Ţuca Zbârcea & Asociaţii, de partea Vodafone România în acordul cu Orange România pentru partajarea infrastructurii reţelei de comunicaţii

31 iulie 2013, 12.36 - Afaceri   IT&C   Justiţie   Avocatură  

Bucureşti - 31 iulie 2013 - Ţuca Zbârcea & Asociaţii a asistat Vodafone România în încheierea unui acord cu Orange România vizând partajarea infrastructurii fizice de reţea.

O echipă de avocaţi a oferit servicii de asistenţă juridică pentru definirea, structurarea şi implementarea cadrului contractual necesar încheierii de către Vodafone România a unui acord cu Orange România în vederea partajării infrastructurii fizice asociate reţelelor de comunicaţii ale celor două companii.

Proiectul a presupus o analiză extinsă a cadrului de reglementare în multiple arii de drept şi definirea mecanismelor optime prin care să se asigure implementarea cu succes a acordului intenţionat de Vodafone România şi Orange România. Problematica juridică a acoperit aspecte de drept comercial şi societar, dreptul concurenţei, comunicaţii electronice, drept imobiliar şi aspecte financiare.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a alocat o echipă extinsă de profesionişti, coordonată de către Raluca Vasilache, Partener şi Anca Jurcovan, Managing Associate. Alături de aceştia, un rol însemnat în derularea tuturor etapelor proiectului l-au avut şi Vlad Cercel, Horia Ispas, Andreea Oprişan, Dana Blaer, Raluca Sănucean (Ţuca Zbârcea & Asociaţii) şi Alexandru Cristea (Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax).

Ţuca Zbârcea & Asociaţii va continua să ofere servicii de asistenţă juridică Vodafone România şi pe parcursul perioadei de implementare a acordului cu Orange România.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 100 de avocaţi dintre care 21 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania.

Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A. – parte a grupului francez Sofiprotéol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, Vodafone România SA, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ArcelorMittal, AEGON etc.

Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389
Nida Halit
Tel: (40-21) 335 55 70
E-mail: nida.halit@grayling.com
Mobil: 0745 724 224

http://www.tuca.ro/

Cuvinte cheie:  Ţuca Zbârcea & Asociaţii  Vodafone  Orange  reţea de comunicaţii  

Imagini

 Ţuca Zbârcea & Asociaţii, de partea Vodafone România în acordul cu Orange România pentru partajarea infrastructurii reţelei de comunicaţii
 Ţuca Zbârcea & Asociaţii, de partea Vodafone România în acordul cu Orange România pentru partajarea infrastructurii reţelei de comunicaţii

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.