Creditele destinate dezvoltării zonelor pescărești vor fi garantate de către FNGCIMM SA – IFN

Bucuresti - 07 ianuarie 2014 - Prin semnarea unui act adițional la contractul încheiat între Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA – IFN (FNGCIMM) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Autoritatea de Management pentru POP, prin care FNGCIMM este gestionarul ‘’Schemei de garantare a creditelor bancare pentru beneficiarii selectați ai POP” au fost incluși la garantare și beneficiarii selectați de FLAG-uri (grupuri de acțiune locală pentru pescuit ) în procesul de implemetare a strategiilor din cadrul măsurii 4.1 - Dezvoltarea zonelor pescărești.

Astfel, alături de beneficiarii selectați ai măsurilor: 1.3 – Investiții la bordul navelor și selectivitate, 1.4 - Pescuitul de coastă la scară redusă, 1.5 – Compensații socio-economice pentru managementul flotei comunitare de pescuit, 2.1 – Acvacultură, 2.2 - Pescuit în apele interioare, 2.3 - Prelucrarea și comercializarea peștelui, 3.1 – Acțiuni colective, 3.3 - Porturi de pescuit, puncte de debarcare și adăposturi au fost introduși în schema de garantare gestionată de FNGCIMM și beneficiarii selectați de grupurile de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri), având posibilitatea să beneficieze de garanții de până la 80% din finanțarea acordată de către instituțiile financiar-bancare și care pot atinge valoarea de maxim 2,5 milioane euro.

Obținerea garanției FNGCIMM presupune parcurgerea următoarelor etape:

1) Beneficiarul POP depune la banca finanţatoare documentaţia de credit;

2) Dacă Banca, în urma analizei documentaţiei de credit, consideră că proiectul este viabil, dar BENEFICIARUL nu are suficiente garanţii materiale, Banca solicită Fondului să participe la împărţirea riscului prin emiterea unei garanţii;

3) Fondul, pe baza propriei analize, acordă garanţia si semnează contractul de garantare/scrisoarea de garantare cu Banca;

4) În baza garantiei Fondului, Banca semnează contractul de credit cu Beneficiarul.

Grupurile de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri) reprezintă o grupare echilibrată şi reprezentativă pentru zona selectată, formate din parteneri publici, parteneri privaţi din sectorul pescăresc şi organisme nonguvernamentale având ca obiectiv pregătirea și implementarea unei strategii de dezvoltare locală pentru zona de pescuit.Beneficiarii finali pentru finanțare vor fi selectați de FLAG-uri din comunitățile pescărești, lucrători în cadrul sectorului pescăresc sau cei care prin actvitatea lor au o legătură directă cu sectorul, comunitățile locale, organizații publice sau private implicate în dezvoltarea locală a zonei (ONG-uri, fundații, asociații, consilii locale, societate civilă, agenți economici, etc).

Prin includerea la garantare a beneficiarilor selectați de FLAG-uri se va accelera implementarea acestor proiecte finanțate în cadrul axei 4 a POP, mărindu-se astfel gradul de absorbție al Fondurilor Europene pe Programul pentru Pescuit.

FNGCIMM SA își va concentra eforturile instituționale către satisfacerea nevoilor și a aşteptărilor tuturor clientilor sai.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă.

În baza apartenenţei sale la AECM (European Mutual Guarantee Association - asociatie ce reuneste peste 40 de fonduri de garantare şi contragarantare din 22 de ţări europene şi Turcia), FNGCIMM funcţionează după reguli şi principii europene şi se află sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

De la înfiintare și până în prezent, FNGCIMM a acordat un număr de peste 53.000 de garanții, cu o valoare cumulată de 16 miliarde lei şi o valoare a finanţărilor susţinute de 28,3 miliarde lei

.

Cuvinte cheie:  FNGCIMM  credite  POP 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.