Veniturile şi profitul INTRALOT au crescut cu 15% în 2012

03 aprilie 2013, 04.14 - Afaceri  

Bucureşti - 03 aprilie 2013 - Afacerile grupului grecesc INTRALOT, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială de gambling, au continuat să crească în 2012 datorită strategiei de business flexibile şi solide, adaptate contextului economic global. Astfel, veniturile consolidate ale INTRALOT, companie care activează şi în România, au ajuns în 2012 la 1,374 miliarde de euro, valoare cu 14,3% mai mare decât în anul 2011.

De asemenea, profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a crescut cu 15,4% ajungând la 177,5 milioane de euro. Un trend ascendent a avut şi profitul brut, care a crescut cu 2,4% până la 58,4 milioane de euro, iar fluxul de numerar a crescut cu 39% ajungând la 114 milioane de euro.

În trimestrul patru din 2012, veniturile consolidate au fost de 373,1 milioane de euro, cu 7,9% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2011. Profitul EBITDA a crescut în trimestrul patru cu 45,3% ajungând la 60,5 milioane de euro, iar profitul brut a avansat cu 7,5% până la 25,9 milioane de euro.

Veniturile companiei-mamă au ajuns la 139,6 milioane de euro, fiind cu 6% mai mari decât anul precedent. Profitul EBITDA a crescut cu 13% până la 21,9 milioane de euro, iar profitul net a fost de 3 milioane de euro, cu 85,5% mai mare decât în 2011.

“INTRALOT a reuşit să obţină în 2012 rezultate financiare solide, cu venituri şi profit EBITDA în creştere cu 15%, comparativ cu anul 2011, urmate de o creştere importantă a profitului EBITDA, cu 45%, în cel de-al patrulea trimestru al anului 2012. Mai mult, fluxul de numerar a crescut cu 39%, ajungând la 114 milioane de euro”, a declarat Constantinos Antonopoulos, CEO al INTRALOT Group.

Performanţele pozitive ale INTRALOT se datorează dezvoltării afacerii pe mai multe planuri, atât în Grecia cât şi în străinătate. Astfel, a arătat Antonopoulos, INTRALOT şi-a extins operaţiunile din Europa prelungind cu zece ani licenţa de operare a Loteriei naţionale din Malta, menţinându-şi astfel prezenţa pe una dintre cele mai importante pieţe.

“În plus, INTRALOT va intra împreună cu Scientific Games (SGI) pe piaţa pariurilor sportive din Germania, care este una dintre cele mai competitive la nivel mondial. În Grecia, unde are loc în prezent reforma pieţei jocurilor de noroc, consorţiul din care face parte INTRALOT a fost selecţionat drept câştigător al licitaţiei pentru operaţiunile Hellenic Lotteries pentru următorii 12 ani. INTRALOT a mai participat în procesul de vânzare a 33% din acţiunile OPAP de la HRADF (Fondul de dezvoltare a activelor Republicii Elene) şi în procesul de privatizare al Hellenic Horse Racing. De asemenea, în Italia am câştigat recent licenţa pentru operarea, timp de zece ani, a maşinilor de joc electronice şi tip video-loterie. În Statele Unite ale Americii, compania a început operarea în Ohio a unui sistem de monitorizare a video-loteriilor şi a obţinut o prelungire pentru trei ani a contractului din Idaho, până în 2017”, a arătat Antonopoulos.

Anul 2012 a fost profitabil şi pentru operaţiunile INTRALOT din Caraibe. “În Jamaica am înregistrat o creştere a profitului cu 77% şi am intrat pe piaţa din Mexic. Subsidiarele noastre din Peru şi Brazilia au stimulat creşterea afacerii, iar în Argentina am reuşit să extindem contractul cu statul pentru doi ani”, a mai spus Constantinos Antonopoulos, CEO INTRALOT Group. Compania a decis, de asemenea, închiderea operaţiunilor pe piaţa pariurilor din Madrid, care au fost considerate nerentabile.

“În următorii ani vom continua să ne dezvoltăm pe aceleaşi principii de business solide şi flexibile, atenţi la numeroasele oportunităţi şi provocări pe care aşteptăm să le întâmpinăm pe piaţa mondială a jocurilor de noroc”, a mai declarat Constantinos Antonopoulos, CEO al INTRALOT Group.

Despre INTRALOT

Compania grecească Intralot este lider mondial în domeniul furnizării de sisteme integrate de gaming şi conţinut inovator pentru jocuri, al pariurilor sportive şi al serviciilor de gaming interactive pentru companiiile naţionale de loterie. Prezentă în 53 de ţări, inclusiv România, compania Intralot are peste 5.500 de angajaţi şi a raportat în 2012 venituri de 1,4 miliarde de euro.

.

Cuvinte cheie:  INTRALOT  cifră afaceri 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.