Natalia Oreiro spune că nu are probleme în căsnicie

29 martie 2009, 01.09 - Media / Publicitate  

Bucureşti - 29 martie 2009 - • “Amanda O”- incepe pe site si mobil, luni 30 martie si are marele debut, duminica, 5 aprilie, de la ora 20.30, ACASA

Natalia Oreiro infirmă zvonurile că ar avea probleme în căsnicie! Nati este protagonista primei telenovele difuzate pentru prima dată în Romania pe trei platforme diferite, “Amanda O”, producţie fenomen care va începe luni, 30 martie, pe mobil şi pe site-ul www.acasatv.ro şi care va avea marea premieră ACASĂ, duminică, 5 aprilie, de la ora 20.30.
De curând, zvonurile că Natalia Oreiro şi soţul ei, Ricardo Mollo ar fi în prag de divorţ au fost risipite de declaraţia oficială a Nataliei Oreiro. Actriţa a ţinut să menţioneze că între ea şi Ricardo nici nu se pune problema de despărţire. Mai mult decât atât, Natalia a mărturisit că nu a vrut iniţial să dea nicio declaraţie oficială cu privire la posibila despărţire de soţul ei, pentru că până acum nu a considerat necesar acest lucru. “Nu vreau să dau explicaţii pentru nişte informaţii care nu au pornit de la mine, mi se pare o prostie. Eu nu am făcut nimic pentru ca aceste zvonuri să apară, atunci de ce să dau explicaţii ?”, spune Naty.
Deşi a păstrat tăcerea, Ricardo Mollo, soţul Nataliei Oreiro a fost alături de aceasta pe tot parcursul discuţiei ei cu jurnaliştii. Totuşi, actriţa nu a vrut să comenteze despre criza de gelozie pe care i-ar fi făcut-o soţul ei în urma scenelor fierbinţi pe care le-a filmat alături de Luciano Castro în telenovela “Amanda O”.
Pe 30 martie, “Amanda O” va începe pe mobil. Atunci clienţii Orange vor putea vizualiza sau descărca din portalul pentru mobil Orange World, de luni până vineri, de trei ori pe zi, noi fragmente cu năzdrăvăniile Amandei O, furnizate de Mediafax Mobile Services, divizia din cadrul Mediafax ce oferă conţinut multimedia pentru telefonia mobilă.
Tot din 30 martie, de la orele 23.00, fanii Nataliei Oreiro o vor putea vedea pe aceasta în prima web-novela “Amanda O”, pe site-ul www.acasatv.ro, unde vor putea viziona fragmentele difuzate pe mobil în timpul zilei, îmbogăţite cu noi informaţii şi aventuri spectaculoase.
Marea premieră a telenovelei fenomen “Amanda O” va avea loc pe 5 aprilie, de la orele 20.30, ACASĂ. În fiecare duminică de la orele 20.30 telespectatorii o vor putea vedea pe Natalia Oreiro într-un episod care va reuni imaginile transmise în timpul săptămânii pe mobil şi pe internet şi care, în plus, va oferi de fiecare dată noi surprize, aventuri senzaţionale şi scene fierbinţi pe care adevăraţii fani nu trebuie să le piardă.

Departament PR ACASĂ
tel. 031.82.50.170
031.82.50.267
031.82.50.569

Bd. Pache Protopopescu 109
sector 2
Bucureşti

http://www.acasatv.ro

Cuvinte cheie:  natalia oreiro  amanda o  divorţ 

Imagini

Natalia Oreiro spune că nu are probleme în căsnicie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.