Perspective optimiste pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii din sectorul de petrol şi gaze în 2014, în pofida scăderii din 2013

20 februarie 2014, 11.37 - Afaceri   Petrol  

Bucureşti - 20 februarie 2014 -

 Activitatea de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 21% în 2013, la o valoare de 337 de miliarde USD, iar volumul tranzacţiilor a înregistrat o scădere de 23%, la mai puţin de 1.400 de tranzacţii, pe fondul scăderii numărului de tranzacţii mari şi a activităţii în zona de downstream 


  Incertitudinile privind evoluţiile preţurilor petrolului şi a gazelor au dus la amânarea finalizării unor tranzacţii


  Previziunile privind stagnarea sau scăderea preţului petrolului şi escaladarea costurilor anticipează provocări pentru 2014


Activitatea de tranzacţionare din sectorul de petrol şi gaze a înregistrat o scădere semnificativă în 2013, atât ca valoare cât şi ca volum al tranzacţiilor, se arată în studiul EY- Global oil and gas transactions review.


Studiul EY arată că, în 2013, s-a înregistrat o scădere de 21% a valorii totale a tranzacţiilor, până la 337 de miliarde USD, semnificativ mai mică decât nivelul record atins în 2012, cifrat la 423 miliarde de USD. Numărul total al tranzacţiilor de pe piaţa de petrol şi gaze a fost, de asemenea, în scădere semnificativă, în 2013 înregistrându-se 1.400 de tranzacţii, faţă de 1.800 de tranzacţii în 2012 - un declin de 23%.


În 2013, s-a înregistrat o disponibilitate redusă de a încheia tranzacţii mari, spre deosebire de 2012, când au fost încheiate 98 de tranzacţii a căror valoare a depăşit 1 miliard de USD. Comparativ, în 2013 s-au înregistrat doar 70 de astfel de tranzacţii.


Dacă, în 2012, au existat patru mega-tranzacţii cu valori raportate de peste 10 miliarde de USD, în 2013, au fost încheiate doar trei astfel de tranzacţii. Valoarea cumulată a tuturor tranzacţiilor mai mari de 1 miliard de USD a depăşit 308 miliarde de USD în 2012, în timp ce, în 2013, valoarea cumulată a tranzacţiilor de 1 miliard de USD sau mai mari a însumat doar 241 de miliarde de USD.


"Sectorul de petrol şi gaze s-a dovedit unul dintre cele mai rezistente sectoare la nivel global, cu o medie de patru fuziuni sau achiziţii pe zi. A rezistat destul de bine în pofida unui mediu economic incert în cea mai mare parte a anului şi a restricţiilor care au afectat unele surse tradiţionale de petrol.


În România, nivelul tranzacţiilor a rămas scăzut în 2013, în linie cu activitatea M&A a ultimilor ani, în pofida potenţialului pieţei. Piaţa petrolului şi a gazelor a urmat aceeaşi tendinţă, înregistrându-se, în general, tranzacţii puţine şi de valoare mică. În upstream au fost câteva tranzacţii generate de alianţe pentru explorarea unor câmpuri sau transferuri de licenţe de explorare, în timp ce în zona downstream s-au încheiat achiziţii izolate de benzinării sau mici lanţuri de benzinării de către unii jucatori interesaţi de creşterea cotei de piaţă în România”, spune Alexandru Lupea,  Assurance Partner, EY România.


Activitatea din zona upstream


Fuziunile şi achiziţiile determinate de optimizarea de capital şi portofoliu au făcut ca activitatea din zona upstream să rămână cea mai dinamică în 2013, înregistrându-se o valoare declarată a tranzacţiilor de 237 de miliarde de USD pentru un număr de 1.009 tranzacţii, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din totalul global al tranzacţiilor din sector, atât ca valoare cât şi ca număr.


Activitatea din zona downstream


Valorile şi volumele tranzacţiilor din zona de downstream au scăzut semnificativ în 2013, atingând o valoare totală de aproximativ 14 miliarde USD şi un număr de doar 109 tranzacţii. Prin comparaţie, în 2012, valoarea totală a tranzacţiilor din acest segment s-a cifrat la 47 miliarde de USD şi s-au înregistrat aproape 200 tranzacţii.


Schimbarea de proprietari în cazul companiilor operând în retail şi rafinare în pieţele mature a continuat, accelerată de acţiunile de reechilibrare continuă a portofoliului şi de re-evaluare a alocării capitalului. Creşterea cererii de petrol şi a capacităţii de rafinare, în special pe pieţele din Asia, a susţinut şi alte pieţe care au avut un nivel scăzut de tranzacţionare.


Activitatea din zona midstream


Spre deosebire de celelalte segmente, activitatea pe zona de midstream s-a consolidat în 2013, valoarea raportată a tranzacţiilor fiind de peste 70 de miliarde de USD (comparativ cu 60 de miliarde de USD în 2012). Totuşi, numărul tranzacţiilor a scăzut, de la 104 în 2012, la 90 în 2013.


Servicii pentru industria extractivă


După creşterile solide înregistrate în 2012, activitatea din segmentul serviciilor pentru industria extractivă (Oilfield Services sau OFS) a trecut printr-un an dificil în 2013, valoarea raportată a tranzacţiilor înregistrând un declin de aproape 50%, până la 15 miliarde de USD. În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor, acestea au scăzut cu aproape 25%, ajungând la 185. În timp ce activitatea extractivă terestră (convenţională şi neconvenţională) a stagnat, ca urmare a mediului dificil de operare în acest sector al industriei, cererea pentru serviciile extractive în zone maritime s-a menţinut. 


Accesul la noile tehnologii şi, în special, la aplicaţii pentru foraje de mare adâncime pe platforme maritime a facilitat expansiunea în pieţele mari şi mai greu accesibile şi a alimentat activitatea traderilor. În plus, investitorii financiari au demonstrat un apetit constant pentru segmentul serviciilor pentru industria extractiva, jucând un rol important în multe dintre cele mai mari tranzacţii din acest segment. 


Perspective pentru 2014


În 2013, companiile petroliere internaţionale au resimţit o presiune crescândă din partea investitorilor pentru livrarea de rezultate. Având în vedere investiţiile presupuse de mega proiectele în care aceste companii s-au implicat, putem estima că vom asista la optimizări de portofoliu, deoarece companiile se vor concentra mai mult ca oricând pe zonele în care pot beneficia de un avantaj competitiv. În cazul unora, acest lucru se poate traduce în iniţierea unor campanii agresive de dezinvestire, în timp ce pentru altele poate însemna mai multe soluţii inovatoare de structurare financiară.


Una dintre cele mai interesante caracteristici remarcate în 2013 este faptul că investiţiile făcute de companiile naţionale de petrol în pieţe externe au continuat. Creşterea importanţei rolului jucat de companiile naţionale de petrol la nivel mondial, precum şi dezvoltarea constantă a parteneriatelor şi relaţiilor de colaborare între companiile naţionale de petrol vor atrage după sine schimbări în industrie. 




Despre EY România


EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2013. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Erst & Young  studiu  companii  petrol şi gaze 

Imagini

Perspective optimiste pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii din sectorul de petrol şi gaze în 2014, în pofida scăderii din 2013

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.