Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, locul doi în Topul Integrităţii Universitare realizat de Coaliţia pentru Universităţi Curate

14 aprilie 2009, 03.52 - Educaţie / Cultură  

Bucureşti - 14 aprilie 2009 - Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” a ocupat locul doi în Topul Integrităţii Universitare din România întocmit de Coaliţia pentru Universităţi Curate. Diploma i-a fost înmânată Rectorului Universităţii, Prof. Dr. Constantin Ciuce, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Bucureşti.

Topul reprezintă o premieră pentru România şi a fost întocmit de Coaliţia pentru Universităţi Curate-CUC, în cadrul unui proiect de monitorizare a integrităţii sistemului universitar românesc, în care a fost analizată activitatea a 46 de universităţi de stat. Criteriile de evaluare au fost: transparenţa şi corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanţei şi managementul financiar.

Punctajul maxim, de cinci stele, nu a fost atins de nicio universitate. Pe primule locuri s-a situat Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, toate cu câte patru stele.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Constantin Ciuce a declarat: „Cred că societatea civilă din România merită felicitări pentru această iniţiativă. Am primit trofeul cu bucurie: e dovada faptului că suntem pe calea cea bună, pentru că obiectivul nostru principal este de a deveni o universitate cu adevărat europeană. Din acest punct de vedere, orice demers menit să ne arate ce facem bine şi unde greşim ne ajută, dar ne şi obligă. Dincolo de orice comentarii, criteriile morale sunt repere absolut necesare în activitatea medicală şi în cea de dascăl. Îi felicit şi pe colegii din Târgu Mureş şi din Iaşi. Nu în ultimul rând, felicitările şi mulţumirile mele merg către cadrele didactice şi studenţii UMF Cluj: fără eforturile lor această performanţă nu ar fi fost posibilă. Ei sunt adevăraţii beneficiari ai acestei recunoaşteri.”
------------------------

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” este cea mai veche instituţie de învăţământ medical din Transilvania, datând încă din 1872.
În prezent, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” cuprinde 5 facultăţi şi pregăteşte peste 8000 de studenţi (ciclurile I, II şi III), dintre care peste 1800 de studenţi străini. La nivel de licenţă, oferta educaţională cuprinde 12 specializări a căror practicare este reglementată atât sectorial cât şi general în Uniunea Europeană.
Noua strategie a UMF vizează obţinerea poziţiei de lider naţional între universităţile de medicină şi deschiderea spre recunoaştere europeană în educaţie, cercetare şi servicii medicale.

Coaliţia pentru Universităţi Curate reuneşte mai multe asociaţii nonguvernamentale, reprezentanţi ai studenţilor, sindicatelor şi societăţii civile.
Din rândul acestora fac parte: Societatea Academică Română, Alianţa Naţională a Organizaţilor Studenţeşti din România, Asociaţia AdAstra, FAR, EduCer, Centrul Euroregional pentru Democraţie, Centrul pentru Jurnalism Independent, Colegiul Noua Europă, Federaţia „Alma Mater”, Grupul pentru Dialog Social, Grupul pentru Reformă Universitară, Societatea Română de Ştiinţe Politice şi Solidaritatea Universitară.

Cluj-Napoca 400012, str. Victor Babeş nr. 8, tel: +40 264 406841, fax: +40 264 594289/597257
e-mail: relatiipublice@umfcluj.ro

http://www.umfcluj.ro

Cuvinte cheie:  umf cluj  integritate  top 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.