Tripsta pune cele mai ieftine bilete de avion pe Radar

22 octombrie 2013, 12.08 - Afaceri   IT&C   Turism  

Bucuresti - 22 octombrie 2013 -

Tripsta, una dintre cele mai mari agenții de turism online din Sud-Estul Europei, a lansat Price Radar, un sistem inovator de căutare al biletelor de avion.


Price Radar este un motor de căutare care permite găsirea celui mai ieftin bilet de avion din următoarele șase luni. Cu peste 2500 de rute interne și internaționale, Price Radar permite utilizatorilor să găsească cu ușurință cel mai ieftin bilet de avion între orașele selectate. Ceea ce face acest produs cu adevărat inovator este faptul că rezultatele căutării sunt afișate în mai puțin de o secundă.

Rezultatele oferite de Price Radar se bazează pe tehnologia Amadeus Extreme Search.

Price Radar permite călătorilor să găsească cele mai ieftine tarife pentru ruta selectată în funcție de câteva criterii precum datele călătoriei, prețul maxim pe care utilizatorii sunt dispuși să îl plătească, durata șederii și numărul de escale. Rezultatele sunt afișate într-o interfață ușor de folosit ce cuprinde trei pași pentru găsirea celui mai ieftin tarif. În primul pas este afișată o diagramă tip bare, reprezentând prețul biletelor de avion pentru fiecare zi din următoarele șase luni. Aceasta permite utilizatorului să observe într-un singur ecran toate prețurile disponibile. Acest pas funcționează ca un filtru (img.1). În funcție de alegerea făcută la primul pas, al doilea pas afișează o altă diagramă-tip bare, doar că de data aceasta pentru o perioadă de 14 zile. În acest pas, utilizatorii aleg data exactă pentru plecare (img.2). Următorul pas arată rezultatele complete cu zborurile retur, alături de prețurile pentru datele selectate.

„Price Radar este un exemplu al angajamentului nostru de a dezvolta produse inovatoare pentru clienții noștri. Folosind Price Radar, clienții noștri pot alege datele călătoriei din următoarele șase luni, în funcție de bugetul lor. Datorită volumului enorm de date ce trebuie prelucrat, un astfel de sistem de căutare nu a fost posibil până acum. Suntem convinși că Price Radar ne va oferi un avantaj competitiv și că va aduce o creștere a rezervărilor.” a spus Philipp Brinkmann, CEO Tripsta.

În prezent Price Radar este disponibil în versiunea beta. Scopul acestei variante este de a colecta date pentru a înțelege exact cum utilizatorii folosesc și interacționează cu Price Radar. În funcție de aceste rezultate, vor fi dezvoltate noi caracteristici ale produsului.

În prezent, Price Radar a fost activat pentru toate piețele pe care Tripsta este prezentă.

Tripsta este o agenție de turism online inovatoare, prezentă în 21 țări din lume. Prin site-ul său, Tripsta oferă zboruri ieftine, hoteluri, închirieri de mașini și asigurare de călătorie la nivel mondial. Totul a început în 2005, odată cu lansarea Travelplanet24, ramura din Grecia a Tripsta, când CEO și co-fondatorul, Philipp Brinkmann și co-fondatorul Kristof Keim au decis să dezvolte un sistem de rezervări online inovator pentru piața de turism din Grecia. La începutul anului 2010, Travelplanet24 a decis să pătrundă pe piețele din Europa sub brandul Tripsta. De atunci, Tripsta s-a concentrat pe construirea brandului, pe inovare, tehnologie și extindere. Cele 21 de țări incluse în rețeaua Tripsta sunt Grecia, Germania, Anglia, Polonia, România, Italia, Rusia, Ucraina, Irlanda, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Franța, Albania, Turcia, Spania, Republica Cehă, Portugalia, Noua Zeelandă și Africa de Sud.

 

Contact:

Market Manager România

Ciprian Carabaccaraba@tripsta.ro

+40 21 4094122

.

Cuvinte cheie:  Tripsta  bilete  avion . Radar 

Imagini

Tripsta pune cele mai ieftine bilete de avion pe Radar
Tripsta pune cele mai ieftine bilete de avion pe Radar
Tripsta pune cele mai ieftine bilete de avion pe Radar

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.