Trăim în era transparenţei: raportarea corporativă urcă în priorităţile executivilor

18 iulie 2013, 11.27 - Afaceri   Social  

Bucuresti - 18 iulie 2013 -

 


95% din top 250 cele mai mari companii din lume emit rapoarte de responsabilitate corporativă. În afară de Global 250, mii de companii publică astfel de rapoarte, iar numărul lor creşte de la an la an. Mai mult de două treimi dintre companiile respondente chestionarului realizat de EY şi Boston College în 2013 au afirmat că au utilizat pentru aceste raportări ghidul Global Reporting Initiative (GRI), cel mai complex şi exhaustiv ghid de raportare din domeniul responsabilităţii corporative. Între anii 2007 şi 2011, numărul de rapoarte GRI a crescut cu mai mult de 30% în medie, în fiecare an. În plus, 44% dintre bursele de valori de la nivel mondial cer sau încurajează raportările corporative.

Raportarea corporativă are un impact major asupra reputaţiei companiei şi conduce la creşterea loialităţii consumatorilor şi angajaţilor, cu implicaţii directe asupra rezultatelor financiare ale companiei. De asemenea, din ce în ce mai mulţi investitori analizează aceste rapoarte înainte de a lua decizia de investiţie.

Mai mult de 50% dintre respondenţii studiului EY şi Boston College care emit rapoarte de sustenabilitate susţin că această iniţiativă a ajutat la îmbunătăţirea reputaţiei firmei. Conform studiului State of Sustainable Business Poll 2011, creşterea transparenţei şi raportarea acţiunilor de responsabilitate corporativă sunt cele mai importante activităţi pentru a creşte încrederea publică în mediul de afaceri.

Mai mult de 30% dintre respondenţii aceluiaşi studiu au declarat că loialitatea angajaţilor a crescut ca rezultat al raportării corporative realizate de companie. Primele trei industrii ce se bucură de aceste beneficii valoroase sunt cele din domeniul IT, sănătate şi asistenţă socială şi servicii profesionale.

Sporirea loialităţii consumatorilor este de asemenea un rezultat pozitiv al raportării corporative. Conform aceluiaşi studiu, industriile care beneficiază cel mai mult din acest punct de vedere prin raportarea corporativă sunt sănătatea şi asistenţa socială, serviciile profesionale şi domeniul IT.

Un alt beneficiu al acestui tip de raportare este îmbunătăţirea accesului la capital. Investitorii instituţionali preferă din ce în ce mai mult să investească în companii transparente. De asemenea, analiştii financiari au un apetit în creştere pentru informaţia legată de responsabilitatea corporativă.

Raportarea sustenabilităţii poate ajuta compania să îşi gestioneze mai bine resursele existente şi să facă previziuni realiste în ceea ce priveşte aspectul riscurilor sociale şi ale mediului de business. Toate aceste date creează un cerc virtuos, cu o influenţă pozitivă asupra proceselor din mediul de lucru şi asupra transparenţei privind performanţele companiei.

În România, conform studiului EY şi CSRmedia.ro Tendinţe şi realităţi CSR în România, lansat în mai 2013, 63% dintre companiile respondente au publicat rapoarte sau comunicate asupra activităţii şi implicării lor de tip responsabilitate corporativă. 78% dintre respondenţi au declarat că firma pe care o reprezintă are o strategie dedicată acestei teme, în timp ce 67% dintre ei consideră că interesul general pentru responsabilitatea corporativă a crescut în ultimele 12 luni. În sprijinul aceleiaşi idei, mai mult de 75% dintre companii spun că au un buget anual dedicat responsabilităţii corporative.

Sursa: studiul EY şi Boston College Center for Corporate Citizenship 2013

***

Despre studiu

Studiul realizat de EY şi Boston College Center for Corporate Citizenship a avut la bază un chestionar la care au răspuns 579 de companii, din care 391 de organizaţii care emit rapoarte de sustenabilitate. Chestionarul a fost derulat în perioada 26 februarie - 8 martie 2013. 49% dintre respondenţi au fost companii listate, iar 40% companii nelistate. 61% dintre companii au prezenţă globală, restul fiind prezente numai în Statele Unite.

 

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 24,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2012. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 450 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

.

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  rapoarte  responsabilitate corporativă 

Imagini

Trăim în era transparenţei: raportarea corporativă urcă în priorităţile executivilor

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.