COMUNICAT DE PRESĂ privind protestul Comunitãţii Armâne faţã de reacţia domnului Viorel Stãnilã, ambasadorul României la Tirana, Albania

26 martie 2013, 02.37 - Politic   Social  

Bucuresti - 26 martie 2013 - Asociaţia „Comunitatea Armână din România”(CARo) dezaprobă public reacţia pe care domnul Viorel Stănilă, ambasador al României în Albania şi-a manifestat-o prin mesajul din data de 15.02.2013, faţă de expunerile organizaţiei noastre în cadrul Conferinţei internaţionale ştiinţifice “Albania şi minorităţile naţionale, etnice şi culturale” organizată de Universitatea Marin Barleti din Tirana, Albania în zilele de 13-14 februarie 2013.

Având ca temă centrală „minorităţile”, Conferinţa a supus dezbaterii şi statutul aromânilor/armânilor, atât în Albania, cât şi în ţările învecinate, iar în cadrul acestor secţiuni a fost reprezentată şi Asociaţia „Comunitatea Armână din România”(CARo).

Demersul ştiinţific al „Comunităţii Armâne din România” în cadrul Conferinţei s-a înscris în termenii valorilor culturale, politice şi instituţionale europene, prezentarea noastră fiind concepută şi elaborată sub semnul echilibrului, armoniei şi al dialogului.

Cu toate acestea, fără justificare şi fără raţiune legitimă, participarea organizaţiei noastre a stârnit reacţii publice din partea domnului ambasador Viorel Stănilă, pe care le socotim cu totul neadecvate.

Prin acţiunea sa, domnul ambasador se erijează în oponentul „curentului neoaromânist care urmărește transformarea aromânilor în minoritate națională în România.........” şi care în opinia Domniei sale este „contrar adevărului istoric și lingvistic”.

Considerăm că reacţia ambasadorului României în Albania este dovada unei înţelegeri limitate a dreptului individului la propria identitate şi a mesajului transmis de organizaţia noastră în cadrul Conferinţei de la Tirana, cu consecinţe de neacceptat într-o societate democratică.

Mesajul comunicat de CARo în cadrul Conferinţei amintite nu reprezintă decât expresia dreptului la identitate al aromânilor/armânilor, membri ai organizaţiei noastre, care îşi recunosc o identitate etnică distinctă de majoritate şi nu aduce nicio atingere valorilor societăţii româneşti şi europene.

Dimpotrivă, membrii „Comunităţii Armâne din România” şi-au declarat şi manifestat întotdeauna şi fără rezerve, cinstea de a fi cetăţeni români şi europeni, probând de-a lungul istoriei şi în prezent că sunt cetăţeni oneşti şi loiali ai României.

Mai mult, asumarea de către armâni a unei identităţi etnice distincte a fost şi este publică, se circumscrie principiilor respectării şi promovării identităţii, al diversităţii şi al toleranţei, fără ca nici un fel de dezavantaj să poată rezulta dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.

În acest context, considerăm exagerată şi lipsită de orice fundament, atitudinea domnului ambasador Viorel Stănilă de a interveni în plan intern, solicitând unor instituţii şi autorităţi publice să adopte o anumită conduită prin care să ne fie îngrădit practic, dreptul constituţional la conservarea şi promovarea identităţii etnice specifice.

Această atitudine izvorăşte din neînţelegerea unor drepturi fundamentale ale omului, precum dreptul la identitate şi cel la libera exprimare. Orice individ are deplina libertate de a se identifica cu grupul etnic în sânul căruia s-a născut şi ale cărui valori şi tradiţii le respectă.

Pentru o înţelegere adecvată, îi transmitem domnului ambasador că noi, armânii, nu vrem sa ne transformăm în nimic din ceea ce este străin firii şi simţirii noastre de mii de ani, iar singura opoziţie pe care noi îl invităm să o manifeste este aceea a dialogului şi a dorinţei de a ne întelege şi a ne respecta poziţiile, în mod reciproc, într-o manieră benefică şi eficientă pentru toţi.

Astfel că orice ingerinţă prin care se încalcă dreptul membrilor „Comunităţii Armâne din România” de a se percepe ca având o origine etnică diferită de populaţia majoritară este o gravă încălcare a exerciţiului democratic şi al valorilor pe baza cărora s-a constituit societatea modernă şi Europa unită.

Asociaţia „Comunitatea Armână din România” vorbeşte întotdeauna numai în numele membrilor săi şi nicidecum, nu dorim să asimilăm alte organizaţii armâneşti sau persoane care îşi revendică o altă identitate, dar în egală măsură, nu dorim să fim asimilaţi cu alte asociaţii sau grupuri ce au interese culturale şi etnice diferite.

Nu vrem să intervenim şi în niciun caz, să nu respectăm voinţa unei persoane de origine etnică armână de a se considera român, macedonean, grec, albanez sau bulgar. Fiecare dintre noi îşi defineşte identitatea în raport de istoria sa individuală şi colectivă, faţă de ceea ce simte şi iubeşte la grupul său de apartenenţă.

Întrucât toate demersurile noastre se definesc prin valorile dialogului, toleranţei şi respectului reciproc, solicităm domnului ambasador ca pe viitor să adopte o atitudine care să corespundă pe deplin virtuţiilor diplomaţiei şi să înceteze orice tip de acţiune sau intervenţie care urmăreşte să obstrucţioneze dreptul cetăţenilor români de origine etnică armână care vor să simtă, să traiască şi să se manifeste aşa cum le dictează propria lor conştiinţă şi istorie personală.

13.03.2013 - Consiliul Director al Asociaţiei „Comunitatea Armână din România”

Contact:
COMUNITATEA ARMÂNÃ DIN ROMÂNIA
FARA ARMÃNEASCÃ DI ROMÂNIA
B-DUL TOMIS, NR.218, BL. TD, 5A
Tel/Fax: 0241-697980
e-mail: fara_romania@yahoo.com


Cuvinte cheie:  comunicat  Comunitatea  Armână  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.