Piaţa auto în 2013 a fost analizată la conferinţa anuală „Mediafax Talks about Auto Industry”

Bucureşti - 21 noiembrie 2013 - Agenţia de presă Mediafax, cu sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Germană, a organizat conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry 2013, joi, 21 noiembrie 2013, începând cu ora 09:30, în Bucureşti, la hotelul Ramada Bucharest Parc, sala Terra Grand Ballroom.

Mediafax a continuat astfel tradiţia de a supune anual dezbaterii situaţia din industria auto, propunând în plus teme ca: măsuri privind timbrul de mediu şi programul de înnoire a parcului auto, fiscalitatea – un instrument de reducere a poluării şi de sprijinire a industriei auto, tendinţe în Supply Chain Management în sectorul auto şi impactul acestora în Europa de Est.

Lectorii conferinţei au fost: Adrian GEARÂP - preşedinte, Administraţiei Fondului de Mediu; Zoltan BRASSAI – Director General, Ford România; Dr. Stefan PENTHIN - Partener, Bearing Point; Mona CUCU – Director Direcţia de Asigurări Obligatorii, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF); Alexandru Cristian ŞTRENC – Director General Adjunct, OSIM, Oana STOENESCU - Director Vânzări, Garanti Leasing.

În cadrul conferinţei au fost prezentate date concrete privind achiziţiile de maşini noi prin programul „Rabla”, dar şi posibile cauze ale încetinirii procesului de înnoire a parcului auto naţional.

"Până în prezent, s-au achiziţionat 10.938 de autoturisme noi. Din numărul total de 46 667 de autoturisme noi înmatriculate în acest an, aproximativ 11.000 sunt achiziţionate prin programul implementat de AFM. Se vor adăuga şi cele care urmează sa fie achiziţionate având în vedere că au fost distribuite încă 3.000 de tichete. Noi sperăm să se transforme în autoturisme noi", a declarat Adrian Gearâp, preşedintele AFM.

Conform declaraţiilor lui Gearâp, încasările din timbru de mediu până la data de 31 octombrie 2013 totalizează 606.401.470,99 lei, iar valoarea restituirilor vechii taxe auto din aceeaşi perioadă este de 467.320.273,42 lei. De asemenea, acesta a anunţat şi demararea unui studio de impact privind timbrul de mediu şi programul Rabla, de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru a analiza, alături de industria auto, experţii şi jurnaliştii din domeniul auto, care sunt posibilele deficienţe, dar şi modul prin care pot fi îmbunătăţite aceste instrumente pentru reducerea poluării şi menţinerea competitivităţii pieţei auto din România.

Soluţii pentru înnoirea parcului auto au fost prezentate şi de către reprezentantul Bearing Point, Stefan Penthin, care a declarat că “soluţia pentru înnoirea parcului auto din România si cresterea pietei auto nu stă în reglementări ci în creşterea veniturilor potenţialilor cumpărători si imbunatatirea infrastructurii” .

Potenţialul industriei auto româneşti este mai ridicat decât în Europa Centrală şi de Est, potrivit companiei de consultanţă BearingPoint, care apreciază că dezvoltarea viitoare a acestui sector va genera atât riscuri, cât şi oportunităţi pentru economiile statelor est-europene şi firmele de profil.

"Fenomenul instabilităţii pieţei nu este nou, dar natura şi amploarea s-au modificat. Volatilitatea în creştere a vânzărilor şi a marjelor de profit a crescut. Companiile trebuie să stăpânească arta «adaptibilităţii»", a declarat Stefan Penthin, partener al firmei de consultanţă BearingPoint.

El a arătat că dacă abordarea tradiţională a firmelor de profil se concentra pe performanţa operaţională şi IT, orientarea viitoare va implica suplimentar şi tehnologiile de ultimă generaţie.
Pe fondul costurilor de producţie mai avantajoase, mulţi jucători din industria auto iau în calcul transferul activităţilor din Vestul în Estul Europei, potrivit sursei citate.

"Costurile de producţie actuale din Europa de Est sunt în continuare mult mai reduse comparativ cu cele din Vest", a spus Penthin.

Pentru economiile est-europene, infrastructura de transport şi de date este esenţială pentru a putea profita de dezvoltările viitoare.

În acelaşi timp, pentru firmele din est, stabilitatea politică, performanţa operaţională şi informaţională vor fi principalele elemente care vor face diferenţa între succes şi eşec.

Creşterea pieţei auto este preconizată la 320.000 de autovehicule, dintre care 70.000 de autovehicule noi şi 250.000 unităţi second-hand, conform declaraţiilor Directorului General Ford România, Zoltan Brassai. Acesta a anunţat şi reluarea producţiei de motoare şi maşini la uzina din Craiova.

"Producţia s-a reluat pentru luna noiembrie. Volumul este de 370 de maşini pe zi şi de 1.000 de motoare zilnic. Maşinile pleacă majoritar în Europa, peste 90%. Motoarele se vând în America, America de Sud, Africa ", a afirmat Brassai.

Acesta s-a arătat îngrijorat şi de structura parcului auto naţional, format în proporţie de 53% din maşini mai vechi de 10 ani şi cu o vârstă medie a unei maşini de 13 ani; "Pe la 10 ani maşina ar trebui schimbată, la 15 ani este la limită, iar la 26 de ani nu e o maşină sigură pe stradă".

Şi asigurările RCA şi CASCO au repzentat o temă de discuţie intens dezbătută de lectori şi participanţi. Conform declaraţiilor Monei Cucu (ASF), primele subscrise pentru asigurările RCA au crescut în primele nouă luni cu 16%, evoluţie datorată în principal majorării tarifelor de către asiguratori.

"Piaţa asigurărilor auto evoluează în paralel cu cea auto, fiind influenţată de aceasta. Subscrierile din asigurările de răspundere civilă auto RCA au înregistrat o creştere cu 16%, la 1,756 miliarde lei, cifră care ajunge la nivelul anului 2010, ceea ce este un semn destul de bun, pentru că pentru prima dată după o perioadă de timp se observă creştere pe partea de răspundere civilă auto. Având în vedere că numărul contractelor nou încheiate nu a avut o creştere semnificativă, având o pondere de doar 2%, este evident că această creştere a primelor subscriese se datorează majorărilor tarifelor practicate de către societăţile de asigurări", a arătat reprezentantul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF)

Alături de estimările pieţei auto şi ale producătorior de autoturisme, şi reprezentanţii din domeniul leasingului au precizat cifrre concrete privind situaţia acestui sector şi predicţii pentru anul în curs. "Pentru 2013 eram optimişti la începutul anului şi prognozam o creştere de 10%. Din păcate, la semestru a trebuit să ne revizuim prognoza, iar acum cred că dacă încheiem anul cu aceeaşi cifră ca anul trecut, vom fi foarte fericiţi. La sfârşitul trimestrului trei aveam finanţări de 830 milioane euro, ceea ce reprezintă 10% scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Sezonalitatea ori ne ajută, ori ajungem în zona de constanţă", a arătat Oana Stoenescu, Directorul de Vanzări al Garanti Leasing.

Conferinţa a fost moderată de Cristian DIMITRIU, Director Editorial, Mediafax Group.

Mai multe detalii, agenda evenimentului Mediafax Talks about Auto Industry 2013 puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/auto-industry-2013

La acest eveniment au participat reprezentanţi ai OSIM, ASF, dar şi reprezentanţi ai producătorilor şi importatorilor de automobile, asiguratori, leasing şi consultanţi.

Despre Mediafax

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR & Events Manager Mediafax Talks
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417
0754 095 971

http://www.mediafaxtalks.ro/category/auto-industry-2013

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferinţă  industrie  auto  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.