Dupa 3 ani de pionierat in online-ul romanesc CoolBuy.ro schimba strategia. Ca urmare a succesului de care se bucura, CoolBuy se va concentra exclusiv pe proiectul CoolBuy Club

05 septembrie 2013, 02.29 - Afaceri   IT&C  

Bucureşti - 05 septembrie 2013 - Lansat în noiembrie 2012, CoolBuy Club – clubul privat, exclusivist, ai cărui membri beneficiază de servicii premium incluse și privilegii în rețeaua de partener – a bifat deja câteva cifre care dovedesc că optimismul fondatorilor la momentul zero al afacerii a fost confirmat de piață.

CoolBuy Club are deja în portofoliu 3.500 de posesori de carduri Privilege, cărora le pune la dispoziție 600 de privilegii, reduceri, gratuități și cadouri în rețeaua de parteneri a clubului exclusivist. Până la sfârșitul anului, posesorii de card vor putea beneficia de peste 1.000 de privilegii, cifră care este perfect aliniată cu declarațiile inițiale ale fondatorilor.

Din punct de vedere al strategiei de business, pentru a putea dezvolta afacerea la nivelul potențialului pieței, managementul CoolBuy a luat decizia de a se concentra exclusiv pe dezvoltarea afacerii CoolBuy Club și a produsului său central, Card Privilege și a nu mai opera afacerea de reduceri CoolBuyDeals.

"Am decis să ne concentrăm integral asupra dezvoltării produsului Card Privilege. Deși CoolBuy.ro a fost un succes în ultimii trei ani, cu reduceri de peste 7 milioane de euro și peste 100.000 de clienți plătitori, succesul de care se bucură CoolBuy Club la mai putin de un an de la lansare face naturală decizia de a canaliza toate resursele către acesta din urmă”, explică Laura Irina schimbarea de strategie a CoolBuy.

Printre sutele de parteneri CoolBuy Club se numără cele mai bune restaurante, cafenele sau cluburi, hoteluri amplasate în preajma celor mai frecventate destinații din România, agenții de turism, cele mai mari săli de fitness sau saloane de înfrumusețare. Nu au fost uitate serviciile medicale, cele de curățenie, de asigurări sau de asistență auto. În total, este vorba de 62 de categorii de servicii, activități culturale, sportive sau magazine. Posesorii de Card Privilege beneficiază de la clasicele discounturi la bunuri și servicii care pot ajunge la 50-60% până la cadouri și gratuități pentru atragerea clientelei elitiste oferite de CoolBuy Club. Lista se incheie cu o serie de servicii premium de tip asistență rutieră cu masină la schimb gratuită sau concierge.

"Potențialul CoolBuy Club este de circa 100.000 de membri posesori ai diverselor tipuri de Card Privilege, ținând cont de faptul că vizăm exclusiv persoanele active cu venituri medii și peste medie.
Semnalele pe care le avem dinspre piață ne îndreptățesc să credem că ne putem atinge acest potențial în circa trei ani de la lansare", spune Laura Irina, managing partner CoolBuy.

Până acum, mediul corporate s-a arătat foarte deschis la beneficiile pe care programul CoolBuy Club le oferă atât pentru angajații lor, cât și pentru partenerii de afaceri sau clienți. În prezent companii de renume precum IBM România, General Electric Aviation, Elmec România sau AkzoNobel au decis sa acorde propriilor angajați privilegiile CoolBuy Club. Din cei 3500 de membri ai acestui club exclusivist fac parte multi top manageri, antreprenori și importante personalități.

Despre CoolBuyClub

Lansat în noiembrie anul acesta, CoolBuy Club este un club privat, exclusivist, ai cărui membri beneficiază de servicii premium incluse și privilegii în rețeaua de parteneri. CoolBuy Club este un proiect al COOLBUY, companie înființată în 2010 de un grup de entuziaști în marketing, online și software.

Cardul Privilege de la CoolBuy Club este, din decembrie 2012, cardul celor privilegiați și are 3 variante: Card Privilege - vor fi disponibile 50.000 de carduri, care se adresează în primul rând “middle managementului” din companii și Limited Edition - o ediție cu doar 5.000 de carduri, dedicată în special “top managerilor” și antreprenorilor de succes. In plus exista o variantă Basic care adreseaza un public larg oferindu-le acces la discounturi semnificative. Taxa anuală de membru costă 99, 149, respectiv 499 RON.

Printre brandurile de notorietate din rețeaua de parteneri ai CoolBuy Club se numără Midocar, World Class, Pure Fitness, Vila23-Snagov, Sabon, Oxette, Loisir, Wu Xing, Muzeul Antipa, Gloria Jeans, Flanco, Marshal Tourism, Muzeul Național Peleș, Hotel Intercontinental, Sofa Restaurant & Bistro, Trattoria Il Calcio, Trattoria Verdi, Grand Hotel Continental, Domo și multe alte restaurante, clinici medicale, centre sportive, hoteluri și magazine. Lista tuturor partenerilor și a privilegiilor o puteți găsi pe www.CoolBuyClub.ro.

Laura Irina, managing partner, are experiență de peste zece ani în marketing, sales si business development, în cadrul unor companii IT precum Softwin, Bitdefender și Oracle.

Contact:
Alexandra Bucker, Specialist Relatii Publice COOLBUY S.R.L.
Tel: 021.233.15.74
Mobil: 0734.117.513
E-mail: Alexandra.bucker@coolbuy.ro

http://www.coolbuyclub.ro/

Cuvinte cheie:  CoolBuy.ro  schimbare  strategie 

Imagini

Dupa 3 ani de pionierat in online-ul romanesc CoolBuy.ro schimba strategia. Ca urmare a succesului de care se bucura, CoolBuy se va concentra exclusiv pe proiectul CoolBuy Club
Dupa 3 ani de pionierat in online-ul romanesc CoolBuy.ro schimba strategia. Ca urmare a succesului de care se bucura, CoolBuy se va concentra exclusiv pe proiectul CoolBuy Club

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.