Jancsy Körrösy elogiat într-un concert de gală la Sala ArCuB

Bucureşti - 07 noiembrie 2013 -

Interpreţi celebri ai jazz-ului internaţional se reunesc sâmbată, 30 noiembrie, de la ora 20.00, la Sala ArCuB din Capitală, pentru a aduce un tribut lui Jancsy Körössy, considerat primul om de jazz din România.


Saxofonistul Nicolas Simion şi prietenii săi  -  trompetistul Ryan Carniaux (SUA), pianistul Mircea Tiberian (RO), basistul Chris Dahlgren (SUA) şi percuţionistul Drori Mondlak (SUA) – le pregătesc iubitorilor genului un spectacol-eveniment, dedicat memoriei marelui  pianist şi compozitor român de origine maghiară.


Abordând un repertoriu ales din preţioasa moştenire compozistică a maestrului Körrösy, Nicolas Simion şi invitaţii săi readuc în atenţia publicului bucureştean farmecul inedit  al jazz-ului etno. Piese celebre, precum Arde, Arde, Jocul cu mingea, Of…Of  şi multe altele, vin să demonstreze importanta contribuţie adusă de acest muzician - care a avut inspiraţia să îmbine liniile melodice ale jazz-ului clasic cu elemente din folclorul românesc.


Jancsy Körössy a fost unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de gen, apreciat drept „cel mai autentic pianist de jazz din Europa” şi compozitor din elita creatorilor de ritm.  A cântat şi înregistrat alături de nume sonore ale jazz-ului european şi de peste ocean (Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Woody Herman, Ray Brown, Phil Woods etc.).


De altfel, succesele carierei sale au fost apreciate la un înalt nivel, atât în România, cât şi în SUA. Jancsy Körössy a făcut parte dintre puţinii oameni de cultură distinşi cu premii pentru merite speciale de către un preşedinte al SUA (Jimmy Carter), dar şi de către cel al României (Traian Băsescu).


Depăşind graniţele geografice, reprezentanţii jazz-ului contemporan răspund iniţiativei lui Nicolas Simion şi promovează la Bucureşti, într-un concert-eveniment, energia şi originalitatea  etno-jazz-ului. De altfel, Nicolas Simion, saxofonist, clarinetist şi  reputat compozitor de jazz,  este un „purtător de ştafetă” în jazz-ul de factură etno, muzica sa (foarte apreciată în Europa) fiind extrem de bogată în influenţe populare româneşti, balcanice  şi est-europene.


Sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20.00, la Sala ArCuB, Nicolas Simion şi invitaţii săi de marcă vă aşteaptă să descoperiţi surprinzătoarea şi fermecătoarea relaţie dintre ritmuri,  într-un concert de excepţie.


Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte Nr. 14), online pe bilete.arcub.ro şi www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio (semnalizate Bilete.ro) şi în Magazinele Germanos.

Preţ
: 35,00 lei (Categoria I) şi de 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii, care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile, pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.


Parteneri media: TV CITY, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI, Şapte Seri, Jurnalul Naţional, România liberă.

Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, ziarulmetropolis.ro.


Detalii pe www.arcub.ro . Urmăriţi-ne pe:  facebook  twitter 

Persoană de contact:
Mădălina Negrea-PR Manager
0728 100 209

Cuvinte cheie:  ArCuB  Jancsy Körrösy  elogiu  concert de gală  

Imagini

Jancsy Körrösy elogiat într-un concert de gală la Sala ArCuB
Jancsy Körrösy elogiat într-un concert de gală la Sala ArCuB

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.