafax Foto lansează albumul de fotografie "Best of 2013"

Bucuresti - 11 martie 2014 -


Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, lansează, miercuri, 12 martie, cea de-a şaptea ediţie a albumului de fotografie "Best of", cu susţinerea Volksbank, în cadrul unui eveniment găzduit de F64, cel mai mare magazin foto video din România în cafeneaua proprie aflată la parter, în bd-ul Unirii nr. 45, începând cu ora 19.00.


Albumul de fotografie de presă „Best of 2013” este continuarea firească a seriei de albume de fotografie de presă începută în 2006, prin care este dusă mai departe tradiţia de a prezenta într-o manieră elegantă şi exclusivistă cele mai reprezentative fotografii realizate de fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto.


Evenimentul de lansare a albumului va avea loc la magazinul foto-video F64, în incinta cafenelei proprii, zona zero a pasionaţilor de fotografie. La eveniment va fi prezentată echipa Mediafax Foto, vor fi proiectate fotografiile din album, iar fotoreporterii Mediafax Foto vor povesti cum surprind imagini deosebite, dar şi momentele inedite pe care le trăiesc în spatele aparatelor de fotografiat.


Evenimentul se va încheia cu o tombolă cu premii, desfăşurată cu sprijinul Volksbank, care îi susţine pe cei care-şi urmează pasiunea. Toţi participanţii la eveniment se vor putea înscrie la această tombolă, având şansa de a câştiga vouchere în valoare totală de 3000 lei, valabile în cadrul magazinului F64. În plus, toţi cei prezenţi vor primi cupoane de reducere cu care vor putea achiziţiona albumul la un preţ special, redus cu 20%


Anul 2013 a fost un an al exprimării libere, al dreptului cetăţeanului de a protesta. Astfel povestea anului surprinde protestele de stradă faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană şi cele împotriva explorării gazelor de şist, ori cu manifestaţiile pro sau contra eutanasierii câinilor fără stăpân. Echipa Mediafax Foto a mai fotografiat competiţiile sportive  interne şi internaţionale ale anului trecut, precum şi concertele susţinute în ţara noastră de artişti renumiţi pe plan internaţiona. Nelipsite din povestea lui 2013 au fost, ca de obicei, evenimentele politice şi permanentele tensiuni între liderii politici. Fotoreporterii Mediafax Foto s-au aflat întotdeauna în mijlocul evenimentelor, surprinzând cadre de istorie pe care le-au captat şi transmis fară să modifice sau denatureze realitatea şi adăugând de fiecare dată un strop de artă în fiecare cadru tras.


„Cu toate că trăim într-o perioadă de explozie a fenomenului fotografic, în care tehnologia reuşeşte să transforme pe aproape oricine într-un fotograf, Mediafax Foto demonstrează că fotografia de presă realizată profesionist, respectând valorile agenţiei noastre de credibilitate, autoritate, obiectivitate, exhaustivitate şi promptitudine, rămâne întotdeauna de actualitate, căutată şi apreciată”, spune Marius Smădu, coordonator al Departamentului Foto al Mediafax Group.


Ediţia de anul acesta a albumului "Mediafax Foto - Best of 2013" poate fi achiziţionată online, la preţul de 99,99 lei, la adresa  www.mediafax.ro/album, în magazinul F64, precum şi pe www.f64.ro.


"Mediafax Foto - Best of 2013" are ca parteneri pe NNDKP, Alpha Bank, Apa Nova Bucureşti, Volksbank, CITR - Societatea de Practicieni în Insolvenţă şi F64.


 


 


Despre Mediafax Foto


Mediafax Foto face parte din Mediafax Group şi este liderul pieţei româneşti de fotografie de presă. Departamentul foto s-a dezvoltat în cadrul agenţiei de presă Mediafax, din 1995, şi furnizează zilnic cel mai consistent flux de fotografie de eveniment românesc, asigurând conectarea presei locale şi naţionale la cele mai relevante evenimente petrecute zi de zi în România. Imaginile Mediafax Foto sunt preluate în fiecare zi de cele mai importante publicaţii din ţară. Arhiva foto online a Mediafax Foto conţine peste 370.000 de imagini de la cele mai importante evenimente care au avut loc în România, din 1990 până în prezent. Acestora li se adaugă cele aproape 5 milioane de fotografii de eveniment extern, arhivate din 2002 şi până în prezent, din arhiva Agence France Presse, distribuită de Mediafax Foto.


Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte cele mai multe branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: BUSINESS: ZIARUL FINANCIAR, www.zf.ro, zf.corporate.ro, BUSINESS Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST: ProSport, www.prosport.ro, www.liga2.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro, www.gq.ro; Playboy, www.playboy.ro: GENERAL: Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT: www.protvmagazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro , The One, www.one.ro, www.apropo.ro, www.showbiz.ro,  Glamour.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Persida Roată, Brand Manager Mediafax.ro – persida.roata@m.ro | 031.82.56.129/ 0755 017 950

Cuvinte cheie:  Mediafax FOTO  lansare  album  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.