MENTORAT EDUCAŢIONAL PENTRU FORMAREA PROFESORILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR CARE LUCREAZĂ CU PERSOANE CU DIZABILITĂŢI

Bucureşti - 26 noiembrie 2013 -

Un eveniment marca proiect Educaţie Universitară pentru Persoane cu Dizabilităţi



Ministerul Educaţiei Naționale a organizat în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște în perioada 18-22 noiembrie, la Târgoviște, cea de a treia sesiune de formare în specialitatea Mentorat educațional, acțiune ce a vizat instruirea cadrelor didactice din instituția de învățământ superior și a personalului partenerilor sociali din regiunea Sud Muntenia în ceea ce privește problematica persoanelor cu dizabilități.


Acțiunea de la Târgoviște este cea de a doua dintr-o serie de trei sesiuni de formare în specialitatea Mentorat educațional dedicate personalului partenerilor universitari din cadrul proiectului Dezvoltarea și implementarea unui program-pilot integrat pentru creșterea accesului la învățământul superior pentru persoane cu dizabilităţi și se adresează în egală măsura și altor actori co-interesați la nivel regional. Astfel, sesiunea de formare s-a adresat cu precădere cadrelor didactice din cele trei universități partenere din cadrul proiectului, factorilor de decizie din instituțiile cu atribuții privind incluziunea sociala (DGASPC, AJOFM etc) și reprezentanților autorităților publice.


Dizabilitatea este o problemă socială, pe care puţini o înţeleg în detaliu. Formele dizabilităţii sunt multiple, iar consecinţele negative nu sunt generate doar de dizabilitatea în sine, ci și de capacitatea de percepţie şi înţelegere a persoanelor care intra în relație cu persoanele purtătoare de dizabilitate. Atitudinea desori negativă a societăţii, lipsa accesibilizării, mai ales în educaţie şi felul în care sunt marginalizate persoanele cu dizabilităţi conduc, adesea, la excluziunea socială a acestora. Participarea activă a studenților cu dizabilități la activităţile proiectului-pilot au contribui în mod eficient la adaptarea educaţiei universitare și la depășirea de către aceștia a obstacolelor ce țin atât de mediul virtual, cât și de cel fizic.


În cadrul celor 5 zile de formare au avut loc pe rând dezbateri tematice, prezentare de studii de caz și exerciții aplicative ce au vizat în principal următoarele teme: descrierea dizabilităţii în general; - cadrul legislativ de reglementare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; - descrierea dizabilităţilor cunoscute în România; - modalităţi specifice de abordare a diferitelor tipuri de dizabilităţi; - exemple de „bună practică” în domeniu; - caracteristici esenţiale pentru persoanele care lucrează cu persoanele cu dizabilităţi.


Un punct distinct pe agenda evenimentului l-a constituit prezentarea unui studiu de caz ce a vizat exemplificarea experienței universitare a unui student cu dizabilități și a modului în care acesta a reușit cu sprijinul specializat al cadrelor didactice și al mentorului, să depășească aproape toate barierele fizice și informaționale și să-și urmeze visul de a urma cursurile unei instituții de învățământ superior din România.


Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului strategic „Dezvoltarea şi implementarea unui program-pilot integrat pentru creşterea accesului la învăţământul superior pentru persoane cu dizabilităţi" implementat de către Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Uniunea Națională a Studenților din România, The Red Point și Gold Agama.


Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013, şi se înscrie pe Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Intervenţie: 1.2 - „Calitate în învăţământul superior”.

Pentru informații suplimentare:
Dl. Ionut Stoican, Expert organizare evenimente
Tel. 0754.415.917
E-mail: eupd2013@yahoo.com

http://www.eupd.ro/

Cuvinte cheie:  Minister  Universitate  parteneriat  proiect  UE 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.