Monitorizarea angajaţilor, o problemă ce poate fi soluţionată prin îmbunătăţirea cadrului legislativ

24 aprilie 2013, 12.50 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucuresti - 24 aprilie 2013 - Monitorizarea salariaţilor la locul de muncă reprezintă o temă delicată pentru angajatori şi angajaţi deopotrivă. Dacă, în ceea ce priveşte supravegherea video a salariaţilor, există prevederi clare cuprinse în decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, monitorizarea comunicaţiilor electronice ale salariaţilor este insuficient reglementată.

Subiectul a fost dezbătut pe larg în cadrul seminarului „Dreptul Muncii – de la teorie la practică”, organizat de Muşat & Asociaţii în parteneriat cu Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România (CCIFER), la care au luat parte reprezentanţi ai mediului de business din România, din cadrul companiilor de top din industria farma, sectorul financiar-bancar, FMCG şi servicii.

„Există o falsă percepţie în rândul angajatorilor cu privire la limitele de monitorizare a angajaţilor. Acordarea unor facilităţi salariaţilor, precum folosirea echipamentelor electronice şi acces la mediul online, nu dă dreptul angajatorului de a le supraveghea activitatea în mod necondiţionat. Chiar dacă folosesc facilităţile oferite de angajator, salariaţii au dreptul la respectarea vieţii private şi a secretului corespondenţei. Trebuie înţeles faptul că există viaţă privată şi în perioada în care salariatul se află la locul de muncă. Angajatorul nu se poate prevala de folosirea bunurilor firmei sau de nevoia de a măsura timpul alocat efectiv de salariat în interes personal pentru a monitoriza comunicaţiile electronice ale salariaţilor”, a declarat Ana Maria Plăcintescu, Partner Muşat & Asociaţii şi coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii.

La nivelul Uniunii Europene nu există o reglementară cu privire la monitorizarea salariaţilor la locul de muncă. Totuşi, problematica a fost analizată de Grupul de Lucru pentru Protecţia Datelor Personale (organ consultativ european independent pe probleme de protecţia datelor personale ) şi detaliată în „Documentul de lucru asupra supravegherii comunicaţiilor electronice la locul de muncă”. Potrivit acestuia “lucrătorii nu îşi abandonează dreptul lor la viaţa privată şi la protecţia datelor lor cu caracter personal în fiecare dimineaţă atunci când ajung la locul de muncă. Aceştia au dreptul la o aşteptare legitimă a unui anumit grad de viaţă privată la locul de muncă[...]. Acest drept trebuie contrabalansat cu celelalte drepturi legitime şi aşteptări ale angajatorului, în special dreptul angajatorului de a-şi conduce activitatea eficient şi de a se proteja de daunele pe care le-ar putea produce angajaţii. Aceste drepturi ar putea constitui motive legitime pentru a justifica măsuri adecvate pentru a limita dreptul salariaţilor la viaţa privată”.

Potrivit Ilenei Lucian, Partner Muşat & Asociaţii, „este necesară o reglementare legislativă referitoare la monitorizarea salariaţilor care să prevadă când şi în ce condiţii este permisă monitorizarea la locul de muncă, având în vedere că, pe de o parte trebuie găsit un echilibru între dreptul angajatului la viaţa privată şi dreptul angajatorului de a-şi conduce în mod eficient activitatea şi de a se proteja de prejudiciile produse de angajaţi, iar pe de altă parte, imixtiunea în viaţa privată sau încălcarea secretului corespondenţei sunt sancţionate de lege”.

Ana-Maria Plăcintescu coordonează practica de Dreptul Muncii din cadrul Muşat & Asociaţii şi are o experienţă profesională de peste 13 ani. A acumulat cunoştinte remarcabile în dreptul muncii, prin asistarea unor clienţi de talie internaţională, printre care Electrolux, Amazon, Caterpillar, Unilever South Central Europe, Va Tech Wabag sau Astellas Pharma, în aspecte variate legate de dreptul muncii şi beneficii ale salariaţilor, precum contracte individuale de muncă şi contracte colective de muncă, acţiuni sindicale, greve, detaşarea şi relocarea de personal, proceduri disciplinare şi de necorespundere profesională, discriminare, protecţia datelor personale, precum şi în problematici strategice legate de restructurare şi reorganizare, programe de retragere voluntară, transfer de business, inclusiv externalizarea salariaţilor.

Ileana Lucian este specializată în dreptul muncii, activitatea sa în domeniu acoperind toate aspectele legate de restructurarea sau reorganizarea societăţilor comerciale, concedieri individuale şi colective, transferuri şi preluări de activitate, contracte individuale şi colective de muncă, beneficii acordate angajaţilor, programe de retragere voluntară, concedieri disciplinare, consultări şi negocieri cu sindicatele, confidenţialitatea informaţiilor cu privire la angajaţi. De-a lungul carierei sale a acordat consultanţă juridică unor companii de top precum Unilever South Central Europe, Gefco sau L’Oreal.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 17 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500, Practical Law Company etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În luna aprilie 2013, Muşat & Asociaţii a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, în cadrul ceremoniei IFLR European Awards ce a avut loc la Londra, în prezenţa a peste 200 de reprezentanţi ai celor mai mari case de avocatură din Europa, fiind pentru a doua oară în ultimii trei ani când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista ţărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea, în anul 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Best Central and Eastern Europe Law Firm 2012”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate pe piaţa din România de echipa MUŞAT & ASOCIAŢII, atât în ceea ce priveşte portofoliul de mandate în practica de fuziuni & achiziţii, cât şi în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare a firmei.

Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year", pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, inclusiv o treime din Top 100 şi jumatate din Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini printre care: Enel SpA, GDF Suez, Rompetrol, Colas, European Investment Bank, RBS (Royal Bank of Scotland), ING Bank, Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BNP Paribas, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, Roche, Abbott, General Electric, General Motors, Microsoft, Intel, Oracle, Google, AON, Amazon.com, AT&T, Nokia, Alcatel - Lucent, Telecom Italia, Thyssen Krupp, Generali, AFI Europe, Electrolux, Caterpillar, Monsanto, Deutsche Bahn, SAB Miller etc.

.

Cuvinte cheie:  monitorizare  electronica  angajati  

Imagini

Monitorizarea angajaţilor, o problemă ce poate fi soluţionată prin îmbunătăţirea cadrului legislativ
Monitorizarea angajaţilor, o problemă ce poate fi soluţionată prin îmbunătăţirea cadrului legislativ

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.