Totem Communication – 10 ani de inovaţie în comunicarea dedicată industriei farmaceutice

Bucureşti - 24 octombrie 2013 - În luna octombrie 2013, compania Totem Communication împlineşte 10 ani de existenţă pe piaţa românească de marketing şi comunicare.

Înfiinţată de către doi medici şi un psiholog: Raluca Teodoru, Bogdan Păunescu și Cătălin Andrei, compania a fost poziţionată la început ca agenţie de marketing, comunicare şi cercetare în domeniile: social, sănătate şi farmaceutic. În timp, Totem Communication a evoluat către o agenţie care oferă soluţii integrate de marketing şi comunicare cu precădere pentru industria farmaceutică.

În cei 10 ani de existență compania a evoluat continuu. În anul 2003, Totem Communication a avut o cifră de afaceri de 30.000 euro. Începând din 2011, cifra de afaceri a depășit nivelul de 2.000.000 euro anual, înregistrându-se astfel o creştere de peste 70 ori în 10 ani. Între timp şi numărul angajaţilor a crescut exponenţial, de la numai 5 la peste 70 de angajaţi permanenţi. Portofoliul Totem Communication include în prezent peste 400 de proiecte de cercetare şi comunicare în domeniile social, sănătate şi farmaceutic.

‘’În acest moment suntem în topul companiilor de comunicare şi marketing dedicate sectorului farma. Ne propunem ca în următorii 5 ani să ne extindem regional la nivelul Europei Centrale şi de Sud-Est şi să devenim una dintre primele companii care oferă soluţii integrate de branding, comunicare, cercetare şi promovare în domeniile sănătate şi farmaceutic. Dat fiind mediul extrem de concurenţial în zonele de piaţă în care activează compania, obiectivele sunt ambiţioase, dar pot fi atinse prin continuarea strategiei de dezvoltare, prin inovaţie continuă şi prin adaptarea la nevoile actuale ale pieţei aflate în continuă schimbare’’, declară Cătălin Andrei, General Manager al companiei Totem Communication.

Printre cele mai importante momente care au adus confirmarea Totem Communication se numără:

• 2005 – două premii Ad’Or pentru: cel mai bun spot TV la categoria social (campanie anti-fumat), premiul special al juriului (spot TV campanie anti-fumat) şi nominalizare a spotului pentru cel mai bun spot TV al festivalului

• 2005 – certificat de recunoaştere din partea Ministerului Sănătăţii pentru contribuţia agenţiei la realizarea ‘’Studiului Sănătatea Reproducerii România’’

• 2007- 2008 – adăugarea serviciilor de promovare prin inside sales şi direct marketing

• 2009 – premiul Carol Davila pentru cea mai bună campanie de imagine în domeniul sănătății pentru proiectul ‘’How to write about…? Tuberculoză, Diabet, HIV/SIDA, Schizofrenia’’

• 2012 – recunoaștere din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru contribuția importantă la realizarea GATS (Global Adult Tobacco Survey) în România.

În cei 10 ani de la înfiinţare, Totem Communication a dovedit o preocupare constantă pentru inovaţie. Totem Communication a fost prima companie de comunicare şi marketing de pe piaţa românească care şi-a consolidat campaniile prin studii de piaţă (calitative şi cantitative) realizate de propriul departament specializat, în urma cărora au rezultat strategii bazate pe o reală înţelegere a contextului socio-economic. Câţiva ani mai târziu, Totem Communication a fost tot prima companie românească care a importat un nou tip de serviciu de marketing şi promovare: inside sales. Începând din anul 2012, Totem Communication vine cu un alt abord inovator: multichannel marketing, fapt ce presupune nu doar regândirea pachetului de servicii oferit clienţilor, ci mai ales o nouă viziune şi orientare strategică.

”A comunica înseamnă a înțelege oamenii, nevoile și dorințele lor. Tipul de multichannel marketing pe care Totem l-a construit în România este unul în care cunoașterea și înțelegerea persoanelor cu care interacționăm generează o comunicare segmentată ce ar fi părut imposibilă cu câțiva ani în urmă. Sunt absolut convinsă că viitorul comunicării stă în puterea de a adapta mesajele tale pentru segmente cât mai mici de clienți, în funcție de nevoile și dorințele lor”, afirmă Raluca Teodoru, Marketing and Communication Manager al companiei Totem Communication.

În portofoliul Totem Communication s-au regăsit în ultimii ani companii private din domeniul farmaceutic, precum şi organizaţii nonguvernamentale, organizaţii şi instituţii guvernamentale din ţară şi din străinătate.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi pe
Alexandra Mănăilă
email: alexandra.manaila@totem.com.ro
Tel.: + 40.21.321.50.54/55
Mobil: +40.758.031.312
Mai multe informaţii despre compania Totem Communication găsiţi pe site-ul

http://www.totem.com.ro/

Cuvinte cheie:  Totem Communication  industria farmaceutică  aniversare  10 ani  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.