DLA PIPER ALĂTURI DE PUBLICIS GROUPE ÎN MULTIPLE ACHIZIȚII ÎN ROMÂNIA

14 octombrie 2013, 01.09 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucuresti - 14 octombrie 2013 - DLA Piper asistă Publicis Groupe în consolidarea prezenței sale în România prin redefinirea structurii de grup la nivel local, prin achiziția pachetelor majoritare în cadrul a cinci agenții afiliate: Leo Burnett&Target, Starcom MediaVest Group, Optimedia,The Practice şi iLeo.

Echipa DLA Piper care consiliază Publicis în aceste tranzacții este coordonată de Marian Dinu, Country Managing Partner și coordonatorul practicii de Corporate, alături de Cosmina Simion, coordonatoarea practicii de Proprietate Intelectuală, Media și Tehnologie. Pe aceste tranzacții lucrează șapte avocați specializați în mai multe arii de practică: Corporate, Proprietate Intelectuală, Taxe, Concurență și Real Estate.

"Tranzacțiile implică mai multe entități locale activând în diverse segmente ale industriei de comunicare și au un grad ridicat de complexitate, întrucât partenerii locali rămân în continuare în acționariatul acestor agenții, deținând poziții cheie în managementul noii structuri", spune Marian Dinu. "Este un sentiment deosebit să fim singurii avocați prezenți la masa de negociere. Acest lucru este posibil întrucât toate părțile implicate în aceste tranzacții au construit un climat de încredere care ne-a permis să ne concentrăm pe găsirea celor mai potrivite soluții din punct de vedere juridic, pentru a implementa termenii agreați într-o manieră extrem de deschisă și constructivă".

"Din perspectiva particularităților specifice acestui sector, una dintre dificultăți se datorează modificării cadrului legislativ care reglementează activitățile de cumpărare de publicitate TV, ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență care modifică Legea Audiovizualului, amendamente care au impus anumite modificări în modelul de operare al companiilor care activează pe această piață", spune Cosmina Simion.

Tranzacția a fost semnată și așteaptă avizul Consiliului Concurenței pentru finalizare.

SFÂRȘIT

Pentru mai multe informaţii:

Andreea Funieru, Marketing Manager, DLA Piper Dinu SCA, +40 723 600 041 andreea.funieru@dlapiper.com


Note:

1. DLA Piper este o firmă internaţională de avocatură cu peste 4,200 avocaţi ȋn peste 30 de ţări. Din birourile din Asia, Europa, Orientul Mijlociu şi Statele Unite ale Americii, avocaţii săi oferă consultanţă juridică pentru clienţi locali, regionali sau internaţionali, oriunde în lume.

2. DLA Piper deține un birou local în România din noiembrie 2008 și are o echipă de 38 de avocați și consultanți fiscali cu pregătire și experiență internațională. Echipa DLA Piper România a asistat 14 tranzacții de fuziuni și achiziții în 2013 și a primit recent două premii "Tranzacția anului" din partea Ziarului Financiar, pentru cea mai mare tranzacție derulată în sectorul IT & C si pentru cea mai mare finanțare bancară a anului 2012.

3. Pentru mai multe informaţii despre organizaţia şi serviciile noastre, va rugăm accesaţi:

.
http://www.dlapiper.com/

Cuvinte cheie:  DLA PIPER  achizitii  Romania 

Imagini

DLA PIPER ALĂTURI DE PUBLICIS GROUPE ÎN MULTIPLE ACHIZIȚII ÎN ROMÂNIA
DLA PIPER ALĂTURI DE PUBLICIS GROUPE ÎN MULTIPLE ACHIZIȚII ÎN ROMÂNIA

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.