Guvernul Canadei facilitează călătoriile în Canada

Bucuresti - 22 august 2013 -

 


Guvernul Canadei anunţă deschiderea unui nou Centru pentru cereri de viză (CCV) la Bucureşti pentru a facilita şi simplifica procesul de solicitare a unei vize de intrare în Canada.

Ministerul  pentru Cetăţenie şi Imigrare al Canadei (CIC) îşi extinde reţeaua de centre CCV în întreaga lume pentru a oferi solicitanţilor suport administrativ important înainte, în timpul şi după ce cererea lor de rezidenţă temporară este evaluată de către un ofiţer de imigrare al CIC.

Agenţii de servicii CCV pot fi contactaţi prin telefon, e-mail sau personal  pentru a răspunde la întrebări în limbile locale şi pentru a se asigura că cererile sunt complete. Acest lucru ajută la prevenirea întârzierilor inutile sau a refuzurilor datorate depunerii unor cereri incomplete.

În schimbul unei taxe suplimentare, CCV oferă şi alte servicii, inclusiv fotocopii după documente, fotografii pentru cereri şi accesul la terminale de calculator disponibile pentru cei care doresc să utilizeze noul proces de depunere a cererilor online. 

Este important de reţinut că centrele CCV nu sunt implicate în procesul de luare a deciziilor şi nu sunt autorizate să furnizeze solicitanţilor sfaturi cu privire la vize.

Persoanele care doresc să solicite o viză de vizitator, un permis de studiu, un permis de muncă sau un document de călătorie de rezident permanent sunt încurajate să utilizeze noul centru CCV din Bucureşti situat la următoarea adresă:

Str. Thomas Masaryk nr. 17, Bucureşti

Guvernul Canadei intenţionează să creeze noi locuri de muncă şi să stimuleze creşterea economică prin atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori şi studenţi străini, precum şi de muncitori temporari calificaţi şi imigranţi care răspund cel mai bine  nevoilor actuale şi viitoare ale pieţei forţei de muncă. Din acest considerent, Ministerul  pentru Cetăţenie şi Imigrare al Canadei (CIC) se străduieşte să elibereze vize şi permise de muncă cât mai repede posibil pentru a facilita călătoriile în Canada.

Pentru mai multe informaţii despre serviciile care pot fi furnizate de un centru CCV, vizitaţi www.cic.gc.ca/vac.

Pentru informaţii suplimentare (doar mass-media), vă rugăm să contactaţi:

Alexis Pavlich

Biroul Ministrului

Ministerul de Cetăţenie şi Imigrare al Canadei

613-954-1064

 

Relaţii cu mass-media   

Direcţia de comunicaţii

Ministerul de Cetăţenie şi Imigrare al Canadei

613-952-1650


 

Construind o Canadă mai puternică: Ministerul pentru Cetăţenie şi Imigrare al Canadei (CIC) consolidează prosperitatea economică, socială şi culturală a Canadei, asigurând siguranţa şi securitatea canadienilor şi gestionând, în acelaşi timp, unul din cele mai extinse şi mai generoase programe de imigrare din lume.

.

Cuvinte cheie:  Canada  centru  viza 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.