Comunicat de presă

24 octombrie 2013, 05.35 - Afaceri  

Bucureşti - 24 octombrie 2013 - Asociația Română a Băncilor (ARB) și Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) continuă seria seminariilor de informare la nivel național dedicate Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM), cea de a doua conferinţă "Parteneriate potrivite pentru finanțări inteligente" fiind organizată astăzi, 24 octombrie 2013, în Cluj - Napoca. Dezbaterile interactive între reprezentanţii mediului de afaceri şi financiar vizează creşterea gradului de cunoaştere şi de accesare a finanțărilor și a garanțiilor, element esenţial în susţinerea şi dezvoltarea sectorului IMM şi condiţie obligatorie a relansării economice sustenabile. În România, ponderea finanţărilor acordate IMM se situează la aproximativ 40% din totalul creditului neguvernamental, care se ridică la 223 miliarde lei la finele lunii septembrie 2013.

Întreprinderile Mici și Mijlocii au primit finanţări suplimentare de la creditorii interni şi externi în perioada decembrie 2011- august 2013, împrumuturile acordate de băncile autohtone înregistrând dinamica cea mai alertă de 2,5%, în condiţiile în care numărul IMM cu credite a crescut cu 0,8% până la 77.500, se arată în ultimul Raport asupra stabilităţii financiare publicat de Banca Naţională a României.

Comunitatea financiar bancară consideră necesară continuarea îmbunătăţirii cadrului legislaţiei actuale, în special pe zona insolvenţei, în vederea creşterii disciplinei financiare. Volumul creditelor acordate de bănci şi IFN companiilor aflate în insolvenţă sau în faliment se cifrează la 24,2 miliarde lei şi ocupă o pondere de 18,9% din totalul creditelor acordate companiilor nefinanciare.

Accesul la finanțare al IMM rămâne preocupant, strategiile naţionale şi europene incluzând şi adoptarea de măsuri în vederea reluării creșterii economice sustenabile. Pe lângă oferta actuală de garanţii acordate de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, reprezentantii FNGCIMM au prezentat antreprenorilor facilităţile de garantare disponibile prin noul Program de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile mici si mijlocii, plafonul de garantare alocat de stat fiind în valoare de 2 miliarde de lei. În baza acestui program, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 92/2013, întreprinderile mici şi mijlocii pot accesa credite pentru capital de lucru, garantate de catre stat în procent de maxim 50% din valoarea finanţării, în valoare de până la 5.000.000 lei/IMM, pe o perioadă de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni.

Cu un număr de peste 46.000 de firme înregistrate, judeţul Cluj se situează pe locul doi la nivel naţional după acest criteriu, fiind devansat doar de Bucureşti.

Programul ARB – FNGCIMM prevede organizarea unei serii de zece seminarii la nivel naţional, în perioada 2013 - 2014, în principalele oraşe ale ţării la care estimăm că vor participa peste 1.000 de reprezentanţi ai IMM-urilor și funcționari bancari.

Asociația Română a Băncilor concentrează întreaga industrie bancară din România, fiind vocea sectorului bancar în relația cu autoritățile române, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Mondială și alte organisme interne și internaționale. Obiectivul principal constă în reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor membrilor, mai ales acum în perioada în care reglementarea gândită la nivel european a unui sistem bine normat poate exercita presiune suplimentară pe rolul băncilor de finanțator al economiei. Sectorul bancar românesc finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc. Sistemul bancar din România, care deservește milioane de clienți, s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei, nefiind nevoie de sprijin din fonduri publice pentru susținerea acestuia.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a fost înfiinţat în decembrie 2001 și contribuie la dezvoltarea IMM-urilor, facilitând accesul acestora la finanţări prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. În subsidiar, FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă. De la înfiintare și până în prezent, FNGCIMM a acordat un număr de peste 43.000 de garanții, în valoare de circa 3,2 miliarde EUR și a sprijinit păstrarea sau crearea de peste 400.000 locuri de muncă.

.

Cuvinte cheie:  ARB  FNGCIMM  conferinţă 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.