Creştere de aproape 5% prevăzută pentru acest an în pieţele emergente

04 februarie 2014, 01.58 - Afaceri  

Bucureşti - 04 februarie 2014 - Pe ansamblu, pieţele emergente au întrunite condiţiile pentru a recupera ritmul economic în cursul acestui an, cu o creştere de 4,7% preconizată pentru 2014 şi de peste 5% pentru 2015 – se arată în studiul EY, Rapid-growth markets forecast (RGMF). Totuşi, riscul de ieşiri de capital şi cel de încetinire bruscă a creşterii au crescut. Conform prognozei, ieşirile de capital ar putea duce la o scădere a ritmului de creştere în pieţele emergente, până la o valoare de aproape 3% până în 2015, cu repercusiuni la nivel mondial.

În timp ce creşterea economică este de aşteptat să se menţină constantă, pe parcursul următorilor doi ani, se estimează că se vor produce mai multe divergenţe în privinţa ritmului de creştere în rândul pieţelor emergente. Astfel, pe continentul american, pieţele emergente se luptă să-şi recâştige impulsul, în timp ce avansul constant al Chinei atrage după sine creşterea pieţelor emergente din Asia. Cu o producţie industrială surprinzător de puternică în Polonia şi în Republica Cehă, Europa emergentă câştigă tot mai multă putere, orientându-se tot mai mult către Vest, mai ales în condiţiile în care Germania conduce Zona Euro către ieşirea din recesiune.

Clasa mijlocie din pieţele emergente va ajunge la aproape 200 de milioane de gospodării până în 2022, în creştere de la 94 de milioane în 2012. Pe măsură ce această clasă de mijloc cumpără tot mai multe produse de larg consum şi servicii, producătorii şi furnizorii din pieţele emergente îşi concentrează atenţia către propriile pieţe pentru a profita de creşterea cererii. Pe termen mediu, pieţele emergente au multe cărţi valoroase de aruncat în joc.

Creşterea numărului de gospodării în segmentul clasei de mijloc atrage după sine şi o extindere semnificativă a cererii pentru servicii în educaţie şi sănătate, precum şi în formarea de competenţe pentru forţa de muncă. Cheltuielile cu servicii precum cele de comunicaţii, cultură sau recreare vor creşte de cel puţin două ori mai repede decât cheltuielile destinate alimentaţiei.

Prognoza menţionează apariţia câtorva tendinţe majore, implicând modificări radicale ale puterii de cumpărare, care se manifestă în unele dintre cele mai importante pieţe emergente. În China, numărul de gospodării care vor înregistra venituri de peste 35.000 de USD în termeni reali se va tripla, ajungând la peste 80 de milioane până în 2022. Astfel, în 2022, China va avea mai multe gospodării cu acest nivel de venit decât Japonia.

Transformările cele mai dramatice vor avea loc în China, însă vor fi schimbări în toate pieţele emergente. Până în 2022, peste 15 milioane de gospodării vor înregistra venituri de peste 35.000 de USD în Brazilia şi Rusia, în timp ce Mexicul, Turcia şi India vor număra fiecare câte 10 milioane de gospodării cu acest nivel de venituri.

În Nigeria, numărul de gospodării cu venituri de peste 10.000 de USD aproape că se va dubla, de la 6 milioane, în 2012, la peste 11 milioane în 2022.

Însă, ceea ce vor toţi aceşti consumatori poate fi foarte diferit faţă de cerinţele de consum înregistrate în perioada anterioară de dezvoltare economică rapidă. În China, de pildă, ritmul schimbărilor economice şi preocuparea în creştere în privinţa siguranţei alimentare şi a calităţii aerului au determinat declanşarea unei mişcări pentru o modalitate mai durabilă de consum. Companiile vor fi nevoite să-şi adapteze produsele oferite la toate aceste schimbări care au loc în cerinţele locale.

Penetrarea de bunuri de consum de folosinţă îndelungată este încă relativ scăzută în multe dintre economiile emergente. Cu toate acestea, de îndată ce veniturile pe gospodărie încep să se apropie de 10.000 de USD, cererea pentru acest tip de bunuri intră pe creştere. Previziunile arată că, în următorii 10 ani, cheltuielile pentru bunuri de consum şi servicii vor creşte într-un ritm mai rapid decât cheltuielile de bază.

Pentru a reuşi să capteze veniturile în creştere ale clasei de mijloc şi pentru a reuşi să echilibreze presiunile datorate resurselor limitate, multe dintre economiile emergente vor fi nevoite să investească în tehnologiile verzi şi în transportul public şi să îmbunătăţescă mediul de afaceri şi cel de reglementare.

Chiar dacă studiul menţionează perspective mai slabe pentru domeniul serviciilor financiare şi de business, estimând o creştere de aproximativ 4% pentru acest an, şi prevede o creştere de 5% pentru sectoarele de producţie şi de utilităţi, o creştere robustă este de aşteptat în sectorul construcţiilor şi al distribuţiei, estimată la 6% în 2015. Această tendinţă este în linie cu dezvoltarea procesului de urbanizare şi creşterea cererii în sectorul de retail şi de servicii pentru consumatori.

Am putea spune că prognoza de creştere din pieţele emergente este o veste bună pentru România unde principalul motor de creştere al economiei rămâne exportul, iar producătorii locali pot să se orienteze către aceste pieţe emergente în care clasa de mijloc are potenţial de consum în creştere.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2013. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  pieţe emergente  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.