Pregătiţi-vă pentru cea de-a V-a ediţie B-FIT in the Street!

Bucuresti - 23 mai 2013 -

 


La început de vacanţă, Bucureştiul îşi deschide porţile pentru unul dintre cele mai îndrăzneţe evenimente în aer liber, promovate cu succes în întreaga lume.

 

De regulă, când vine vara, scenele trag cortina, artiştii pleacă în turnee, muzeele închid porţile şi, în general, instituţiile de cultură intră în vacanţă. Nu este şi cazul ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, carevă propune, în pragul sezonului estival, o adevărată sărbătoare de lumină, culoare, sunet şi imaginaţie: Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!

 

Aflat la cea de-a V-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! a devenit deja o frumoasă tradiţie pentru bucureşteni. În agenda Capitalei, evenimentul, ce poartă marca ArCuB, se înscrie printre cele mai aşteptate. Totodată, el introduce Bucureştiul în galeria marilor centre culturale europene.

 

Timp de patru zile, străzile şi marile pieţe din centrul Capitalei sunt animate de spectacole grandioase, parade pline de culoare, muzică, bună dispoziţie, reprezentaţii unice cu jocuri de lumini, proiecţii şi spectacole pline de suspans, care ţin publicul cu sufletul la gură.

 

Între 30 mai şi 2 iunie, peste 200 de artişti renumiţi în Europa vor evolua într-o desfăşurare de forţe artistice de anvergură. Principalele spaţii în care publicul se poate întâlni cu noul trend al „spectacolului de cetate” sunt: Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi intersecţia Lipscani – Carada,din Centrul Istoric al Bucureştiului.

 

B-FIT in the Street! va fi deschis de cea mai importantă trupă românească de profil - Xtreme Project,alături de chitaristul Mirel Cumpănaş - cu un impresionant show de acrobaţie la înălţime, la propriu şi la figurat, care va avea loc pe faţada clădirii BCR, din Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi va fi  acompaniat de Orchestra Silvestri,condusă de Tiberiu Soare.

 

Cele mai aşteptate producţii ale ediţiei din acest an sunt cele ale trupelor Compagnie Off (Franţa), Theater Tol (Belgia), Compagnie des Quidams (Franţa) şi Sam Shine (Olanda). Spectacolele lor vor transforma spaţii binecunoscute ale oraşului în peisaje feerice, scăldate în lumini şi culori uimitoare şi vor surprinde prin ineditul viziunilor artistice.

 

Nu lipsesc din program îndrăgitele spectacole mobile: 8 trupe de prestigiu (instrumentişti, jongleuri, artişti pe catalige şi ingenioşi protagonişti de live mouve’art) vor evolua sâmbătă, 1 iunie, şi duminică, 2 iunie, pe Calea Victoriei, în parade efervescente pe traseul: Piaţa Enescu – Piaţa Universităţii.

 

Vă invităm la o Sărbătoare a Artelor în stradă, o sărbătoare pentru toate vârstele şi pe gustul tuturor, entuziastă şi plină de culoare, sub razele soarelui; feerică şi maiestuoasă sub clar de lună.

Vă aşteptăm la B-FIT in the Street! Accesul este gratuit.

 

Detalii pe www.arcub.ro şi pe site-ul festivalului: www.arcub-bfit-festival.ro

Urmăriţi-ne pe:     

 

Parteneri media: Antena 1, Antena 3, TV City, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, 24FUN, Şapte Seri, mediaTrust România, Ring, BeWhere, RATB, Cărtureşti

 

Parteneri media online: Port.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, modernism.ro, iconcert.ro, Teatral.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, urbo.ro, diseara.ro, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro, HotNews.ro

 

Contact PR ArCuB:
Mădălina Negrea
0728 100 209

Irina Ţolea
0723 551 518

Mirela Cara
0725 347 287


Cuvinte cheie:  ARCUB  festival  international  teatru 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.