Drumul spre implementarea FATCA a intrat în linie dreaptă

Bucuresti - 19 martie 2013 - KPMG România a organizat la Hotel Intercontinental Bucuresti, pe 19 martie, o conferință pe tema legislaţiei FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act), la care au participat Ramona Jurubita, Partener, KPMG România, William Holloway, Manager, KPMG LLP (SUA) și Daniela Nemoianu, Executive Partner, KPMG România, dar si reprezentanți ai instituțiilor financiare si ai autorităților de reglementare.

Instituţiile financiare vor trebui, în curând, să aplice prevederile FATCA, act ce adresează problema evaziunii fiscale a contribuabililor americani prin conturi străine. Astfel, până la 31 decembrie 2013, institutiile financiare ar trebui să semneze un acord cu autorităţile fiscale din Statele Unite, prin care o instituție financiară străină (Foreign Financial Institution – FFI) trebuie să raporteze către IRS informații despre conturile financiare deținute de către contribuabili americani sau de entități străine cu acționariat format în mod substanțial din contribuabili americani. Conform actului, instituțiile financiare vor reține la sursă un impozit în cuantum de 30% din valoarea tuturor plăților din SUA către FFI-uri neparticipante la FATCA și către deținătorii de conturi care refuză să dezvăluie informațiile necesare.

La conferința organizată de KPMG România au participat reprezentanți ai instituțiilor financiare din domenii precum bancar, asigurări, fonduri de pensii, fonduri de investiții și administratori de fonduri. În sală au fost prezenți, de asemenea, și reprezentanți ai BNR, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe și ai Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Mesajul principal al conferinței a fost că atât instituțiile financiare, cât și clienții acestora trebuie să se conformeze pentru a evita posibile penalități.

România a notificat intenția de a începe negocierea pentru semnarea unui tratat interguvernamental cu SUA, iar acesta urmează să fie trimis părţii americane, a anuntat Mihaela Davidovici, Consilier superior în cadrul Direcţiei Legislaţie Impozite Directe din Ministerul Finanţelor Publice, implicată în elaborarea mandatului de negociere dintre România şi SUA pe problematica FATCA.

Ramona Jurubiță, Partener Asistență Fiscală, KPMG România, a afirmat: „Pana la intrarea în vigoare a unui eventual acord interguvernamental intre Romania si Statele Unite ale Americii, regulamentele finale reprezinta un prim set de reguli aplicabile institutiilor financiare din Romania si care pot avea un impact important asupra operatiunilor acestor institutii. Incheierea unui acord inter-guvernamental cu Statele Unite ale Americii ar putea aduce schimbari importante in mecanismul de raportare a informatiilor solicitate de IRS, fata de mecanismul prevazut in regulamentele finale, astfel incat vor trebui avute in vedere atat prevederile propriu-zise, cat si momentul intrarii in vigoare a unui astfel de acord”.

Regulamentele finale ce implementează prevederile Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA), au fost făcute publice pe 18 ianuarie. Apariția acestor regulamente finale este un moment mult-așteptat la nivel mondial, deopotrivă de către instituțiile financiare și de către guverne, fiind un pas-cheie în elaborarea unei abordări comune la nivel interguvernamental pentru combaterea evaziunii fiscale.

Aceste regulamente finale aduc și o sumă de lămuriri pentru instituțiile financiare și pentru guverne. Principalele informații suplimentare aduse de regulamentele finale sunt:

· Regulamentele continuă să dezvolte dispozițiile din acordurile interguvernamentale ce constituie cadrul cooperării internaționale și le armonizează cu regulamentele precedente, din luna februarie 2012;

· Sunt aduse clarificări cu privire la plățile ce nu fac obiectul reținerii la sursă și la obligațiile de verificare și raportare ale instituțiilor financiare străine;

· Tratamentul entităților de investiții este dezvoltat și clarificat.

Despre KPMG

KPMG este rețeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanță fiscală și în domeniul afacerilor. Ne desfășurăm activitatea în 156 de țări și avem 152.000 de angajați în firmele membre din întreaga lume. Societățile independente membre ale rețelei KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative ('KPMG International'), o entitate elvețiană. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separată și distinctă și se descrie ca atare.

În România și Republica Moldova, KPMG își desfășoară activitatea în cadrul celor șase birouri din București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și Chișinau. În prezent dispunem de un numar de peste 650 de angajați și parteneri, atât cetațeni români, cât și străini.

Pentru mai multe informaţii:
Maria Stancu
Marketing Director
Tel: +40 (372) 377 800
Mobil: +40 744 631 102
Fax: +40 (372) 377 700
e-mail: mstancu@kpmg.com



Cuvinte cheie:  conferinta  implementare  FATCA 

Imagini

Drumul spre implementarea FATCA a intrat în linie dreaptă

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.